Începând cu 3 octombrie 2022, puteți găsi în librării romanul „Anihilare” de Michel Houellebecq (traducere de Daniel Nicolescu, colecția „ Raftul Denisei”, Humanitas Fiction).
Cel de-al optulea roman al lui Michel Houellebecq, „Anihilare”, publicat în Franța în ianuarie 2022 într-un prim tiraj de 300 000 de exemplare, a cunoscut rapid numeroase traduceri. Iconoclastul autor își intrigă din nou publicul, imaginând o poveste profund umană, cu vibrări de melancolie, dar și cu neașteptate și tulburătoare tresăriri metafizice, pe care până acum nu le lăsase să transpară în paginile sale de proză.
Început ca un thriller, cu teroriști informatici, care coboară treptat din virtualul netului în realitatea cotidiană, preschimbând pixelii în sânge, romanul deschide și o tramă politică, atent și iscusit articulată, ce se petrece în toiul alegerilor prezidențiale din Franța anului 2027, punând în scenă personaje cu identitate reală descifrabilă. Firele narative se leagă grație personajului Paul Raison, un rezonabil și aparent anost înalt funcționar în Ministerul de Finanțe, care, pe măsură ce poveștile publice înaintează, își descoperă vidul existențial și încearcă, sub presiunea veștii că suferă de o boală incurabilă, să-și creeze un viitor, recuperând urmele de afecțiune ale unui trecut ratat. Un viitor pe cât de scurt, pe atât de dens.
„Asta e tot ce rămâne: Cenușa neîntoarcerilor.” Ștefan Baciu, „Pierde-vară” În toamna anului 1946, Ștefan Baciu, împreună cu soția sa, ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
„We cannot live our lives and tell their story.” (Fawzia Zouari, My Mother’s Body) “Anything can be recounted, my daughter: ...
Vă propunem în partea a treia a dosarului pe care i l-am dedicat lui Ștefan Baciu, câteva poeme de Georg ...
Vă propunem spre lectură un fragment în avanpremieră din romanul Oameni care vor fi mereu cu mine de Narine Abgarian, ...
Ana Patricia Collazos Quiñones (născută la Neiva, Columbia, în 1978) este jurnalistă, scriitoare, editoare, producătoare radio, una dintre cele mai ...
Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap. Chiar azi se-mplinesc cinci ani de la ziua ...
Ca întotdeauna, odată cu primăvara sosi și ziua serbărilor. Împăratul, după ce mâncase și băuse, cu chipul împistrit de pete ...
2017: An elderly woman named Signe is navigating her sailboat, “Blue”, on the rough, stormy waters of the North Sea, ...
„Cele mai bune cărți nu sunt cele care te amuză ori te fac să te simți bine, ci dimpotrivă, acelea ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...
Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...
Scrie un comentariu