Cronici Nr. 201

Abisul din interior

Reach content for Google search „Abisul”, „Henning Mankell”, „carti politiste”

În octombrie 1914, la puțină vreme după izbucnirea Primului Război Mondial, Suedia este încă un stat neutru. Cu toate acestea, pentru a fi gata să contracareze, la nevoie, acțiunile Rusiei și Germaniei care se înfruntă în regiunea baltică, autoritățile decid să înceapă o serie de pregătiri, pentru început la nivel strict tehnic. Astfel încât, Lars Tobiasson-Svartman, ofițer în Marina Suedeză, primește o misiune secretă, care constă în măsurarea adâncimii unor căi maritime din Arhipelagul Östgötland, pentru a ști dacă, la nevoie, marile nave militare s-ar putea deplasa pe acolo. Numai că bărbatul va descoperi, pe lângă adâncimile impresionante ale mării, și abisul întunecat din propriul suflet.

Acestea sunt câteva dintre elementele esențiale ale romanului „Abis” („Djup”), al scriitorului suedez Henning Mankell. Apărut în anul 2004 și considerat una dintre cele mai importante creații ale sale, textul acesta, profund meditativ, adesea sumbru și deloc lipsit de accentele unui pesimism specific scandinav în ceea ce privește condiția umană, aduce în fața cititorului o narațiune de atmosferă, care a fost pusă în legătură de numeroși exegeți cu marile poeme epice ale Nordului și cu viziunea aparte a acestui spațiu cultural.

Născut în 1948 și afirmându-se în lumea teatrului la începutul anilor ’70, iar ulterior ca autor de scrieri pentru copii și eseuri, Mankell publică primul său roman în 1973, dar devine cu adevărat celebru (în Europa și chiar peste Ocean!) odată cu apariția așa numitei „Serii Wallander”, un ciclu de romane polițiste centrate pe figura lui Kurt Wallander, detectivul eficient și capabil să dezlege întotdeauna cele mai complicate cazuri și să clarifice orice mister. Iar dacă Wallander vrea (și reușește) să clarifice misterele, protagonistul din „Abis” încearcă să creeze noi și noi mistere, învăluindu-și propria existență în vălul minciunilor și al unui permanent conflict între aparență și esență, între ceea ce se petrece cu adevărat și ceea ce doar el susține că s-ar fi petrecut, confimând aserțiunea autorului, conform căreia „romanul acesta e situat pe acel teritoriu încă neexplorat suficient în literatura contemporană, al graniței subțiri ce desparte realitatea de imaginație.”

Căci, abia ajuns în arhipelag, personajul pare a se integra, încetul cu încetul, într-un soi de univers în destrămare, în care au loc doar întâmplări sumbre: în mare e găsit trupul unui soldat german, unul dintre ofițerii de pe vasul Svea, locotenentul Jakobsson, moare din cauze neclare, un alt membru al echipajului se îmbolnăvește, iar sublocotenentul Welander, căzut în patima beției, e îndepărtat de pe navă. Dar, în mijlocul tuturor acestor întâmplări, Lars Tobiasson o întâlnește, pe una din insulele din zonă, stâncoasa și aparent pustia Halsskär, pe Sara Fredrika, o femeie care trăiește singură și care, în ciuda a ceea ce era de așteptat, îl atrage în mod inexplicabil pe ofițer. Deși căsătorit cu Kristina, însă simțindu-se tot mai îndepărtat de ea și de mariajul lor din Stockholm, Lars se implică într-o relație cu Sara, numai că, incapabil să clarifice situația din ce în ce mai complicată în care se află, el începe să țeasă un adevărat văl al înșelăciunii în care își ascunde viața, pregătindu-și, inițial nici el nu știe cum, viitorul. În scurt timp, existența sa devine un veritabil tărâm al dublelor sau multiplelor intenții, în care cele mai simple gesturi pot ascunde cheia pentru tragicele fapte care vor urma. Susține în fața soției că misiunile sale secrete vor continua, deși e concediat din Marină și acuzat de spionaj, iar pe de altă parte, versiunea pe care i-o prezintă Sarei e că soția și fiica lui au murit. Numai că evenimentele se precipită, iar protagonistul nu-și mai poate controla nici nervii, și nici violența – care se dezlănțuie pe neașteptate, în momentul când o suspectează pe Sara că l-ar înșela cu un tânăr dezertor german și îl ucide pe acesta, pretextând, pentru a-i justifica absența în fața femeii, că bărbatul s-ar fi sinucis.

Iar după această crimă pe care până și el realizează că a comis-o cu sânge rece, Lars Tobiasson-Svartman simte cum totul începe să se prăbușească în jurul lui, iar propria existență îi scapă de sub control. Pe nesimțite, el coboară în propriul abis interior, cu atât mai mult cu cât atât Kristina, cât și Sara, îi mărturisesc că așteaptă un copil.

 

Henning Mankell știe perfect cum să construiască o narațiune coerentă și plină de tensiune, să mențină suspansul și să includă în text o serie de neașteptate răsturnări de situație, toate acestea ținând realmente cititorul cu sufletul la gură pe parcursul lecturii.

 

Cât timp va fi fostul ofițer în stare să evite căderea în acest abis fără fund? Pe care dintre cele două o va alege? Și, deloc în ultimul rând, care este prețul ce va trebui plătit, într-un fel sau altul, pentru toate aceste minciuni, jumătăți de adevăruri, distorsionări ale realității și înșelăciuni? Unde va duce această nebunie și violența ce nu mai poate fi stăpânită?

În egală măsură, cumva în paralel cu evoluția subiectului propriu-zis, autorul descrie universul marin unde se petrec toate, o lume aparte, izolată în propria ei singurătate și înconjurată de propria sa tăcere, iar toate acestea transformă romanul într-o veritabilă creație de atmosferă, în care, în mod simbolic, violența din prezent a protagonistului e, fie și parțial, determinată de atitudinea societății față de el, lipsit de afecțiunea în anii copilăriei și mereu victimă a abuzurilor, neavând o ascendență nobiliară și nici suficiente conexiuni utile în lumea aristocrației în care vrea să pătrundă prin căsătorie. Neștiind să stabilească relații amicale cu cei din jurul său și fără abilități de comunicare, Lars pare de la bun început sortit eșecului și izolării, unica sa pasiune (și potențială salvare, pe care, însă, o va rata) rămânând refugiul în măsurătorile marine de mare adâncime, domeniu în care se specializează.

Peisajele nordice întunecate, ploile nesfârșite sau zăpezile grele, noaptea îndelungată și disperarea pe care ea pare a o arunca asupra ființei umane sunt de o pregnanță rară în acest roman, o carte sumbră chiar și în conformitate cu modelele literaturii nordice, dar atât de convingătoare și de impresionantă în intensitatea sa tragică. O carte abordând cu luciditate probleme acute ale epocii moderne, de la relația dintre adevăr și minciună la cea dintre eșec și tentația (ce se va dovedi imposibilă) a salvării spirituale, dar având și marele curaj de a evalua consecințele asupra unei naturi umane instabile a unei prea îndelungate contemplări a adâncurilor fizico-geografice. Căci natura solitară a lui Tobiasson-Svartman era, după cum este el însuși convins, un soi de abis în care se temea că într-o bună zi ar putea să cadă…

Henning Mankell știe perfect cum să construiască o narațiune coerentă și plină de tensiune, să mențină suspansul și să includă în text o serie de neașteptate răsturnări de situație (apariția tatălui Kristinei pe insula îndepărtată din arhipelag, iar ulterior chiar a ei, a soției protagonistului), toate acestea ținând realmente cititorul cu sufletul la gură pe parcursul lecturii.

La nivelul construcției nu trebuie uitată nici structurarea duală a textului, ținând seama de cele două planuri temporale trecut – prezent, căci „Abis” începe cu un fragment plasat în anul 1937, într-un sanatoriu de boli mintale, unde e internată, de douăzeci și doi de ani, Kristina, femeia „în continuare inaccesibilă afectiv”, după cum afirmă rapoartele medicale, și care nu a rostit nici un cuvânt de doisprezece ani încoace, cu toate că e conștientă că a avut, cu ani în urmă, un soț. În egală măsură, scriitorul suedez plasează totul pe fondul complicat și tumultuos al evenimentelor istorice care au marcat perioada respectivă și surprinde foarte exact epoca, discutând chiar despre eșecul final al celebrului Plan Schlieffen (proiectul Germaniei de a cuceri Franța și, ulterior, întreaga Europă), pentru a demonstra că, adesea, nici în planul istoriei, și cu atât mai puțin al istoriei personale a fiecărui individ, nu există posibilitatea de a planifica infailibil totul. Așa cum ideile naziste se vor nărui, în cele din urmă, și existența lui Lars Tobiasson-Svartman devine un haos imposibil de controlat, acesta sfârșind în singurătate, în arhipelagul care, ascunzând abisuri încă necartografiate, i-a dezvăluit toate abisurile, încă și mai profunde, ale propriei conștiințe.

 

„Abis” de Henning Mankell, traducere și note de Daniela Ionescu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020

 

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Rodica Grigore

Este conferențiar (disciplina Literatura comparată) la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doctor în filologie din anul 2004. Volume publícate: „Despre cărți și alți demoni” (2002), „Retorica măştilor în proza interbelică românească” (2005), „Lecturi în labirint” (2007), „Măşti, caligrafie, literatură” (2011), „În oglinda literaturii” (2011, Premiul „Cartea anului”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România), „Meridianele prozei” (2013), „Pretextele textului. Studii și eseuri” (2014), „Realismul magic în proza latino-amerieană a secolului XX. (Re)configurări formale şí de conținut” (2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată” din România, Premiul G. Ibrăileanu pentru critică literară al revistei „Viața Românească”, Premiul „Cartea anuluì”, acordat de Filiala Sibiu a U.S.R.), „Călătorii în bibliotecă. Eseuri” (2016), „Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană” (2018, Premiul „Șerban Cioculescu”, acordat de revista „Scrisul Românesc”), „Între lectură și interpretare. Eseuri, studii, cronici” (2020). Traduceri: Octavìo Paz, „Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă” (2003/2017), Manuel Cortés Castañeda, „Oglinda Celuilalt. Antologie poetică” (2006), Andrei Oodrescu, „Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri” (2006, Premiul pentru Traducere a1 Filialei Sibiu a U.S.R.). A coordonat şi a realizat antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Siblu, în perioada 2005-2012. A publicat numeroase articole în presa literară, în revistele: „Euphorion”, „Observator Cultural”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Viața Românească”, „Vatra” etc. Colaborează cu studii, eseuri şi traduceri la publicații culturale din Spania, Mexic, Peru şi Statele Unite ale Americii. Face parte din colectivul editorial al revistei „Theory in Action. The Journal of Transformative Studies Institute” de la New York.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: