Flash fiction la microfon. Sezon 2 Nr. 406-407

Flash fiction la microfon #9: „Frumoasa și trista poveste de dragoste a Saviei Fonyi în vreme de pandemie” – Marian Ilea | Podcast Literomania

Marian Ilea. Flash fiction la microfon, Literomania

Cu ocazia numărului 400 al Literomaniei, relansăm „Flash Fiction la Microfon” – o versiune exclusiv audio a rubricii „Flash Fiction Stories”, prezentă încă din primele numere ale revistei.

În această nouă formă, microficțiunile publicate în Literomania vor putea fi ascultate în lectura autorilor înșiși, dar și în lectura editorilor Literomania, Adina Dinițoiu și Raul Popescu. Podcastul include, de asemenea, proze scurte din literatura universală apărute de-a lungul timpului în revistă.

Toate înregistrările audio vor fi disponibile pe site-ul Literomania, precum și pe canalele noastre de YouTube și Spotify, astfel încât să le puteți asculta oricând și oriunde. Pentru a nu rata noile episoade, dați un like paginii noastre de Facebook și abonați-vă la canalul de YouTube.

În acest episod special, dedicat lui Marian Ilea, vă invităm să ascultați proza scurtă „Frumoasa și trista poveste de dragoste a Saviei Fonyi în vreme de pandemie”, în lectura autorului. Proza a apărut în Literomania nr. 169-170 (2020) și a fost reluată în volumul „Crema de gălbenele și curcubeul. Povestiri maramureșene” (Editura Școala Ardeleană, 2021).

La un an de la plecarea sa dintre noi (9 iunie 2025), Literomania dedică un număr special scriitorului, dramaturgului și jurnalistului Marian Ilea – una dintre vocile originale și consistente ale prozei românești contemporane. Născut la Ieud, autorul volumelor „Desiștea”, „Desiștea II”, „Zeppelinul piticului”, „Herina” și „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise” a știut să transforme spațiul nordic multietnic, cu savoarea lui dialectală și cu straturile sale de istorie și mit, într-un teritoriu literar inconfundabil. Prin prozele sale, plasate la frontiera dintre real și fantastic, dintre oralitate și literatură, Marian Ilea ne-a oferit un rar exemplu autohton de realism magic, ancorat profund în realitatea locală.


Marian Ilea (25 august 1959 – 9 iunie 2025) – a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor “Liviu Rebreanu”), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014), „Berăria Luther” (Eikon, 2015), „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise” (Cartea Românească, 2017), „Nopțile din Mittelstadt” (Cartea Românească, 2018), „Zeppelinul piticului” (Paralela 45, 2018), „Acei minunați ani” (Tracus Arte, 2020), „Crema de gălbenele și curcubeul. Povestiri maramureșene” (cu ilustrații de Mihai Olos, Editura Școala Ardeleană, 2021), „Eoliana și ceasul solar” (Casa de pariuri literare, 2021). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.


Ascultă mai multe episoade pe pagina Podcast Literomania

Podcast Literomania

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Flash fiction la microfon. Sezon 2 Flash fiction la microfon #9: „Frumoasa și trista poveste de dragoste a Saviei Fonyi în vreme de pandemie” – Marian Ilea | Podcast Literomania

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds