Aseară am participat la serata „Vatra” din seria „Poezia 3G: versuri peste gen, granițe, generații”, care i-a avut ca invitați pe Anastasia Gavrilovici și pe Radu Vancu. Pe Radu îl cunosc personal din 2015, cînd fusese la Zalău și de atunci îi urmăresc cariera, i-am inclus traducerea poemelor lui făcută de Henriette Kemenes în numărul românesc al revistei „Tiszatáj” de la Szeged. De Anastasia Gavrilovici însă nu știam mare lucru, mi-a căzut fisa numai cînd moderatorul Călin Crăciun a amintit de scandalul din ianuarie.
A fost o seară excelentă. Mai întîi, prezența, charisma celor doi. Le-am și scris prin chatul zoomului: mi se părea că sînt într-o sală cu ei. Amîndoi, excelenți cititori ai propriilor versuri, ambii cu o personalitate hotărîtă și creativă: răspunsurile lor nu erau obosite, făcute dinainte, se vedea că se gîndesc mult la ceea ce fac și se gîndesc inteligent la asta.
Cred că e greu deja să provoci lumea: s-au făcut atîtea năzbîtii că, exceptînd dinozaurii, nimeni nu se mai miră de nimic. După Malevici, Duchamp, Tzara, Joyce, Pound, Virginia Woolf, Pina Bausch și ceilalți, după Pussy Riot, ce să mai provoci? Dar ființa de luptătoare melancolică a Anastasiei Gavrilovici m-a făcut să înțeleg că încă se mai pot supăra mulți de la un gest poetic și asta, trebuie să spun, m-a umplut de bucurie.
Radu Vancu, ca de obicei: un poet care zburdă prin cultură, care-și asumă vanitățile, care spune că trebuie să găsești centrul tău excentric ca să ajungi la o intensitate poetică, astfel avînd un link și cu Anastasia Gavrilovici.
A fost o seară poetică frumoasă.
Scrie un comentariu