Atelier Blitz-proze Nr. 161

Călătoria unei cărți în Țara Sfîntă (jurnal) (III)

 prietenilor Paul, Moshe și Rafi

Moshe și soția sa Rifka locuiesc într-un cartier elegant, la poalele Munților Tabor. La intrarea în cartier există o barieră. Se deschide doar dacă cunoști codul. Casă cochetă, înconjurată de o grădină în care explodează culorile și aromele. Lămîi, portocali, arbuști de diferite forme, șiruri de flori. Floarea Raiului îmi captează atenția. Doi îngerași durdulii se hîrjonesc pe frunzele ei. Precis au scăpat dintre paginile romanului „Măcelăria Kennedy” și s-au refugiat în Țara Sfîntă, în grădina lui Moshe… Un copăcel cu portocale japoneze! Sînt de dimensiunea unei curmale și se mănîncă cu coajă cu tot. Îmi plac, gustul dulce-amărui e o combinație perfectă pentru mine.

Rifka, soția lui Moshe, e plină de zîmbete. Nu știe românește, dar anii mei de pantomimă din perioada studenției îmi sînt acum de folos. Fac pantomimă… în limba ebraică! (Nu e o glumă! În perioada studenției, după ce mi s-a interzis montarea pe scenă a pieselor mele, dar și ale altor autori, Beckett, de exemplu, am rămas doar cu trupa de pantomimă. Eram considerați niște circari muți, ceea ce le convenea celor de la cenzură. La una dintre ședințe i-am anunțat că am pregătit un spectacol de pantomimă… în limba maghiară. Bravo, tovarășe Țuculescu, așa-i corect, și minoritățile să se distreze… mi-au zis. De fapt, aveam o invitație la un festival din Budapesta!)

Luăm prînzul pregătit de Rifka. Precis a ajutat-o și Moshe, e un bucătar pasionat și inventiv. Apoi o pornim spre Muntele Tabor. De cîte ori am fost acolo, simțeam cum mă încarc cu energie purificatoare. În timp ce urcăm pe muntele sfînt,  pătrundem într-un tunel al timpului. Ne pregătim să trecem printr-o poartă stelară, îmi zic, într-un ținut cu pietre și vegetație sfinte. Și iată-ne în vîrf. Năuceală totală! Înghesuială ca la un meci internațional de fotbal. Grupuri de „suporteri” japonezi, indieni, nemți, englezi. Fiecare comentînd pre limba lui, într-o zgomotoasă babiloniadă. Moshe se încruntă, îi cunosc deja reacțiile în anumite situații. Bombănim amîndoi la unison: hai să ne întoarcem.

Noaptea, ca o cupolă depusă peste lume. În camera de la etaj, cu geamul deschis, acoperit de-o plasă fină, aud greierii. Îmi dau serenade! Pe un perete sînt rafturi cu cărți în ebraică, dar și în română. Citesc două reportaje din volumul lui Codrescu – „Scrisori din New Orleans”. Scriu cîteva pagini de jurnal. Somnul mă ocolește. Ies pe hol, alături e biroul de lucru al lui Moshe . Îl găsesc acolo, a lăsat ușa întredeschisă, ca o invitație. Dialogăm pînă spre miezul nopții, acompaniați de greieri și de păsările nopții ascunse printre lămîi, portocali și gutui… Moshe Itzhaki s-a născut în Israel dintr-o familie de evrei români. Cînd se apropia de cincizeci de ani, a descoperit un cufăr de-al părinților plin cu scrisori, cărți, discuri în limba română. Și-a fost fascinat de limbă, apoi de cultura română, drept pentru care s-a hotărît să traducă. A început cu Ana Blandiana. Pe urmă l-a cunoscut pe Paul Farkaș, absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, emigrat în 1984 în Israel. Întîlnire benefică! Așa a început o strînsă colaborare de traduceri din literatura română. Eu îi numesc pe cei doi, mai în glumă, mai în serios, Ilf și Petrov…

Plimbări lungi, matinale, în peisajul care începe chiar din spatele grădinii. Cactuși uriași, paznici neagresivi, dar fermi, arbuști năpădiți de flori multicolore, cărări aleatorii prin iarbă, copaci pletoși ori tunși fantezist de-un hair stylist invizibil. Moshe poartă un ceas special care măsoară tensiunea arterială, timpul, pașii, e și busolă… doar cafea nu face! Medicul i-a recomandat cel puțin 7 000 de pași zilnic (șapte, cifră magică!). Ne strecurăm printre arături proaspete, înșirate-n paralele egale, din care se înalță aburi transparenți. Fantome delicate, neagresive. Pe cer, cîte un norișor alb ne însoțește prietenos. În mijlocul naturii, Moshe alunecă în poezie. Vorbele sale devin cîntec șoptit. Plutim prin aerul dens și călduț, asta pînă ajungem în fața unui gard din sîrmă ghimpată. Sărim peste el, într-un loc unde au mai făcut-o și alții înaintea noastră. Mă simt, brusc, ca în copilărie, la Reghin, cînd bîntuiam prin grădinile vecine la furat de mere ori prune. Aici e proprietatea unui chibuț. Plantații întinse cu grep roșu, un soi de pomelo, mandarine, lămîi… Recolta a fost culeasă, în mare parte, dar a rămas și pentru vizitatori ocazionali.

Amiază într-un restaurant arăbesc. Salată de vinete cu rodii, năut cu tahini, cotlet de miel, frigărui de miel servite pe bețe din scorțișoară, orez dulce cu curcuma.

O parcare pe înălțimea unei coline. Pe lîngă mese și scaune din ciment, descopăr un dulap înalt cu uși din sticlă, precum un tonomat cu cafea și badoage de suc, dar acesta are pe rafturi… cărți!! Cine dorește se poate servi. Ia, călătorule, alină-ți sufletul, e… pe gratis! Sînt încîntat, iată un loc ideal pentru volumul nostru „Trei în dormitor”! Îi stă bine alături de autori precum Oz, Steinbeck, Singer…

Panoramă a Văii Iordanului cu Lacul Kineret, în formă de vioară. În jurul lui, numeroase chibuțuri îmbrățișate de verdeață. Într-unul dintre ele – Haon – a trăit Moshe împreună cu soția și cei trei copii – timp de 20 de ani. Cincisprezece a muncit în agricultură, apoi cinci ani și-a definitivat studiile. Îmi arată, cu degetul, un punct aflat la graniță cu Siria și Iordania. Acolo a făcut armata. A luptat în trei războaie, a excutat peste 60 de salturi cu parașuta, a fost comandant… Ai avut o viață de roman, rostesc eu. Am avut? Încă mai am, zîmbește Moshe.

Un coniac mic, o dulceață de gutui cu guiava, producția poetului, un pahar cu vin roșu. O vizită la Muzeul marțipanului! De peste trei ani scriu la noul roman intitulat Femeia de marțipan. Să fie un semn trimis de alchimiști din orașul Basel? Nu! Este o surpriză „planificată” de Moshe. Într-una din încăperi, copiii – de-o molipsitoare veselie – veniți aici cu părinții, primesc marțipan brut, să modeleze din el ce îi îndeamnă imaginația. La măsuțe se nasc lumi dulci de basme, pline cu arome.

Dimineața mă trezește un zgomot amenințător. Deschid, speriat, fereastra. Un avion masiv, la joasă înălțime, dă tîrcoale așezării. Treaba ține zece minute bune, timp în care dospește în mine îngrijorarea. Cobor în salon unde-i gata micul dejun. Rifka și Moshe parcă nici nu l-au auzit.

Colegiul Academic Oranim, unde Moshe este decan. Secretara lui, o brunetă cu ochi mari, negri, hipnotici. Să-i ofer o carte? îl întreb, șoptit, pe Moshe. Nu acum, cînd vom avea întîlnirea cu studenții și cadrele didactice. Pe Paul îl găsim în birou, a venit să mă ia la el acasă, în Kiryat Byalik. Mîine trebuie să merg, neapărat, și eu la vot. Așa mi-a cerut prietena mea din Sighet. Dacă nu te duci, nu mai pupi Maramureșul, m-a amenințat ea, cît se poate de serios.

Ne oprim la un supermarket. Paul are obiceiul de a umple uriașul coș pe rotile. Aprovizionare pe-o saptamînă, două… Brînzeturi, fileuri de pește, ficat de cod, cotlete și carne tocată de vită, rodii, ceapă verde, usturoi, ouă, beri, humus, tahini, baxuri cu apă, detergenți. Descopăr apă plată și gazoasă importată din România. E cea mai scumpă. Cu vin roșu sec ne-a aprovizionat Ionică, dentistul, din producția proprie. Ionică a venit în Israel din Vișeul de Sus, îl cunoaște pe Perța senior, e vegetarian și alergător de cursă lungă.

O lentă, aproape ritualică, plimbare pe malul Mediteranei, acolo unde ne plimbam și cu Iudith, draga soție a lui Paul, dispărută dintre noi pe neașteptate. Nu mai vorbim, ascultăm doar zbaterea valurilor și țipetele pescărușilor.

În foto: Radu Țuculescu și Moshe Itzhaki

Susține Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.