Marian Ilea: „Fierăria lui Elias” (II)| Literomania

Găsiți prima parte a piesei de teatru „Fierăria lui Elias” în Literomania nr. 246

Scena 2

D1: Viaţa noastră calvar a fost. Încerc să nu privesc în urmă. Un ochi ne-a urmărit în permanenţă. Nici astăzi, bătrân şi obstenit, nu mi-am găsit pe deplin liniştea.

D3 (către D2): Tata a lipsit de acasă opt ani. Dar cine a fost tata? A fost luat și dus sub escortă. Doi ofiţeri cu un automobil. N-aveau cum să treacă peste pod. Nici prin hârtoape. Au lăsat maşina, au venit prin vale, au trecut prin vadul de la „Herschmidt”. Acolo râul face un cot. Eu eram pe prispa bunicii. Se adunaseră și vecinii. Tata mi-a spus: să ai grijă de lanteră şi de aparatul foto.

D2: Era o lanternă specială. Reglai fascicolul luminii din lentile și puteai citi noaptea literele de pe turnul bisericii.

D3: Şi-n anul următor mergeam la marginea oraşului cu vitele la păscut, împreună cu ciurdaru. Prin iulie culegeam cireşele. Apoi a apărut bărbatul înalt cu o nuia în mână.

D2: „Ce mai faci?” Să ştii că-s prieten bun cu tatăl tău.

D3: Cred că chiar dumneata eşti tatăl meu, i-am spus. Lacrimile. Mi-a arătat câteva hărţi şi poze. Avea sub vestonul de ofiţer un combinezon negru.

D2: Priveşte aceste două ceasuri de buzunar scumpe.

D3: Avea și un binoclu. (pauză) Am visat într-o noapte la Roma că m-am întâlnit din nou cu el. Mi-a spus…

D2: Am auzit că eşti bine, sănătos.

D1: Și s-a uitat la mine cu lanterna. Nu puteam să-i văd faţa. Apoi l-am văzut iar plângând și plecând. Era îmbrăcat ca un vânzător ambulant şi ducea în spate un suport pentru icoane. Semăna cu un geamgiu. Am ştiut că era el.

D2: Ofiţer fotograf pe frontul de luptă. Mergeam cu o căruţă trasă de cai în compania doamnelor. Porneam de la ieşirea nordică oraşului. În Austria. Soldaţii erau obosiţi, flămânzi, cu moralul scăzut din cauza marşurilor. Înainte și înapoi, în dreapta și în stînga. Pe frontul ăla al împăratului de la Viena. Vremea era rea, mâncarea sărăcăcioasă, cărările anevoiase, convoiul lung, când se făceau pauze toţi adormeam pe loc. „Dau tot ce am pentru o tabletă de ciocolată”, striga Nordholz. Dar n-avea nimic de dat. Am construit colibe din bucăţi de gazon şi jnepeniş.

Pe cât de promițător începea fiecare dimineaţă senină, pe atât de groaznic se sfârşea fiecare seară.

Fotografiam sistematic hohştandurile pentru supravegherea posturilor, unitatea sanitară, bolnavii din spitalul de campanie, soldaţii în haine de iarnă cu manşon, blănuri, papuci din fetru şi din lemn, mănuşi calde, echipamente de camuflaj, ciorapii puşi la uscat pe sârmele gardului, galoşii aşezaţi în ordine, sobele din tranşee, pînă și fumul scos de cocsăriile de prin văi. Când era soare fotografiam schiorii, stânile, prăpăstiile munţilor, urşii, râşii, lupii, cerbii şi cocoşul de munte.

D3: Pe lac raţele multicolore, în râu păstrăvii şi lipanii.

D2: Acvilele de munte şi vulturii.

D3: În noapte am încercat să fotografiez strigătul de bufniţă.

D2: Iepurii alpini albi şi sicriele de fag cu vitejii luptători în ele circulând în funiculare pâna la abatoru oberjaeger-ului Stracke.

D1: De altfel, un excelent meşter măcelar.

D2: Şi butoaiele de la fabrica de bere Pschorr care-şi croiau drum cu uşurinţă.

D1: Curierii erau călăreţi sau motocicliști.

D2: Aşa e la război. S-a amenajat şi-o secţie de stomatologie unde expertul tehnician dentar al Regimentului a făcut şase mii de tratamente în primele şase săptămâni.

D1: Cea mai apropiată secţie stomatologică era la un lazaret la şaptezeci de kilometri.

D2: Cu greu poţi obţine bunăstarea trupei.

D1: Gaterul funcţiona. Pădure era.

D2: Pe lângă facerea de fotografii cântam la un pian, pictam în ulei şi acuarelă, pirogravam, brodam cu fire de mătase albă cu roşu şi mărgele…

D1: Opt ani de lipsă nu se pot umple ușor.

D2: N-am avut de ales. Când eram în oraş din două umbrele mari îmi făceam un obiect zburător.

D1: Puteai învăţa scrisul şi cititul în latină.

D3: Am recitit cartea pentru lăută a celebrului compozitor renascentist, Bokfark Balint „Liber Primus”, editată la Lyon de către Jacques Moderne, în anul 1553 şi dedicată cardinalului de Tournon, sunt zece fantezii şi şapte madrigale, opt cântece şi paisprezece motete.

D2: Toate la lăută?

D3: Exact.

D1 (arătând spre D2): A fost cel mai talentat ofiţer fotograf, cunoscător al tuturor problemelor, a fost sufletul regimentului. A ştiut ce înseamnă politeţea.

D2: Exact.

D1: În timpul ăsta acasă îl aştepta o soţie şi un copil.

D2: Exact. Un ofiţer fotograf care şi-a făcut datoria.

D1 (ironic): Adică un ofiţer fotograf cu datoria împlinită!

D2: Îngheţul a provocat tot atâtea victime cât armele inamicului.

D1 (către D2): De câte ori se trăgea, stătea în ascunzătoare.

D2: Exact. Am învăţat frica.

D1: Se vedea pe oboseala. Faţa şi nasul pline de funingine, hainele ude, bocancii jerpeliți. Nouă oale de treizeci de litri s-au tot preumblat pe plite vreme de trei zile. Călugăriţele găteau.

D2: Bucătăria s-a mutat în piaţă. S-a dat cafea neagră, ceai aburind amestecat cu rom împotriva holerei asiatice.

D1: Pe frontul ăla: A MĂRŞĂLUIT CA UN CUFĂR. A fost cazat în locuinţe spaţioase înconjurate de grădini cu flori. În oraşul unde a trăit notarul Pellady, ofiţerul fotograf îi plimba cele trei fiice cu căruţa. Ieşea prin partea nordică a oraşului. Îşi numerota pozele cu precizie prusacă. Scria pe fiecare ce reprezintă. A realizat peste patru mii de fotografii. O mie trei sute le-a dăruit domnişoarelor Pellady. Fetele au lipit acea colecţie în trei albume uriașe. Istoria austriacă a fotografiei de război a descoperit târziu pe acest artist proeminent. Din întâmplare albumele au ajuns la Erdely Lajos în Debrecen. Nici un muzeu de profil nu a aflat nimic de ele. Zeci de ani. Nici la Budapesta, nici la Dresda, nici la Potsdam.

Un oarecare Konrad Weiss a înaintat trei ipoteze: fotografiile puteau fi realizate de un ofiţer al biroului de presă din cartierul general, sau de un „observator” care a acţionat cu ordin special în teritoriile ocupate de armată. A treia dintre ipoteze nu are nici o relevanţă.

D3: Fotografiile sale dezvăluie un umanist fără pereche, care opt ani de zile a fost aşteptat de soţie şi copil, abandonaţi în voia sorţii.

D2: Aşa e. Atâta a durat războiul acela.

D3: Cât bocetele şi vaietele celor rămaşi acasă.