Anticariat Nr. 204

Succesul și „moștenirea genetică” a lui Oscar Wilde

Reach content for Google search „Oscar Wilde”, „succesul lui oscar wilde”, „mostenirea genetica”

Viața lui Oscar Wilde s-a schimbat după 1892, și dacă e să-l credem pe Robert H. Sherard, biograful lui Wilde, nu tocmai în bine. Succesul răsunător, succes care a adus cu sine, pe lângă confirmarea omului de litere Oscar Wilde, și o schimbare în bine a situației financiare a acestuia, a contribuit – nici mai mult, nici mai puțin –, după cum ne avertizează Sherard, la deteriorarea sănătății fizice și mentale a scriitorului nostru.

 

El era totdeauna iubitor de plăcerile mesei, ale vinului și alcoolului în genere și ale tutunului. Până în acea clipă din cariera lui, lipsa mijloacelor fusese o piedică la îndeplinirea caprițiilor lui. După ce a ajuns la bogăție această piedică a fost înlăturată…

 

Altfel spus, trecerea de la „o viață strâmtorată și tulbure, din care sărăcia desăvârșită nu lipsea totdeauna, la o mare prosperitate, bogăție și putere” a venit cu un preț:

„Cauze financiare au contribuit să aprindă ceea ce se poate numi traumatismul fizic pricinuit de această lovitură. El era totdeauna iubitor de plăcerile mesei, ale vinului și alcoolului în genere și ale tutunului. Până în acea clipă din cariera lui, lipsa mijloacelor fusese o piedică la îndeplinirea caprițiilor lui. După ce a ajuns la bogăție această piedică a fost înlăturată și aproape trei ani el și-a ațâțat trupul și și-a otrăvit nervii într-o măsură de care ne dăm seama prin desăvârșita neurastenie în care căzuse câtva timp înainte de moarte.”

Mai mult, convingerea lui Robert H. Sherard că banii și neputința de a-și controla poftele („plăcerile mesei” și alcoolul) au fost cauzele principale ale deteriorării fizice a lui Wilde e confirmată și de „o foarte distinsă doamnă care făcuse studii asupra chestiunii nutriției și a influenței ei asupra stării mentale a omului” (de remarcat că nu o dată mărturiile din cartea lui Robert H. Sherard aparțin unor „doamne distinse” sau unor „domni a căror onorabilitate e mai presus de orice îndoială”, ceea ce îi dă cărții o notă simpatică, dar care, în același timp, confirmă faptul că biografia a fost scrisă „la cald”, imediat după moartea lui Wilde). Să revenim însă la „distinsa doamnă”, care și-a arătat într-o scrisoare adresată lui Sherard convingerea că „decăderea lui Oscar Wilde se datorește în mare parte modului său neregulat de viață, atât înaintea cât și după închisoarea lui”. Iată și câteva pasaje din scrisoarea respectivă:

„Credința mea este, și se pare că și d-ta ești de aceeași părere, că trecerea lui prin închisoare i-a restabilit sănătatea și creerul (sic!) și dacă ar fi avut vreun prieten care să-l fi oprit de la băutură și mâncare fără regulă s-ar fi întors la biata lui soție și toate ar fi fost altfel. Sunt atât de convinsă că acesta e cazul într-o sută de împrejurări. Întoarcerea lui la veche viață de băutură și mâncare, readuse aceiași (sic!) tulburare mintală care face întotdeauna pe pușcăriași să se întoarcă exact la aceiași (sic!) stare în care se găseau mai-nainte de a intra la închisoare și să făptuiască aceleași crime.”


Citește și Despre Baudelaire, o sticlă de cognac și… jurnalism


Ne amintim din episoadele trecute ale acestui serial dedicat lui Oscar Wilde că Robert H. Sherard, autorul biografiei din 1906 – prima, trebuie spus, despre Oscar Wilde, crede că homosexualitatea lui Wilde este o boală psihică, ale cărei prime cauze trebuie căutate în familia scriitorului: „…multă vreme după nașterea lui a fost tratat ca o fată, i s-a vorbit ca unei fete și îmbrăcat ca o fată”. Pe lângă asta, în familia Wilde, femeia, adică mama lui Oscar, era cocoșul, lucru „nesănătos”, „împotriva firii”:

„Pe când moștenea dela mamă-sa multe calități distinse, se poate deduce din viața lui că influența maternă hotărâtoare în firea lui era răspunzătoare de acea anormalitate în purtare care a fost cauza directă a căderii lui. Fiziologiștii au observat că atunci când un copil este născut dintr-o pereche în care femeea are firea cea mai puternică și o mare superioritate mintală asupra tatălui se întâmplă că copilul dezvoltă la o oarecare epocă critică a vieții lui o extraordinară atracție către persoane de același sex cu el. Acest fapt este unul dintre misterele Naturii.”

Și iată, acum, la maturitate, boala psihică e accentuată de succes, mâncare și băutură. Să nu uităm și de țigări, Oscar Wilde fiind un fumător înrăit. Doar pușcăria, pare-se, l-ar fi potolit pe scriitorul nostru „degenerat” și epileptic, a cărui moștenire genetică defectuoasă i-a distrus viața – căci Sherard, am văzut mai sus, crede că Wilde are niște predispoziții anormale cauzate de moștenirea sa genetică!

„Era în structura  acelui creer (sic!), oarecum ascuns, un factor demonic, pe care lovitura de bici a alcoolului și a excesului de mâncări excitante, l-a asmuțat (sic!) l-a pus pe lucru. E un fapt prea vădit că forma specială a boalei lui Oscar Wilde era epilepsia. Un dintre cele mai izbitoare caractere ale acestei înspăimântătoare maladii este că victima cât timp se află sub atacul ei face fapte îngrozitoare, de care nu-și dă seama după ce-și revine.”

Dacă cercetăm biografia biografului, aflăm că Robert H. Sherard, fiul reverendului Bennet Sherard Calcraft Kennedy și al lui Jane Stanley Wordsworth, nepoata poetului William Wordsworth, este autorul unor articole despre efectele devastatoare al imigrației din Anglia, articole cu un evident iz antisemit, deși Sherard a negat că a fost motivat în textele sale de ura față de evrei. Teoria determinării genetice găsea, prin urmare, un teren fertil în persoana lui Sherard.

Robert H. Sherard, „Viața lui Oscar Wilde”, traducere din englezește cu învoirea autorului de N.M.-Nigrim, Editura Librăriei Alexandru Stănciulescu, București, 1915, 256 p.

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: