De cîteva zile mă chinui cu traducerea „Parafrazei” lui Șerban Foarță, care e o aluzie la balada villonescă cu refrenul „unde sînt zăpezile de altădată”. Apărută pe Facebook, joaca lui Foarță e scrisă cu verva-i obișnuită și cu intertextualitatea care se impune la un maestru al limbii române. Ceea ce este o bucurie pentru un cititor, dar o dificultate imensă pentru un traducător.
Sînt eu destul de cinic de felul meu, și nu cred că vreo „fidelitate” seacă ar contrabalansa poezia. În același timp însă, îmi fac o chestiune de orgoliu în a traduce cît se poate de aproape, și chiar dacă sînt cazuri în care mă joc prea mult, îmi place, în acelaşi timp, să joc cu reguli.
„Spune-mi: de ce s-a sinucis/ Poetul ce, zăpezii, «floare/A aerului» i-a fost zis, –/ La o etate-nfloritoare,/ Într-o cetate-n sărbătoare/ După un lung război troian?” Foarță n-a fost pe Facebook cînd l-am întrebat despre cine e vorba. Am căutat pe net și am aflat că Gabriela Mistral a avut un volum intitulat „Floarea aerului”. Da, dar ea nu s-a sinucis. În ziua următoare, autorul mi-a răspuns că e vorba despre Ilarie Voronca.
Trebuie știut că eu sînt un facebookist pasionat. De ceva vreme, îmi scriu multe poezii direct pe Fb, iar cînd țineam o rubrică în „Literatura de azi”, am tradus săptămînal cîte-o poezie maghiară în română. Îmi place deci instantaneitatea. De data asta, totuși, n-am reușit să fac traducerea nici pînă azi, deși au trecut deja trei zile.
Este aici o problemă de cultură: nu sîntem niciodată destul de culți, întotdeauna se vor găsi versuri care să ne producă dureri de cap. Dar e și una de orgoliu: n-am fost atît de fervent, încît să public o traducere greșită. Poate fi slabă eventual, dar nu una în care să fie o greșeală evidentă. Asta e o bucurie măruntă, dar reală pentru un traducător convins.
Foto via www.miculparis.ro
