Reach content for Google search „#CitesteCuVoceTare”, „Citeste cu voce tare”, „Literomania”

#CitesteCuVoceTare




Știm, este foarte greu de răspuns, aproape imposibil, când cineva te întreabă care este cartea ta preferată. Cea pe care ai (re)citit-o de nenumărate ori, cea care te-a însoțit în momentele plăcute și neplăcute ale vieții, cea la care te-ai întors ca la un prieten pe care de-abia aștepți să-l revezi. Și da, acea carte pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie.

Mulți ar fi tentați, pe bună dreptate, să numească mai multe cărți. Cum să te oprești doar la una?

Și, totuși, haideți să ne oprim la o singură carte, iar din această carte să selectăm câteva pagini, dacă este de proză, sau câteva poeme, dacă este de poezie. Citiți cu voce tare, în fața unei camere de luat vederi, fie ea de la telefon sau de la laptop. Veți da astfel glas și chip cărții voastre preferate și poate îi veți convinge și pe alții să o citească.

Pe scurt, Literomania – care a ajuns, cu ajutorul vostru, al cititorilor fideli, la numărul 200 – vă invită la o campanie de promovare a lecturii: „Citește cu voce tare!” (#CitesteCuVoceTare).

Nu ezita și trimite-ne pe adresa de mail (literomania2017@gmail.com; poți folosi cu încredere https://wetransfer.com/) videoclipul în care citești (nu mai lung de 3 minute!) și noi îl vom posta pe pagina noastră de Facebook și pe canalul de You Tube.

Bineînțeles, există și câteva reguli de participare:

  1. Cartea din care citiți să fie una de proză sau poezie;
  2. Videoclipul să nu fie mai lung de 3 minute;
  3. Abonează-te/ dă like paginilor Literomania de:

Facebook  (https://www.facebook.com/com.literomania)

Instagram (https://www.instagram.com/literomania/)

 

Adina Dinițoiu citește din romanul „Insuportabila ușurătate a ființei” de Milan Kundera

 


Raul Popescu citește din volumul „Antologia orășelului Spoon River” de Edgar Lee Masters 

 


Bogdan Perțache citește din volumul „Sânii verzi” de Florin Iaru

 


Remus Octavian Câmpean citește din volumul „Deaf Republic” de Ilya Kaminsky

 


Anca Goja citește din volumul „Industria liniștirii adulților” de Anastasia Gavrilovici

 


Adriana Ruță Neagoe citește din volumul „Sânii verzi” de Florin Iaru

 


Livia Lucan-Arjoca citește din volumul „Opere I. Familia Popescu” de Cristian Popescu

 


Alexandru Lucan-Arjoca citește din volumul „Lupul cel Mare și Lupul cel Mic” de Nadine Brun-Cosme

 


Neculai Florian citește din piesa „Romeo și Julieta” de William Shakespeare

 


Andrei Mocuța citește din volumul „Ilustrată din Chinatown” de Richard Brautigan

 


Dorica Boltașu citește din romanul „Kinderland” de Liliana Corobca

 


Marinela Carp citește povestea „TOMMY în Africa ” de Dorin Bujdei

 


Ramona Boldizsar citește din volumul „Grădina Sofiei” de Suzănica Tănase

 


Andrei-Codrin Bucur citește din „Caiete 1957-1972” de Emil Cioran

 


Ionuț Manea citește din romanul „Transparența” de Radu Vancu

 


Irina Kappelhof-Costea citește din volumul „Orașele invizibile” de Italo Calvino

 


Floriana citește din volumele „va fi liniște va fi seară” de Virgil Mazilescu și „Fabule moderne” de Tatiana Țîbuleac

 


Laura Ioana Maria Cazaciuc citește din „Ghicitori pentru Lulu” de Roxana Cazaciuc

 


Peter Sragher citește poeme de Mariana Marin

 


Simina Popa citește din volumul „Manual pentru femei de serviciu” de Lucia Berlin

 

Prima pagină #CitesteCuVoceTare

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Drumuri printre amintiri…

„Cele mai bune cărți nu sunt cele care te amuză ori te fac să te simți bine, ci dimpotrivă, acelea ...
cortazar-literomania-386

„Pierderea și recuperarea firului de păr” de Julio Cortázar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon

Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction ...
kipling-literomania-385

„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...

Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...

„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...

„Intră Stafia” (fragment) de Isabella Hammad

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din Intră Stafia de Isabella Hammad, roman finalist la Women's Prize for ...
romain-gary-literomania-384

The Lessons of History and the Hopes of Literature

He was born in 1914, into a Jewish family in Vilnius, and grew up in Warsaw, where he received Catholic ...

Malraux și pisicile – „Dictionnaire amoureux des Chats” de Frédéric Vitoux

Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă ...
rivera-literomania-383

Vocile „Vâltorii” – „Prolog” de Manuel Cortés Castañeda

Poet, traducător, eseist și universitar, născut în Columbia, cu studii filologice finalizate la Bogotá, Manuel Cortés Castañeda şi-a susţinut în ...

Dincolo de curcubeu

 „Un curcubeu iernatic e straniu, totuși. Ca o floare de la tropice înflorită la poli sau ca dragostea unui rege ...
Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds