Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul Raul Popescu.
1. Ce citiți în aceste zile?
Contextul politic tensionat nu prea îți dă de ales, pare-se, nici când e vorba de cărți. Am început un volum foarte bun de Anne Applebaum, autoare distinsă cu Pulitzer, în care sunt analizate principalele cauze ale crizei politice actuale. Este vorba despre „Axa autocraților” („Autocracy, Inc.: The Dictators Who Want to Run the World”, Doubleday, 2024), volum publicat la noi de Editura Litera. Bine documentată și bine scrisă, cartea lui Applebaum te cam pune pe gânduri în ceea ce privește viitorul omenirii dacă destinele unor popoare vor fi conduse în continuare de dictatori ambițioși, impulsivi și fără scrupule. De asemenea, am început lectura unei noi traduceri din poezia și eseistica lui E.A. Poe („Integrala poetică. Eseuri”), o ediție foarte bună apărută de curând la Polirom (traducere din limba engleză, note şi comentarii de Liviu Cotrău).
2. Care este cartea care v-a schimbat viața?
Depinde la ce vârstă. Aveam cinci ani când am început să citesc singur poveștile lui Creangă sau ale lui Ispirescu. Bunică-mea, exasperată de rugămințile de a-mi citi orice conținea litere (cărți, almanahuri, reviste, diverse etichete), m-a învățat alfabetul apoi, nu peste mult timp, am început să silabisesc cu voce tare din cărțile de povești. Așadar, cărțile copilăriei au fost cele ale lui Creangă și Ispirescu.
Mai târziu, pe la vreo 9-10 ani, am descoperit romanele de aventuri și de capă și spadă. Așa că am citit tot ce am prins din Alexandre Dumas, Paul Féval, Fenimore Cooper, Jack London, Ponson du Terrail (cu seria sa, pe care o credeam interminabilă, „Rocambole”). Tot la acea vârstă am descoperit și romanul lui Radu Tudoran, „Toate pânzele sus”, descoperire datorată, bineînțeles, filmului cu același nume care a rulat la TV la începutul anilor ̓90.
Pasiunea mea, însă, erau romanele lui Karl May. Aventurile din Vestul Sălbatic ale lui Old Shatterhand și ale fratelui său de sânge, apașul Winnetou, mă fascinau până într-acolo încât citeam aproape fără oprire zile în șir, mai ales în vacanțele de vară. La fel, aventurile lui Kara Ben Nemsi în țările Orientului Apropiat și Mijlociu, personaj care, pare-se, era același cu Old Shatterhand.
Mai târziu, a venit și rândul cărților canonice. În liceu, am desoperit literatura sud-americană, pe Marquez, cu al său „Un veac de singurătate”, pe Llosa, cu „Conversație la catedrală” sau pe Alejo Carpentier, cu „Concert baroc”. A venit și rândul existențialiștilor, Camus, Malraux și Sartre (pe care nu prea îl gustam, însă mi-au plăcut piesele sale de teatru). În fine, au venit ca într-o avalanșă și cărțile unor Kafka, Faulkner, Buzzati, Kundera, Papini, Bulgakov etc.
În anii de facultate și de masterat am avut parte de niște profesori extraordinari, care, spre norocul meu, erau și niște prozatori și poeți de top, și aici mă refer la câteva nume din generația de scriitori optzecistă – Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Romulus Bucur – dar și la ucenicii lor Andrei Bodiu și Caius Dobrescu. Cursurile, dar mai ales cărțile lor, au fost decisive pentru mine, pentru cel care sunt acum. În fiecare an, fără excepție, mă reîntorc la aceștia recintindu-le proza și poezia. Standardele impuse de ei în literatura aniilor ̓80 și, prin ricoșeu, în cea a anilor ̓90 nu au fost, cred eu, depășite încă. Însă asta e doar părerea mea. Cert rămâne faptul că au reușit să creeze la Brașov, prin Facultatea de Litere înființată în anii ̓90, o adevărată școală de literatură.
Prin urmare, așa cum reiese și din cele de mai sus, sunt mai multe cărți (dar și scriitori) care, într-un anumit moment, mi-au schimbat, într-un fel sau altul, viața.
3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?
O carte esențială pentru mine, care m-a convins, de altfel, să scriu o teză de doctorat despre autorul ei, Ioan Petru Culianu, este „1484. Eros și magie în Renaștere”.
4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.
Simplu (cel puțin în cazul meu): „Tristram Shandy” de Laurence Sterne.
5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.
Nu dăruiesc cărți.
6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?
Personal, niciodată nu am înțeles succesul de care s-a bucurat „De veghe în lanul de secară” de Salinger. Ce-i drept, am citit destul de târziu romanul, așa că nu mă miră că nu am empatizat absolut deloc cu protagonistul. Sunt sigur, totuși, că nici în adolescență lucrurile nu ar fi stat altfel. Din literatura română, „Ion” de Rebreanu, dar și „Moromeții” lui Preda nu mi-au spus mare lucru.
7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?
Pentru a răspunde la această întrebare, mă reîntorc la literatura sud-americană. Mai exact, la cărțile lui Horacio Quiroga, care ar putea sta fără nicio problemă lângă cele ale lui Joseph Conrad. Aș spune același lucru și despre cărțile mexicanului Juan Rulfo. Din literatura română, aș numi o singură carte: „Ferestrele zidite” de Alexandru Vona.
8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.
Mi-aș fi dorit să scriu un roman cel puțin la fel de bun ca „Sfârșitul lui Eddy Bellegueule” de Edouard Louis. Dar cine știe, poate nu-i timpul trecut.
9. Ce carte ați recitit cel mai des?
În mod sigur „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, roman pe care îl recitesc, maniacal, în fiecare an.
Raul Popescu s-a născut în 1981, la Brașov. În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2022, a publicat, la Casa de Pariuri Literare, romanul „Și la început a fost întunericul”, roman nominalizat la cea de-a 37-a ediție a „Festival du premier roman de Chambéry”. De asemenea, a fost nominalizat la Concursul de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, cu piesa „Ziua în care m-am hotărât să uit totul”. În 2023, a publicat la Editura Tracus Arte volumul de poezie „tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă”. Din 2017 până în prezent, este editor coordonator, împreună cu Adina Dinițoiu, al platformei culturale online Literomania.
Credit foto: Daniel Jijie
Scrie un comentariu