Blitz-proze

Dragoste şi pasiune         

Didi şi sexul

Iar într‑o după-masă, mă apuc eu să citesc o carte voluminoasă scrisă de un autor care îmi era cunoscut mai de multişor, dar despre al cărui prohab plin de ghiduşii literare am aflat dintr‑o revistă.

O vreme Didi a zăcut alături, uneori cu botul proptit de umărul meu drept, suflîndu‑mi călduţ, fără vreo intenţie anume, în obraz. Cînd prohabul lui Miller (ăsta era autorul cu pricina) începea să iasă în evidenţă, să se răsfeţe pe mai multe pagini, ciugulit (cum o zice chiar el) de diverse buze, Didi avea o reacţie bizară. Ofta de câteva ori adînc, se foia, se ridica pe jumătate, mişca de cîteva ori din coadă, apoi se trîntea, cu un mic geamăt, pe‑o latură, adunîndu‑şi toate cele patru labe sub bot. Performanţă, nu glumă, concura cu performanţele sexuale ale romancierului. Mă refer la efortul depus întru adunarea labelor într‑un mănunchi, similar cu efortul eroului de a satisface vreo patru femei în aceeaşi seară şi încăpere. După această reacţie, Didi se liniştea (spre deosebire de mine, care continuam lectura) şi trăgea un somn pe cinste, total indiferentă la ceea ce se întîmpla (ori se citea) lîngă ea.

Nu departe de blocul în care locuim, eu şi Didi a mea, căţeaua tricoloră, trăieşte Ramses. Nu îmbălsămat, ci groaznic de viu. Un tekeluş ca un parizer ţărănesc, adică la fel de gros şi aproape la fel de lung. Ramses e plin de sine, are o personalitate accentuată şi picioare scurte, subţiri, ca nişte beţe strîmbe. Asta nu‑l împiedică să fie arogant, dar şi pus pe farse, în timp ce‑şi ascunde ochii sub urechile clăpăuge. Nu întîmplător mi‑am amintit de el, în timp ce parcurgeam paginile voluminosului roman.

Prohabul lui Ramses, cîine pitic, prinde dimensiuni cînd Didi îşi face apariţia pe aleea dintre blocuri, iar el se află prin apropiere. În zăpadă, Ramses lasă o urmă adîncă, în timp ce fuge repejor după Didi, ca şi cum ar ara cu un plug minuscul dar învîrtoşat. Cum, adică, poate fi un plug învîrtoşat? O întrebare metafizică, demnă de prohabul lui Henry Miller şi de cel al lui Ramses.

Didi se face că fuge, e o cochetărie tipic feminină. Dacă şi‑ar pune mintea cu piticul, nici urma nu i‑ar mai afla‑o. Ramses o ajunge, deci, şi se postează în spatele ei. Didi are coada ridicată, precum un steag care fîlfîie în vînt. Ramses îşi ridică botul lung şi ascuţit, adulmecînd ţinta. O dibuieşte că‑i cam sus pentru statura sa, ceea ce nu‑l deranjează, nu‑i creează complexe. Se saltă pe picioarele din spate şi, pe neaşteptate, se propteşte cu labele din faţă de partea finală a spatelui căţelei mele. După ce ocupă această poziţie, e de‑a dreptul mîndru, se şi vede cum începe acţiunea cea plină de plăcere. Dar Didi îl loveşte, brusc, cu coada, îl răstoarnă ca pe un cîrnaţ uriaş, se întoarce, îl muşcă de‑o ureche, apoi o porneşte la goană. O goană săltăreaţă, ghiduşă, care nu exprimă altceva decât o nesătulă poftă de joacă.

Didi e sterilizată de la şase luni şi habar nu are ce‑i ăla prohab învîrtoşat, nici nu pricepe ce vor să semnifice tînguitoarele lătrături cu accente pseudofilosofice.

Dragoste şi pasiune

Georgiana este o femeie masivă, cu picioarele groase și pîntec bombat, profesoară de botanică de mai bine de douăzeci de ani. În toți acești ani s-a dezvoltat, la proporții de viciu, o latură a alcătuirii sale, imprevizibilă în anii adolescenței ori ai celor de facultate, și anume pofta de mîncare. Fața ei lată, cu ochii înecați în grăsime, tremurînd la vederea oricărui colțișor de pîine, exprima acum în mod vizibil faptul acesta. Dar, în cazul Georgianei, nu mai putea fi vorba doar de o nemăsurată poftă de mîncare.

Ajunsese spaima întrunirilor din sala profesorală ori de aiurea, unde se nimerea să fie aniversarea vreunei persoane ori alt gen de aniversare, cînd masa se umplea cu sandvișuri, sălăți, ouă în maioneză, prăjituri și multe altele. Înghițea, pe nemestecate, din momentul în care zărea masa pregătită. Fără să schimbe vreun cuvînt cu cineva, își rotea ochii strălucind de pofte asupra tăvilor și înghițea pînă-n clipa în care simțea că în stomacul ei nu mai încape nici o fărîmă. Pe față i se întipărea o expresie de ciudă amestecată caraghios cu amărăciune și tristețe, dacă pe masă mîncarea încă nu se terminase. Își deschidea repede geanta (întotdeauna purta cu ea o geantă voluminoasă) și începea să o umple, în văzul tuturor, fără nici o stînjeneală, ca și cum era un drept al ei pe care nu i-l putea lua nimeni. După ce făcea plinul genții, în mîna liberă mai apuca niște sandvișuri ori o bucată de tort și pornea spre casă. Îi saluta, sonor, pe toți și le ura, în continuare, distracție plăcută. Ea fiind împotriva băuturii, se scuza că nu mai are pentru ce rămîne.

Cu deosebită precauție la fiecare pas, Georgiana se îndrepta spre casă, fără să vadă pe nimeni, atentă doar la bucata de tort ori feliile de pîine cu unt și salam ținute în palmă ca pe tavă.

Georgiana se află acum în camera soțului. A cărat aici, din camera ei, o oglindă mare, în care se poate vedea din creștet pînă-n tălpi. Soțul zace în pat de peste două luni. Suferă de o boală incurabilă. A fost profesor de desen. Avusese chiar și cîteva expoziții personale, cu acuarele. Imobilizat în pat, e conștient că nu va mai deschide niciodată alte expoziții.

Georgiana se agită prin fața oglinzii, probînd rochii și pălării negre, cerînd mereu părerea soțului, cum să le potrivească pentru a arăta cît mai bine, el fiind cel mai în măsură să-i dea un sfat cu ochiul său de artist. Ascultător, soțul îi dă sfaturi, șoptit, făcînd vizibile eforturi să o urmărească atent. În sfîrșit, Georgiana pare mulțumită de cum se potrivesc pantofii, rochia și pălăria.

Se așază pe marginea patului în care se află soțul, pierdut printre perne. Îi mîngîie drăgăstos fruntea, în timp ce ochii îi fug, fără să vrea, spre tava de pe noptieră pe care-i adusese, chiar ea, prînzul. În cele din urmă, nu se mai poate abține. Oftează din rărunchi, întinde mîna și trage noptiera spre ea.

– Știu că tu nu mai ai poftă de mîncare, dragule, zice Georgiana abia stăpînindu-și lacrimile, și ar fi păcat să se strice atîtea delicatețuri pe care chiar eu le-am preparat, din tot sufletul.

Afară, vîntul începu să bată brusc. Chiuia sălbatic și împletea crengile copacilor, chiar dacă cerul era complet senin, fără nici o dîră de nor.

Parteneriat media


Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

1 comentariu

Scrie un comentariu