Atelier Blitz-proze Nr. 160

Călătoria unei cărți în Țara Sfîntă (jurnal) (II)

          prietenilor Paul, Moshe și Rafi

Mic dejun. Îmi vibrează stomacul de foame. Umplu o farfurie cu fileuri de pește alb și roșu. Măsline, caș, ceapă roșie, ardei, lămîie. Ou cu spanac. Iaurt. Pîinișoare negre. Tartă mică cu fructe… mari. Cafea americană. În sală năvălește un grup compact de turiști japonezi care nu vorbesc în… rusă! Ciripesc cu o veselie bine ordonată. Ședem la o masă lîngă fereastră, să vedem marea brăzdată de diguri. Cu mult timp în urmă, îmi explică Paul, s-a făcut un proiect de miliarde de dolari ca să se aducă apă din Marea Roșie. Dar totul a rămas în fază de proiect, în timp ce apa tămăduitoare se scurge, lent și sigur, prin crăpături. Azi e programată o vizită la Cetatea Massada. Eu dau, totuși, o fugă pînă la mare, mă scufund în apă, mă las pipăit de degetele sale uleioase, plutesc cu ochii închiși și încep să visez scene senzuale. Cu siguranță, într-altă viață, am fost un animal marin… Deodată, peste mine se prăvălesc zgomote aspre, asurzitoare, ca niște țipete amenințătoare. Deschid ochii și descopăr un șir de avioane la foarte joasă înălțime, au boturi ascuțite ca niște săgeți otrăvite! Mă încolțește neliniștea, dacă scapă bombe peste noi? că tot ne aflăm în Marea Moartă… Avioanele dispar la fel de rapid precum au apărut, nici unul dintre cei care plutesc în jurul meu n-a fost surprins, doar eu, recunosc, m-am speriat pentru cîteva momente. Brațele delicate ale mării îmi alungă temerile, cu rafinată blîndețe.

                               

Massada, fortăreața unde moartea a fost transformată în victorie. Se înalță pe un  platou aflat la 450 de metri deasupra nivelului Mării Moarte, într-un peisaj stîncos, arid, mai degrabă asemănător cu cel de pe Marte decît cu cel lunar. Coline înalte, văi crăpate adînc, bolovani uriași, gata parcă să se sfărîme în orice clipă. Aici, 960 de evrei sicari au rezistat unei armate romane de 9 000 de soldați. Ca să nu cadă în mîinile romanilor, evreii și-au luat viața. Cum sinuciderea era considerată un păcat, s-au tras la sorți cîțiva bărbați care să-i ucidă pe toți ceilalți. Cînd romanii au reușit să intre în cetate, au găsit ascunși cinci copii și două femei de la care au aflat cele întîmplate. Pentru cîteva momente, mi-a răsărit în minte tulburătoarea privire a lui Peter O`Toole în rolul generalului roman Cornelius Flavius Silva, din filmul „Massada”, cînd a descoperit cadavrele.

În toată fortăreața, nici urmă de verdeață, ca de altfel nici pe colinele ori rîpele abrupte din jur. Deodată, lîngă unul dintre ziduri, silueta unui copăcel. Lipsit de frunze, cu brațe firave, înălțate spre cer, tremurînd vag în aerul dens, cald, e întruchiparea singurătății absolute. O singurătate, totuși, orgolioasă. Ca o mărturie a demnității și curajului celor care au pierit aici de bună voie. O mărturie spusă în șoaptă… Prezența uluitoare a acelui unic copac în toată pustietatea m-a impresionat profund.

                                   

Chibuțul Ein Gedi, o adevărată oază de verdeață la marginea deșertului, pe malul vestic al Mării Moarte. Pe o suprafață de 10 ha, sute de specii din întreaga lume creează un decor multicolor, fantezist, plin de viață. Un scurt popas la magazinul fabricii Ahava (în traducere înseamnă iubire). Aici se găsesc produse cosmetice care au la bază sarea și nămolul mării. Prețurile piperate îmi retează elanul, dar Paul, cu surîsul său bonom, îmi șoptește: le găsim și în stațiune, la prețuri mult mai rezonabile. Iubirea poate fi întreținută și la foc mic…

Ne hotărîm să luăm prînzul tot în piațeta din interiorul complexului comercial al stațiunii. Supriză. De data aceasta, printre mese baletează tinere chelnerițe cu părul împletit „stil” afro, în zeci de șuvițe lucitoare. Ne așezăm. Una dintre chelnerițe se prezintă, imediat, lîngă masa noastră, cu un zîmbet atît de larg că ne-ar putea înghiți pe amîndoi deodată. Paul o întreabă, desigur în ebraică, cît timp i-a luat împletitul șuvițelor, iar ea răspunde fără ezitare: doar opt ore. Izbucnește în rîs. Șirurile de dinți pur și simplu ne blițează, încremenindu-ne, pentru cîteva clipe, într-un stop cadru admirativ. E marocancă, îmi zice Paul, desigur pe românește, iar ochii îi strălucesc de parcă i-ar fi cel puțin nepoată! Vorbești franțuzește? îi pun  fetei o întrebare cam tîmpițică, doar am stat o lună în Maroc, mais bien sûr, gîngurește ea printre buzele-i ca o rodie tăiată-n două. Apoi ne trîntește meniurile în față și ne întoarce spatele. O pornește spre altă masă, abordînd același zîmbet de serviciu. Oare să-i fac cadou cartea cu dedicație? îl întreb pe Paul. Las-o în buzunar, strici orzul pe gîște, zice, nu știe citi în ebraică, abia s-a stabilit în Israel. Halim întîi falafel dintr-un bol uriaș. În jurul lui, șapte mici boluri, precum șapte pitici, cu diverse sosuri, unul pișcă afurisit de tare. Ni se scurg ochii cînd mușcăm din chifteaua scufundată-n el. Continuăm cu un soi de pizza extrem de subțire și crocantă, pe  care se găsesc brînzeturi, diverse verdețuri, sos de rodii, ciuperci… Băuturi alcoolice ioc, ne mulțumim cu apă minerală. Ieșim. Zîmbetele marocancelor s-au agățat de noi, ca scaieții. Subtile invitații ca să revenim. Din primul market cumpăr o sticlă cu vin roșu sec, pentru diseară. Paul intră în hotel, eu cobor pe mal, mă dezbrac și pătrund în apă. Cu pleoapele coborîte, plutesc într-o adorabilă derivă, mîngîat de brațele ei catifelate, senzuale și uleioase… La un moment dat, pe cînd mă aflam în plină reverie, urechile-mi captează un dialog într-o limbă cunoscută. Nu-i rusă, nici japoneză ori ebraică… e maghiară! Ridic capul și văd lîngă mine doi tineri. Mă abțin să le adresez vreun cuvînt, prefer anonimatul la sînul mării. Seara vorbesc la telefon cu Moshe care mă așteaptă, nerăbdător, acasă la el. Beau două pahare cu vin și adorm instant, în timp ce Paul butonează telecomanda televizorului.

Dis-de-dimineață, o îmbrățișare intimă de rămas bun cu marea. Sîntem singuri, razele soarelui alunecă pieziș peste noi cu prefăcută indiferență.

În timp ce Paul rezolvă ultimele formalități la recepție, intru în grădina interioară a hotelului, pentru prima oară. Descopăr, uluit, printre palmieri și arbuști, un bazin de înot, bar, șezlonguri și o splendidă panoramă a înălțimilor deșertului. Înjurătura îmi încremenește pe buze. Trebuia să ne spună la recepție, cînd am sosit, despre bazinul de-afară, mormăie Paul. Iată un motiv ca să ne întoarcem.

În foto: Radu Țuculescu și Paul Farcaș în chibuțul Ein Gedi

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.