Atelier Literatura la feminin Nr. 220

Pește la grătar (istorii orale)




(Seară de iulie, la țară. Se aude din când în când, de la un vecin, muzică la boxe. Nu durează mult, nu-i merge bine internetul. Și mai rar latră câte un câine. În rest, e multă liniște.)

– Poate mă-mbăt.

– Dacă-i vorba că te-mbeți, mergem amândoi acum și batem câinii lui Mihai până la ziuă.

– Lasă-mă, nu-mi mai aduce aminte!

– De ce să batem câinii?

– Orice câine care te vede că fugi să ia după tine, zice, ia, lu’ ăsta e frică, ia să-l încingem noi nițel… Nevastă-mea a cam fugit într-o zi.

– Da’ ce pește e ăsta?

– Ăsta-i somn.

– Și p-ăsta l-ai pescuit?

– Da.

– Păi e și somn în…? Și ce mai e?

– Caras. Ăla marili e crap.

– Bine, îi încerc pă toți.

– Tu ce vrei, Petruțo?

– Ceva fără oase.

– Ți-aduc usturoi? Da’ n-am făcut. Muști din cățelul ăsta?

– Dacă nu e făcut…

– Eee, vrei prea multe.

– Lasă… dacă-i saramură, nu mai trebuie usturoi.

– Uite, ăsta-i fără oase, da’ are șiră. Fără șiră nu se poate dăcât la popi. Știi cum e ăsta? Ca merluciu, dăcât șira o are.

– E bun.

– Da.

– Vezi c-am făcut saramura cu zarzavat, cu aia, cu nuștiuce șî, dacă l-am băgat, el fiind cald, a supt toată aia în el.

– Da’ așa pește… Unde pescuiești?

– Pă Cricov.

– Tu ce vrei, Victore?

– Pune-mi și mie căpățâna aia.

– Căpățâna?

– Pi da! Mănânci tu căpățâna? Nu mănânci, că te doare gingiili!

– Nu mănânc io! Căpățână, mă? Mănâncă tu căpățână.

– Da’ ce-are?

– Buun, mă.

– Da, mâncarea dă pește te răcorește.

– Bun față dă macroul ăla cumpărat. Să mănâncă mai greu, e drept.

– Dacă-i proaspăt! Da’ așa pești buni trec p-aici?

– A avut noroc, i-a prins în perioada dă prohibiție, acuma nu mai trece.

– E, am avut mâna ruptă, da’ nu mă duc mâine?

– Pi cum să te duci, mă? Vine oamenii ăia la noi și tu te duci la pește?!

– Până vine ei, două kile am prins.

(Victor le arată fotografiile de pescar din telefon.)

– Uite, vezi, cât dă mic era Cricovu’? Aici e crapu’, că are coada roșie. L-am plimbat vreo zece minute până l-am scos. Și-am intrat până la genunchi în noroi, lângă mal, că, al dracu’, nu te ajută niciunu’. Stă și să uită… Dă, Doamne, să-l scape!

– Ha, ha! Să zbate?

– Pi la viteza lui din apă, na… El are trei kile și jumătate, da’ kilogramili-forță, când te trage el colo și colo…

– E mai mult, să duce la șapte.

– Și trebuie să-l tragi?

– Nu, îl plimbi pă el să-l obosești, dă-i, dă-i, dă-i, dă-i așa…

– E o tehnică, e…

– Era cât portbagajul dă la bicicletă. Apoi l-am plimbat, l-am plimbat, m-am dus în noroi, unde-i prundu’, și i-am băgat în ureche, acolo trebuie să-i bagi, nu în gură.

– Aa, săracu’! Ce dracu’ i-ai băgat în gură?

– Deștu’! Ha, ha, ha, ce credeai că i-am băgat?!

– Da’ nu poți să-l scoți cu undița?

– Să rupe. Când ești pă lansetă, e altceva.

– Mai erau pescari p-acolo?

– Erau. Io acia și unii la mama Nica în curte. Nici d-ai dracu’ n-a…Să uita cum mă chinuie peștili și după aia vine la mine, vreo doi a vinit, `aide, bă, că-ți dau 500 dă mii, mi-l dai mie…

– La cât te-a chinuit…

– Ce faci, mă, cu el, zic. Păi, îl fac grătar. Pi eu ce dracu-i fac? Ies la plimbare cu el? Nu-l fac grătar?!

 

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.