Atelier Blitz-proze Nr. 162

Călătoria unei cărți în Țara Sfîntă (jurnal) (IV)

Consulatul României s-a deschis la Haifa doar de un an. Intru să votez. Sînt singur. Toți îmi zîmbesc automat, ca la un semn nevăzut. Zîmbesc și eu, votez și ies. Lîngă clădirea consulatului, restaurantul Mămăliga! Un loc mai bun nu putea găsi. Paul îmi face o poză, s-o pun pe Fb. Cu astfel de postări, atrag numeroase like-uri! Cînd postez coperta unei noi cărți ori o nouă cronică literară, reacțiile sînt de-a dreptul jenante. Adică… mai deloc. Se fac că plouă!? Am 4 000 de prieteni, majoritatea mi-au cerut ei prietenia, le-am acordat-o crezînd că sînt admiratori ai creației mele. Impardonabilă naivitate! Deh, nimeni nu-i perfect!

După votare, simți nevoia unei băuturi adevărate. Ajunși acasă, dăm pe gît un coniac mare made in Israel, halim pește și  papanași produși de Cici, doamna care-l ajută pe Paul într-ale gospodăriei, de cînd a rămas singur. Ne turnăm din vinul lui Ionică, ne holbăm o vreme la un serial pe Netflix, apoi eu mă retrag în camera mea și adorm fără pijama, cu geamul deschis. Aerul de-afară e călduț ca o păturică din păr de cămilă. De mîine încep lansările.

La Paul acasă vine și Tzvi, băiatul său mai mic (cel mare locuiește, împreună cu familia, la New York), apoi apare Nana, o mai veche prietenă, pasionată de călătorii și de dialoguri, și doamna Mirela, absolventă de filo care a pregătit un referat despre blitz-prozele mele. Dorește neapărat să-mi rezume textul ei, ca să pricep mai bine ce a scris. Lansările se vor desfășura în ebraică. Mirela vorbește românește, îmi face un rezumat al comentariului, sînt emoționat cînd aud nume precum Beckett, Kafka, Levin… La sfîrșit îi mulțumesc, iar Mirela îmi șoptește: chiar a fost bine? M-am înroșit ca o rodie. No comment…

Librăria Vagonul cu cărți din Kiryat Tivon. Un spațiu generos  și intim totodată, căptușit cu cărți de jos pînă-n tavan. Sînt șocat cîtă lume s-a adunat. Poate au greșit intrarea ori… au pierdut trenul, iar ăsta-i singurul vagon rămas în gară, îi șoptesc lui Moshe. Scrii o nouă blitz-proză? mă întreabă el rîzînd. Directorul librăriei cunoaște germana, schimb cu el replici sprintene, în timp ce pe ușă continuă să intre… călătorii iubitori de literatură. Ori poate doar de evenimente? Apare doamna Biti Caragiale, pe care am cunoscut-o cu ani în urmă. Se apropie de o sută de ani!  E de-o luciditate și mobilitate uluitoare. Toată viața ei a fost ziaristă. E însoțită de Ruth, o adevărată artistă într-ale fotografiei.

Moshe dă startul. Mă prezintă, în cîteva cuvinte, apoi citește o proză din volum. Atrage atenția de la primele rînduri. Experiența sa teatrală îi este benefică. Paul povestește despre cum ne-am cunoscut încă din anii studenției. Eu montam piese de teatru și pantomimă la Casa de cultură a studenților, iar el, tot acolo, producea emisiuni radio. Îmi ia un scurt interviu, bilingv, desigur, pentru ca spectatorii să mai afle cîte ceva din biografia mea. Sarcina lui este una dificilă, mereu trebuie să traducă, mie în română, iar pentru spectatori în ebraică, intervențiile mele. Încep să simt pulsul sălii. Publicul ne este tot mai aproape, aplaudă, intră-n joc. Poeta Anat Sharon Blais, redactoare la Radio Central CAN, unde a prezentat volumul într-un interviu cu Moshe, citește și ea o proză. Mă ridic. Îi fac cîteva fotografii printre rafturile cu cărți. Chipul ei are un farmec aparte. Urmează Mirela, al cărei text îl cunosc deja.

Apoi din public se ridică o doamnă cu cîteva foi în mînă. Shlomit Milman, cadru universitar, șoptește Paul, predă literatură. E mică, brunetă, învăluită într-un abur misterios, alchimic… Se apropie de noi, în timp ce se uită fix în ochii mei. Se oprește în fața mea și îmi spune cîteva cuvinte. O privesc, înțepenit în nedumerire. Moshe și Paul chicotesc. Tu nu iubești femeile, asta ți-a zis! Mă abțin să nu izbucnesc în rîs. Doamna începe să citească. Un comentariu referitor la proza intitulată „Despre bec”. Pe scurt, în textul respectiv, nu mai lung de o pagină, scriu despre becul nostru cel de toate zilele, cum domnește deasupra noastră, dodoloț și îngîmfat, încins și arogant, cum se crede atotputernic, dar care plesnește dacă-i scapi un scuipat în creștet. Iar noi ne vom întoarce la blînda lumină a lumînării.

În timp ce doamna citește cu voce de cadru didactic, în sală începe rumoarea. Șușoteli, exclamații de mirare, ba la un moment dat cineva îi și aruncă o replică scurtă. Impasibilă, doamna continuă să-și citească dizertația. Amuzat, Paul îmi traduce în ureche. Sînt ușor nedumerit. Analiza doamnei e una de-a dreptul… freudiană! După părerea ei, textul are conotații sexuale. Plonjez într-o hazlie derută pînă ce aflu că bec este, în ebraică, substantiv feminin! Spre final, aud rostit și numele lui Tagore. Doamna compara lumina lumînării mele cu lumina din creația lui Tagore. Simt că levitez! La sfîrșit, publicul aplaudă. Eu la fel, încîntat. Mă ridic și o îmbrățișez. Îi șoptesc la ureche, pe românește, să știți, doamnă Milman, că  iubesc al naibii de mult femeile! Sînt convins că a înțeles. Apoi îl întreb pe Moshe dacă nu există undeva vreo sticlă cu apă. Aduc imediat, zice, și dispare după rafturile cu cărți. Reapare cu un pahar mare de vin roșu! Din nou, aplauze… de data asta adresate lui! Spectatori cu simțul umorului.

Cînd s-a încheiat totul, în jurul nostru roiau cuvintele precum albinele: nici un moment de plictiseală… abia așteptăm să citim cartea… să mai veniți… a fost o seară deosebită…

Noaptea s-a lăsat peste oraș ca o cuvertură caldă.

E pace printre frunzele palmierilor…

În foto: Radu Țuculescu alături de Moshe Itzhaki și Paul Farkas

Susține Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: