Mittelstadt Nr. 169-170

Frumoasa și trista poveste de dragoste a Saviei Fonyi în vreme de pandemie

poveste de dragoste

În 17 iulie, anul 2020, a plouat. Cîineşte. Numai în Felsőbánya curgea apa din ceruri de parcă o mulţime de îngeri coborîţi de-acolo o plîngeau pe tînăra Fonyi Savia din localitate.

„Să mori la 31 de ani, frumoasă, mărunţică, după ce ai stat pe banca din parc în 10 iunie, picior peste picior, din cauza covidului”, şoptea încruntat Saviu. Chiar dacă curgea atîta apă, sicriul a rămas fără capac. „E apa cerurilor”, a spus preotul reformat.

„Domnişoara Fonyi Savia merge cu o suită imperială la Dumnezeu”, a mai spus acelaşi preot.

Saviu a simţit o ură care se naşte în el brusc. Apa lovea faţa Saviei fără ca aceea să tresară. „Nu simte nimic. Poate nu mai e acolo, aici… Să ţi-o ducă în ceruri fără să te întrebe…”, a rostit Saviu. „Poftim, domnule?!”, a întrebat preotul protestant. „Nimic”, a şoptit Saviu.

Aşa a plecat din lumea asta unde Saviu cîştiga bine cu Saviemul lui şi unde Fonyi Savia avea loc. Nu era aglomeraţie în Felsőbánya. De atunci oraşul se pustiise.

Saviu s-a dus la crîşma de lîngă Azilul de bătrîni. A băut vodcă. Nu l-a întrebat nimeni nimic. „Adică bătrînii ăia nu mor şi TU, tocmai TU o iei pe Savia Fonyi, i-o iei lui Saviu fără măcar să-l întrebi dacă e de acord”.

Acasă, Saviu a pornit televizorul. A dormit puţin. Nu era obosit. Avea de lucru întreaga săptămînă.

***

S-a dus la primărie. A cerut aprobări. A cumpărat banca din parc. „Îţi dăm alta identică dar nouă, Saviule”, i-a spus primarul binevoitor„. „Aia îmi trebuie. Aia o plătesc, cu altele noi poţi să te speli pe cap”, s-a răstit Saviu. În cimitir a găsit un loc bun de fixat banca. Lîngă mormîntul domnişoarei Savia Fonyi.

A vorbit cu doi mecanici care făceau întreţinerea Saviemului o dată la o jumătate de an. Aceia s-au dus să facă măsurători. În trei zile au terminat de confecţionat şi de montat un acoperiş deasupra băncii. „Ca să nu ploaie”, a şoptit Saviu. Cînd a terminat treaba, s-a culcat. Obosise. A fost o noapte în care a dormit bine. A visat-o pe domnişoara Savia Fonyi.

***

În anul una mie şase sute nouăzeci primarul oraşului Felsőbánya a călătorit la Viena. Fonyi Mihaly s-a dus în audienţă la Împărat pentru a obţine prelungirea perioadei de libertăţi de care s-au bucurat Felsőbánya şi cetăţenii săi pînă în acel an. În urma intervenţiei care a avut succes, oraşul a înflorit economic în următorii doi ani. Atunci 3231 de florini au fost investiţi pentru refacerea şi dezvoltarea mineritului.

În 24 octombrie, anul 1702, proprietarii de mine Fonyi Mihaly şi Kadar Istvan au oferit cu titlu de gratuitate oraşului lor jumătate dintre perimetrele miniere pe care le deţineau. Între ei şi conducerea oraşului s-a încheiat un titlu de donaţie. În trei septembrie, anul 2020, Saviu, aşezat pe banca de lîngă mormîntul Saviei Fonyi, privea mormîntul stră-stră-străbunicului ei, Fonyi Mihaly.

***
Prima amintire a lui Saviu sau cum a cunoscut-o pe Savia Fonyi

 

Saviu o vede pe Savia, 31 de ani, mărunţică, frumuşică. Mască anti-COVID fiţoasă sub bărbie. Se aşează pe bancă lîngă femeie, păstrînd distanţa regulamentară. Savia pune picior peste picior. Ambele picioare sînt frumoase!

Saviu (tînăr, 34 de ani, umblă după femei care să-i placă): Daneapărat, domnule, să simt gîdiliciul cînd o văd. Fac eu restul după aceea. De cînd cu COVID-ul e tot mai greu să dai de una ca lumea. S-au închis care pe unde! Se ascund. N-am simţit criza asta sanitară care seamănă cu aleea paralelă cu plaja, cu tei… un miros, domnule. Te plimbi printre ei şi te apuci să citeşti… pe fiecare trunchi de tei sînt anunţuri mortuare cu antete.

La Budva, în Muntenegru, se întîmpla asta anul trecut în septembrie. Am trecut o dată printre hîrtiile alea şi pe aleea teilor. Nu mi-a mai tihnit. Morţii şi noii infectaţi cu COVID-19 anunţaţi zilnic la televizor mi-au adus aminte de anunţurile mortuare de pe aleea cu tei din Budva. Am închis televizorul. De atunci nu l-am mai deschis. Am închis ochii şi am văzut femeile pe plajă.

Din 14 iulie anul acesta, am deschis televizorul. Rămîne tot timpul deschis. Adorm iepureşte. Mă trezesc la fel de iepureşte. Fără televizor, cînd închid ochii, o văd pe Savia aşezată pe banca din parc. Era de lucru la Budva. În concediu m-am dus de la muncă. „De pe SAVIEM. SAVIULE, te duci în Muntenegru”,  mi-a spus inginerul. 

***

Savia Fonyi a fost orfană de ambii părinţi. Au murit de tineri. A crescut-o o mătuşă. „De la început mi-ai spus bazaconii, Savie”, avea să o chinuiască Saviu toată luna iulie. Savia se mutase în apartamentul lui Saviu din Microraion Vest. „De ruşine, Saviule”. „Care ruşine, Savie?”. „Să ai treizeci şi unu de ani şi să fii virgină”, zicea Savia. „Dacă nu erai, poate nu ajungeai în apartamentul ăsta”, zicea Saviu.

 

Savia: Ce bărbat, mă?! Numai de optuşpe ani. Cu din ăştia mi-am pus mintea. Da’ nu aici. Nu în parcul oraşului, nu în cartierul nostru. NU!

Saviu (o priveşte cu atenţie pe Savia. S-a pornit puternic fiorul de care avea nevoie): Poate am noroc, poate… Saviu, sînt Saviu şi lucrez pe Saviem.

Savia: În regulă, cum zici aşa să fie. Eu cînd am plecat de la al meu, mi-am făcut valizele şi dusă am fost. Eram virgină, mă!

Saviu: Înţeleg! Saviu… mă cheamă Saviu.

Savia: Lasă înţelesul! Adică am fost, mă! Virgină adică. După aia n-am mai fost. Îmi plăcea cum se culca cu mine. Era anul nou şi mă mozolea, mototolea! Apoi îşi dădea drumul şi se punea pe stricat aerul. Împuţea tot în jur. Apartamentu’ ăla… nu puteai sta în el un ceas, 60 de minute. Se aerisea greu. De aia m-am dus.

Saviu: Înseamnă că ai sensibilitatea asta.

Savia: Care sensibilitate, mă?

Saviu: Cu băşinile, cu mirosul ăla.

Savia: Tu n-ai avea-o dacă eu te-aş mototoli, acuma pot spune asta la ce experienţă am căpătat aici şi peste hotare, şi apoi cînd ţi-ar fi lumea mai dragă, te-aş împuţi. Ce-ai zice?

Saviu: Aproape nimic.

Savia: Să ştii că i-am luat penisul în gură, eu… cum mă vezi, pe vremea aia nu-l cunoşteam. Te împuţeşti lîngă mine, m-ai pierdut. Aşa i-am spus.

Saviu: Şi el.

Savia: Rîdea, nu credea nimic. Să te duci să te împuţeşti lîngă alta, am strigat la el. Şi am plecat eu.

Saviu: Care te-a înlocuit?

Savia: Destule. Că s-au dus la bine de tot. O penetrează cum aia n-a mai păţit. Aşa era el. Eu îs cu ăia de optuşpe ani împrăştiaţi prin cartierele oraşului. Alte cartiere, mă! Da’ aici, adică lîngă parc. NU! Pe aleile astea am copilărit, m-am jucat tupu, mă! Nu spurc eu locul ăsta. Pune-ţi masca. Eşti infectat? Ai Covid şi urmăreşti ceva?

Saviu: N-am.

Savia: Aici îs respectată şi cunoscută. Şi asta mă interesează.

Saviu: Şi ăia de optuşpe ani?

Savia: Sînt ruşinoşi. Nu împuţesc aerul în cameră. Şi îi pot stăpîni. Experienţa e mama repetiţiei sau invers.

Saviu: Şi bărbaţii?

Savia: Ăia care-mi plac, cum ai fi tu, umblă la cireşe, aşa fac, nu-i interesează prunele. Pe ăştia de optuşpe îi prind la prune mai tot timpul.

Saviu: Nu toţi.

Savia: Ia, mă, mîna de pe mine! Ia-o repede!

Saviu: Am vrut să-ţi văd ţîţele, hăi!

Savia: Adică nu dau jos sutienul. Taram-taram-taram. La mine dau jos cînd vreau pînă la… E altceva… e altceva. Zboară din el flegma.

Saviu: Există un ăla, ştii tu, un ăla…

Savia: Tu ţi-ai luat bacalaureatul?

Saviu: L-am.

Savia: N-ai cum să ştii. Află că am fost tocilară. Nu l-am luat. De bacalaureat zic. Vrei să-ţi arăt, să ţi-l arăt, Saviu dragă?

Saviu: Ce, draga mea?

Savia: De ăla al meu zic… din chiloţii roşii.

Saviu: Vreau.

Savia: Întîi îţi văd eu penisul şi apoi. Vrei, vrem, uff că mi se udă.

Saviu: Mergem în alt oraş, Savia.

Savia: Da! Mergem, Saviu.

Saviu şi Savia se ridică de pe bancă. Savia îşi aşează peste nas şi sub bărbie masca împotriva Covid-ului 19. E verde spre căcăniu.

Saviu nu-şi pune nimic. A lăsat masca în buzunar. E albă spre gri. Păşeşte ţanţoş pe lîngă Savia. Vorbește. Gesticulează.

***

Cînd au plecat din parc, Savia a început să tremure. Cînd au ajuns în apartament, îi clănţăneau dinţii. „Să fie repede”, a zis Savia. Şi-a aruncat hainele de pe ea. „Goală şi frumoasă”, a şoptit Saviu. A văzut că rămîn picuri de sînge, a umplut-o de spermă. Savia a sărit de lîngă el. Era veselă. „Sînt gata, Saviule? Sînt femeie! Sînt femeia ta, Saviule!”. De atunci, aşa a fost. Au rămas împreună. Saviu a luat întregul apartament pentru ei doi. Vorbeau, dormeau, mîncau, se iubeau şi asta a fost tot. Luna iunie a trecut prea repede. În şapte iulie, Savia Fonyi a răguşit. În opt iulie au dus-o, au internat-o în spital. În 14 iulie i-au dat-o înapoi. Moartă de COVID. De berea din Regensburg s-a ales praful. De viaţa lui Saviu s-a ales pulberea.

***

Saviu se simte pătruns de fiorul ăla pe care numai el îl cunoaşte. „În sfîrşit”, zice în timp ce cei doi trec pe aleile parcului pînă în faţa statuii Ostaşului Sovietic din Felsobanya.

Saviu: Cu banii nu sînt probleme, dragă Savia. Am. În oricare oraş mergem, cardul ăsta vorbeşte. Am. De pe Saviemul meu am trecut două luni de zile în şomaj tehnic de pandemie. Au urmat rezervele de care m-am atins. Un Saviu cu un Saviem face în Germania 60000 euro anual. Cum e stare de alertă, m-am băgat în ei. Am luat un apartament în Microraion Vest. Acolo. Cu un şofer stau. Vreau o locuinţă singur după discuţia cu tine. În oricare oraş. Cînd terminăm ce am început azi, e gata şi cu pandemia. Direcţia Germania. De fiecare dată bem şase halbe pline cu bere nemţească, au ăia o bere în Regensburg pe malul Dunării mici… Eu te duc. Eu cunosc p-acolo. Seara mă laşi să mă holbez la el pînă mă satur. De linn….dic zic! Ş-apoi…

***

Felsobanyenii din parc se uită după cei doi. „Ăştia se duc la… N-au linişte nici în pandemie, nu-i mai potolește Ăla de Sus”, zice un bătrînel către bătrînica lui. Din spatele măştilor se aude ca un mormăit. Bătrînelul e fostul primar, comunist al orașului. Bătrînica îi e consoartă. Sînt căsătoriți de 55 de ani.

Din parcul Felsobanyului, Saviu Şi Savia se văd tot mai mici pînă ajung două puncte colorate în albastru, în lumina soarelui ce încălzeşte asfaltul gri al drumului ce duce către piaţa centrală.

***

În Felsőbánya au trăit doi berari. Li se spunea Braxatores. Produceau beri în fierbătoarele de bere de pe malul rîului Săsar. Acolo, cam în dreptul cimitirului sau pe direcţia acestuia, a fost stabilimentul de băut bere în cadrul Casei de fermentare a berii menţionat în prima ridicare topografică iozefină din anii  1767 – 1773.

Unul dintre berari a fost străbunicul lui Saviu. La ei în familie se bea numai bere. Saviu bea numai vodcă.

***

În fiecare dimineaţă, Saviu e în cimitir. Salută mormîntul primarului Fonyi Mihaly. Pune un buchet de flori la mormîntul primarului Danko care se odihneşte cu soţia lui cu care a trăit 55 de ani în apropierea mormîntului Saviei Fonyi. Se aşează pe bancă şi se apucă de citit. Textul e ca o poveste. Despre întîlnirea din parc. Saviu l-a rugat pe directorul ziarului orăşenesc, domnul Valerian Văleanu, să-i pună pe hîrtie tot ce va spune el. A cerut. A obţinut tot ce a cerut. „Ca s-o pedepsesc pe Savia, domnule director”, a spus Saviu. A plecat trîntind uşa biroului.

Saviu îi vorbeşte apoi Saviei despre îngerii care au turnat apa cu găleţile. Îi spune că va fi zilnic la mormînt, va merge la crîşma de lîngă Azilul de bătrîni, va bea vodcă. Va dormi puţin şi iepureşte. Pînă cînd Savia Fonyi se va îndura de el. „Dacă Savia nu, atunci cel care a trimis îngerii care au adus ploaia se va îndura”, zice Saviu. „Şi ăsta e doar începutul, Savie, aşa că…”, încheie Saviu în timp ce se ridică de pe bancă. Salută mormîntul domnului Fonyi Mihaly, se opreşte pentru o scurtă rugăciune în faţa mormîntului primarului Danko cu soţia lui. Amîndoi morţi în 12 iulie de COVID-19.

Cînd părăseşte cimitirul pentru a-şi urma programul fiecărei zile, Saviu spune: „În cazul domnului Danko şi a doamnei lui s-a făcut dreptate. Deodată. Oamenii care se iubesc trebuie să se ducă împreună oriunde”, încheie Saviu întorcîndu-se şi salutînd cu mîna dreaptă mormîntul Saviei. De parcă o saluta pe Savia.

În foto: Marian Ilea (Viena, 2002)

Susține Literomania

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: