Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul și profesorul universitar Călin-Andrei Mihăilescu.
1. Ce citiți în aceste zile?
La literatură: „Săpunul lui Leopold Bloom” de Nora Iuga, „Vedere cu solzi” a Oharei Donovetsky, Sliding Ruins, video-verbele lui Sasha Vlad şi Dan Stanciu (suprarealiştii noştri sadea), „Eliberarea” lui Sándor Márai, poemele recente ale lui Dan Sociu („Dulce şi ieftin”), „Insula de apoi” a lui Vlad Zografi, mă apuc de cărămida lui Johnny Manolescu, „Ceilalţi”; ultimul număr (20) din „Infinitezimal”, „Kiwi” pe 2024 editată de Marius Chivu. Apoi ceva istoriografie („Ruperea blestemului” de Cătălin Ranco Piţu şi „Statul Naţional-Legionar” al lui Florin Müller); mai sînt şi altele, mai tehnice (research, man!), despre filosofia gustului (Olivier Assouly), memoriile de sculat gurmeţii din mormînturi ale lui Alain Ducasse, despre delicatesuri (Michel Delon), „I Drink therefore I Am” a lui Roger Scruton (şi un calup de teze, proiecte de ~, manuscrise inedite, emailuri…).
2. Care este cartea care v-a schimbat viața?
Cartea de muncă. Am avut-o şi-am pierdut-o.
3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?
Nu-s prea influenţabil, aşa că sînt mai multe: „Fragmentele presocraticilor”, „Eseurile” lui Montaigne, poemele lui San Juan de la Cruz, „Don Quijote”, Baudelaire, proza lui Caragiale, Nietzsche, Benjamin, „Ficţiunile” lui Borges, „Veacul de singurătate” al lui García Márquez, „Diferenţă şi repetiţie” a lui Deleuze, poezia şi eseurile lui Şerban Foarţă…
4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.
„Orbirea” lui Canetti (am început-o de trei ori şi m-am oprit din cauza la maleză; pînă la urmă, tot am terminat-o); dar pe Hugo ştiu că n-am să-l termin vreodată, chiar dacă l-aş începe.
5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.
În adolescenţă, „Fuga în sud” a lui Sławomir Mrożek, la adulteţă, „Jest”-ul lui David Foster Wallace (şi cărţile mele).
6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?
’Mniezăule! La noi, romanele lui Camil Petrescu şi operele lui Pavel Coruţ şi Nicolae Ceauşescu. La alţii sînt prea multe, nu doar „Ulysses”.
7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?
Tot prea multe (dar la noi, poezia lui Ion Stratan).
8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.
În afară de Biblie, cea pe care o tot împing în viitor astea pe care le termin între timp („The Book of Points. A ballet of ricochets”).
9. Ce carte ați recitit cel mai des?
Dama de inimă roşie.
Călin-Andrei Mihăilescu a predat literatură comparată, filosofie şi studii hispanice la University of Western Ontario (London, Canada) şi este autor tetralingv al multor volume şi texte scurte. Scrie în diverse genuri academice, eseu, poezie, proză scurtă, cărţi-calendar, cărţi cu şi despre copii. Între cărţile publicate în România sînt: „Ţară europsită” (2002), „Antropomorfina” (2005), „16-17~ Renaştere, manierism, baroc” (ed. a doua, 2005), „Cum era? Cam aşa… Amintiri din anii comunismului (românesc)” (coord.; 2006) şi „Happy New Fear!” (2011), „Deunamor”, „O lume astrocentrică”, „Poezoo” şi „Cîte una pe an” (ultimele două scrise pentru copii). Recent i-a apărut la Editura Vremea volumul „Răbdări vrăjite. Povești din anii tineri” (2025).
Sursă foto: aici
Scrie un comentariu