Treaba cu bestseller-urile era o treabă serioasă și în trecut, chiar și în România. Astfel, pentru a afla care sunt cărțile cu cea mai mare priză la public, Editura Minerva a organizat, în 1971, o anchetă la care au participat 296 de cititori „de profesii diferite și din toate județele țării”. Cititorii au avut de ales dintre 600 de volume publicate în populara colecție „B.P.T.” până în acel an. Din literatura română, au fost preferați, ni se spune, autori ca G.M. Zamfirescu, Lucian Blaga, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Ionel Teodoreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. Din literatura universală, au fost solicitate romanele unor Theodore Dreiser, Jókai Mór, Thomas Hardy, André Maurois, Lion Feuchtwanger, Marcel Proust etc. Ba chiar, pentru a nu exista dubii, Minerva a publicat un top al primelor cinci titluri solicitate din literatura universală:
- Theodore Dreiser, „O tragedie americană”(49 solicitări)
- Jókai Mór, „Omul de aur” (41 solicitări)
- Thomas Hardy, „Tess d’Urberville” (38 solicitări)
- André Maurois, „Climate” (31 solicitări)
- Lion Feuchtwanger, „Vulpile în vie” (28 solicitări).
După 1989, romanul lui Theodore Dreiser a beneficiat de foarte puține reeditări – și acelea la edituri obscure –, autorul însuși fiind dat uitării de noile generații de cititori. André Maurois încă mai supraviețuiește prin biografiile și istoriile sale, dar i-au cam apus și lui vremurile de glorie. Lion Feuchtwanger? Who the fuck is Feuchtwanger? Really! 🙂
„Ancheta B.P.T.” în Ernest Hemingway, „Pentru cine bat clopotele”, vol. 2, Editura Minerva, București, 1971
Prin ani i80, am citit Goya și Vulpile în vie de Feuchtwanger. Erau romane istorice ce reconstituiau o epocă, scrise în spiritul materialismului istoric. Erau departe de romanele istorice ale lui Yourcenar sau Robert Graves, traduse și ele în acei ani.
Asta e și părerea mea, deși nu aș fi atât de înverșunat ca Bozz împotriva lui Feuchtwanger. Are și el meritele lui.