Atelier Literatura la feminin Nr. 181

Dorinţa

Ada voia luna de pe cer.

Ştia că poate să o aibă. Că într-o zi va intra strălucind la ea în cameră, va trece roşind uşor printre perdelele vechi fluturânde şi se va aşeza pe comoda de lemn de nuc, lipită de peretele dinspre apus, pe care stăteau de regulă vreo două genţi, un parfum, o veioză care nu se mai aprindea de multă vreme, coşuleţe şi casete cu bijuterii şi câteva stive de cărţi. Ada citea de când îşi aducea aminte mai multe cărţi deodată. Începea una, apoi o lăsa din mână, se plictisea, se entuziasma repede de alta, apoi uita şi interesul revenea la prima, fără să ştie exact cum, îi rămânea un gând sau o întrebare răsărea într-un  moment de linişte sau de lene. Şi cum era destul de indolentă, stând zile întregi în pat şi răcolind reviste de modă, reţelele de socializare şi casetele cu bijuterii ieftine, potrivindu-şi cercei şi inele, apoi fardându-se strident ca şi cum ar pleca seară de seară în club… Ada avea destul timp să se gândească. Sau, mai corect, să îi vină idei.

Am uitat să vă spun, Ada e foarte grasă. Foarte frumoasă şi foarte grasă. Atât de grasă, încât la un moment dat a dat şi un interviu pentru o emisiune de televiziune în care se discutau problemele graşilor. Care sunt cauzele obezităţii, cum trăieşte şi ce mănâncă un obez, dacă e vina lui sau a familiei sau a societăţii. Ce boli au şi cât de mult costă sistemul de sănătate al ţării să îi vindece de diferite afecţiuni, unele cauzate de excesul de greutate, ştim foarte bine. Adică de ce slabii să plătească pentru graşi? În urma emisiunii, apăruseră pe zidurile de metrou şi din pieţele importante ale oraşului tot felul de sloganuri: Graşii la ghilotină! Nesimţiţii mănâncă la fel ca porcii! Nu plătim pentru obezitate! Jos kilogramele! Burta voastră ne costă pe toţi! Etc. etc. Apăruseră caricaturi, printre care reînviase una veche, despre care memoria colectivă nu mai păstra prea multe, cu un slab ducând în spate un om imens, cu grăsimea revărsându-se în toate părţile şi făcând să tremure genunchii celui de sub el.

Au fost şi câteva încleştări, păruieli, bătăi în timpul unor manifestaţii. O asociaţie contra discriminării a organizat într-o duminică un miting de susţinere, la care, în ciuda publicităţii, nu au participat prea mulţi oameni, ceva graşi, numeroase grase şi destui slabi care s-au solidarizat fie din principiul egalităţii, fie pentru că veniseră cu graşii ori cu grasele respective la manifestaţie. Cei mai mulţi obezi se înroşiseră la faţă şi mâncau cârnaţi cu piure de cartofi şi dulciuri în faţa televizoarelor sau stând pe reţelele de socializare. Complexul lor se adâncea, nefericirea sporea, începuseră cazurile de depresie şi chiar se vorbea de câteva sinucideri. Manifestaţia cerea respect social, scări de acces pentru graşi, dreptul de a lucra de acasă, dreptul de a primi supliment de mâncare şi servicii medicale gratuite sau cel puţin tratamente pentru afecţiunile asociate obezităţii, în special diabetul şi bolile cardiovasculare. Ada însă rămăsese indiferentă şi placidă, nici nu se dusese, nici nu se deprimase. Se uitase la ştiri foarte puţin, prinsese un cadru în care o grăsană de la manifestaţie se păruia cu un slab şi apoi trecuse la îmbrânceli cu forţele de ordine şi o bufnise râsul. Îşi văzuse de tabieturile ei nestingherite, i se părea un mic divertisment şi atâta tot. Trebuie să vă spun că Ada e foarte veselă. Aşa e ea de la natură, nu are nimeni niciun merit în asta, poate undeva o bunică sau o străbunică sau un stră-străbunic îi lăsase moştenire darul de a vedea mereu partea comică şi optimistă a lucrurilor.

S-a făcut apoi un studiu serios, o investigaţie social-antropologică, la care au luat parte medici celebri de la cele mai importante clinici private, unde un tratament la nutriţionist costa câteva salarii minime, universitatea de medicină şi facultatea de biologie, psihologi intens mediatizaţi, sociologi şi analişti politici, liderii media, formatori de opinie şi chiar câţiva vloggeri şi influenceri. Timp de şase luni s-au organizat dezbateri televizate, campanii media de alimentaţie sănătoasă plătite de guvern, programe-pilot în şcoli, s-a vorbit despre introducerea unui curs opţional „Mănâncă să rămâi slab” sau „Mănânc să trăiesc, nu trăiesc să mănânc”, preşedintele statului a fost filmat luând o cină frugală etc. etc. Academia a făcut un studiu din care reiese că sunt de vină globalizarea şi liberalismul şi că pe vremea strămoşilor noştri, când se mânca pui fript în ţiglă, miel haiducesc cu mujdei de usturoi şi se bea vin vechi în ulcele noi, ori se găteau plachie, alivenci sau poale-n brâu, ciorbă de lobodă şi chiseliţă de prună, oamenii erau mai sănătoşi şi mai tonici şi credeau în valorile neamului. Toate acestea s-au pierdut şi Academia recomandă cumpătare şi echilibru şi revenirea la producţia locală, căreia academicienii îi spun „naţională”. Ei înşişi, nemuritorii, se împart în graşi şi slabi, dar de ceva vreme graşii au fost marginalizaţi.

Ada dăduse pe un site de un studiu al unui ONG cu finanţare destul de obscură, dar pe care media îl bănuiește de interese de stânga progresiste, care avea o viziune cu totul nouă asupra obezităţii. Conform unor analize şi investigaţii serioase, realizate în parteneriat cu mari universităţi din Vest, obezitatea are în primul rând cauze sociale. Se dovedise că indivizii, dar mai ales femeile din categorii sociale sub medie, în diverse praguri de sărăcie, cu nivel de educaţie mediu sau scăzut, foarte rar superior, au tendinţa să obţină satisfacţii imediate – singurele satisfacţii – cheltuind mult din venitul lor mic pe mâncare proastă de tip fastfood. Sau că pur şi simplu îşi procură doar alimente ieftine şi care îngraşă, mulţi carbohidraţi de tipul cartofi, pâine, paste, asociate adesea cu carne de porc sau de pui. Aşadar, nu doar că oamenii aceştia nu erau nesimţiţi, ci, mai mult, erau o victimă a inegalităţilor sociale, care de cele mai multe ori perpetuau sărăcia şi obezitatea la generaţia următoare, fiindcă şi copiii lor creşteau la fel. Frustrările sociale, lipsa altor satisfacţii, orizontul închis, piaţa alimentelor contorsionată, trunchiată, în defavoarea consumatorului manipulat, lipsa banilor şi a programelor sociale şi educative – iată care erau adevăratele cauze ale obezităţii. Ada căzuse pe gânduri şi lăsase deoparte laptopul, întinzând mâna zornăind de inele, cu pielea care începea să cedeze sub carnea moale, spre revista de modă feminină.

Pentru prima dată, Ada nu mai era veselă. Pentru prima dată îi trecu prin minte că e o victimă, şi încă o victimă a societăţii. O revoltă dureroasă se desfăşură scurt în interiorul ei aglomerat cu fel de fel de imagini inutile, peste care domnea de regulă o regească nepăsare. I s-ar fi putut spune şi nesimţire. Dar revolta fu pasageră, iar gândul victimizării sociale nu puse cu totul stăpânire pe ea. Îşi aminti că săptămâna aceasta nu îşi citise horoscopul. Citea săptămânal horoscopul european, unde era balanţă,  horoscopul chinezesc, unde era dragon de foc, şi horoscopul dacic, unde era „papucul-doamnei”. Le compara şi se declara de cele mai multe ori mulţumită, apoi încerca să ţină cont de sfaturi şi să ia partea bună a lucrurilor. Informaţiile legate de mişcările retrograde sau de ploile de meteoriţi îi atrăgeau în mod special atenţia. Se gândea acum că soarta cosmică îi rezervase, cu siguranţă, o viaţă de excepţie, că urmau să se petreacă lucruri frumoase, neînchipuit de atrăgătoare. Horoscopul chinezesc se încheia cu „săptămâna aceasta vă puteţi dori luna de pe cer.”

Nu se ştie de ce, enunţul acesta scurt şi misterios i se înşurbase de-a dreptul în minte. De fapt, nu cred că în minte, ci undeva în zona plexului solar, fiindcă simţea o energie nouă, pe care nu o putea canaliza spre nimic. O minge de foc de culoare trandafirie se ridică din pieptul ei până la tavan, riscând să lase urme sau să ardă candelabrul vechi, cu ciucuri veneţieni, moştenire de la bunica. Asta ar mai fi lipsit, să distrugă obiecte prin cameră, şi aşa schimbase trei canapele în ultimii şase ani, din cauza greutăţii, ceea ce stârnise la un moment dat reproşurile familiei. Ada e  tânără, are puţin peste treizeci de ani şi locuieşte încă în casa părinţilor.

Aşa că, înainte de culcare, Ada se ruga să primescă luna de pe cer. Mingi colorate, din ce în ce mai intens, din ce în ce mai greu de controlat porneau dintre sânii ei mari, încă tari, spre ciucurii veneţieni.

Într-o seară, pieptul ei generos a născut greu, cu câteva opintiri, o lună strălucindă, de mărimea unui glob terestru şcolar, folosit la orele de greografie. În primele minute, luna a părut să devină prelungă, apoi uşor argintie, cu raze inegale de lumină albăstruie. S-a ridicat de-a dreapta perdelei transparente şi s-a strecurat pe balcon. A rămas zile întregi deasupra dulapului cu flori, păstrându-şi forma, schimbând doar din când în când nuanţele, cu perioade albe, galbene şi deodată, fără să nicio veste, pe suprafaţa ei netedă şi orbitoare apăreau irizaţii rozalii sau foarte subţiri fire de plumb.

Cum Ada stătea singură în cameră, nu spuse nimănui nimic. Pieptul ei obosit încetă să mai scoată mingi colorate şi se odihnea răsuflând rar şi blând. Pe balcon, Luna se ascunse în flori, după feriga mare.

Ada închise ochii.

Sumar Literomania nr. 181

Susține Literomania

Despre autor

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.