Nr. 149 Plicul lui Pașadia

Înțelepciunea întîmplării

Marți, o discuție absolut providențială cu Pavel Șușară la emisiunea „Garantat 100%”, secțiunea best of. Pentru mine cel puțin, care caut de ceva vreme misterul lui Brâncuși. Și-acum, iată, aflu că Brâncuși venea dinspre ortodoxia care nu are sculptură și ajunge la Paris în mijlocul unei culturi occidentale catolice care are una. Sculptura acesteia este însă una corporală, pe cînd sculptura lui Brâncuși, una energetică.

M-au frapat cele spuse de criticul de artă deoarece am înțeles ceva din acest uriaș la propriu și la figurat al artei moderne – care, mai aflu, nu a fost modern deloc! Înțeleg, sigur: operele lui Brâncuși nu sînt ready-made sau altceva, ci ele sînt de fapt drumul-înapoi către o spiritualitate incipientă.

Înțeleg, desigur, și forța pe care Brâncuși a avut-o asupra femeilor. Un exotic la Paris, un om puternic și charismatic, un călugăr venit dint-o cultură despre care mulți nici nu știau unde se află. Un boem care are, totuși, succes. Nu mă îndoiesc că Brâncuși era și un om pasional și un bărbat pasionant.

Și, iarăși, eterna poveste tristă. Țara mică în care nu încape o personalitate mare. El nu încape nici chiar după ce a plecat din ea și vrea să se reîntoarcă. Micimea, provincialismul, suficiența fudulă îi pun bețe în roate. Nu mă îndoiesc că putea să fie un om dificil. Păi da cînd spui anecdote la bistro despre nu știu care mare actor și rîzi de nu mai poți, nu te gîndești că și Brâncuși are dreptul la dificultățile sale? Și dacă te uiți la „Pasărea măiastră”, mai ai tupeul să discuți despre dificultăți?!

Mi-a plăcut, totuși, cel mai mult că Brâncuși era să facă o sculptură despre Caragiale. O rugăciune furtunoasă, zău așa, monșer! Cred, totuși, că sînt lucruri care au înțelepciunea să nu se întîmple.

 

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: