Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
În numele tatălui
Eduard-Gabriel Tănase
Într-o dimineață oarecare, Grigore S. se trezi și se duse, ca aproape în fiecare zi, la baie. A fost la WC pe întuneric, o seară de beție îi dăduse peste cap ficatul și pancreasul. După ce rezolvă urgența, se gândi să deschidă totuși lumina. Tresări când se privi în oglindă. Nu mai era el, avea chipul tatălui de nouăzeci și cinci de ani. Pielea lipită de pomeți, buzele livide, privirea pierdută. Da, era tatăl lui, care zăcea de câteva luni la pat. Știau amândoi că de data asta nu mai avea scăpare, doar o minune dumnezeiască avea să îl facă să meargă din nou.
Mâna îi tremura spre comutator, simțea că de-abia îl mai țin genunchii. Iarăși beznă. Baia de bloc avea o fereastră mică de aerisire. O rază palidă și filtrată îi atinse chipul. Acum se recunoștea, era el, fiul de aproape șaizeci de ani. Un adult cam obez, cu o față frumoasă și fără riduri. Se ciupi fără să vrea de obraz, ceva ce mai înainte nu avusese curajul să facă.
Se trezise și soția.
— Am nevoie la baie.
— Nu pot să ies. Dar nu te speria, doar am nevoie de puțin timp.
— Bine, mă duc să mă spăl la bucătărie, dar tot voi avea nevoie la baie.
— Azi nu mă duc la serviciu, ori lucrez de acasă, ori îmi iau concediu. Nu am chef să văd pe nimeni.
— Cum vrei. Sigur ești doar indispus? Te doare ceva, ai nevoie de mine?
— Mai stau un pic aici.
A așteptat lângă ușă să plece. Părăsi în goană baia. Pe drum culese o căciulă, pe care și-o trase prevăzător pe cap. Afară era înainte de răsărit. Era o geană de lumină — metafora asta comună descria cel mai bine dimineața aceea de noiembrie. Se aruncă în pat cu pătura peste cap. Soția deschise ușa dormitorului și aprinse un bec.
— De ce stai așa, ți-e frig?
— Da, poate sunt răcit. Fugi de aici să nu îți dau și ție, ai văzut ce rău ți-a fost ultima oară.
Soția se conformă. Îi strigă la revedere de pe hol.
Ieși precaut și se îndreptă iar spre baie. Acolo aveau cea mai mare oglindă, iar neonul puternic împrăștia o irizație strălucitoare și albă, în care îți puteai studia fizionomia ca la microscop. Apăsă întrerupătorul. Se opri o clipă, uimit, când văzu iarăși fața tatălui. Și asta venea cu o moliciune suspectă în oase, cu o greutate majoră în mișcările făcute cu trupul ofilit. Avusese, de zeci de ani, obsesia că trebuie să slăbească, să fie fit, ca și cum un corp slab, dar fortificat, i-ar fi adus înapoi tinerețea pierdută și i-ar fi dat timp să repare tot ce era defect în viața lui.
Stinse lumina. Inspiră puternic, își umplu pieptul cu aer, ca și cum mai avea puțin de trăit. Expiră șuierător. Duse mâna la gură. Așa i-a venit, dar nu dorea să-l audă vecinii. Zâmbi, zâmbi cu fața lui, cu buzele lui cărnoase și bine definite. Era mândru de chipul lui. Tot timpul i s-a zis că seamănă cu mama, dar ulterior a constatat și el — i-au spus-o și rudele — că, pe măsură ce îmbătrânea, începea să semene cu tatăl. Privi atent la fiecare cută, la conturul feței, la forma nasului.
Roti comutatorul. Cu imaginea anterioară în minte, întinse mâna descărnată. Urmă liniile feței bătrânului de nouăzeci și cinci de ani.
Făcu întuneric. Iarăși era el. Ce se întâmplase după beție? Rememora cu greu noaptea zbuciumată și mult prea lungă. Dimineața fusese la o slujbă de nuntă sau de botez, sau și una, și alta. Chiar nu mai ținea minte. A urmat petrecerea și nici nu a trebuit să bea prea mult. Amestecase tărie cu vin, iar creierul lui cedase instant. La fel ficatul și pancreasul. Încerca să-și amintească rugăciunea: „În numele Tatălui, al Fiului și…”, dar nu mai putea să continue. Fraza asta se repeta obsesiv și se rostogolea minut de minut, în timp ce el se zvârcolea căutând cuvintele lipsă. Spre dimineață, mai rămăsese doar cu „În numele Tatălui…”.
Și acum se trezise cu surpriza asta.
Își iubea tatăl și, din multele momente pe care le petrecuse cu acest bărbat aparent dur și distant, reconstituia cu precizie unul pe care și-l repeta la fel de compulsiv ca și visul din noaptea trecută. Pâine cu unt și ciocolată rasă. Era ditamai golanul la liceu, care fuma Carpați fără filtru și bea bere în pauza mare, iar tatăl lui îi punea la micul dejun pâine cu unt și ciocolată rasă. Datorită unor astfel de gesturi, acumulate în timp, reușise totuși să învețe și să meargă mai departe. Le era recunoscător părinților și nu voia, cu niciun chip, să îi dezamăgească.
Reluă gestul, ca într-un reflex. Neonul a făcut scurt, un fulger de lumină iradia fața împovărată de ani și apoi totul deveni neclar.
Se gândi să meargă să îl viziteze. Se sprijinea cu greu de balustradă. A ieșit din scara blocului. Era o zi înnegurată. Deși ceața și norii împiedicau puținele raze ale unui soare ce se pregătea de iarnă, se simțea tot mai bătrân. Își dădu seama că risca prea mult și se refugie înapoi în casă, la adăpostul întunericului.
După apus primi un telefon. Brusc, ochii i se umplură de lacrimi. A fugit spre baie, ca să lase apa rece să-i stingă plânsul. Pe locul ridurilor, care îi încadraseră simetric fața ca niște albii lungi de la colțul ochiului până sub bărbie, acum se prelingeau lacrimile fiului.
„Dumnezeu să-l odihnească! În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh! Amin!”
Eduard-Gabriel Tănase (n. 1964, Bacău) este licențiat în ingineria petrolului și în contabilitate, a lucrat aproape 30 de ani în domeniul bancar. A publicat proză scurtă în revistele „Zugzwang”, „Ficțiunea”, „Liternautica” și „Rexpublica”. Este autorul volumului de poeme suprarealiste „Câinele din Ithaca” (2024). Locuiește în Ploiești.
Sumar Literomania nr. 391 (2025)
Scrie un comentariu