Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Albert din Haut-Marais
Dana Banu
Celor care îl cunoșteau li se părea de multe ori că Albert era un om care credea că lumea bărbaților se reduce la un singur exemplar. La el însuși. Altfel, era o persoană convivială, gata să se dezlănțuie în lungi exegeze ale cărților pe care le citise de-a lungul timpului și să ofere complimente tipic franceze, de școală veche. Gata oricând să fluture prin fața prietenilor săi idei mărețe pe care le uita cu detașare a doua zi.
Albert locuia într-un apartament situat pe rue de Turenne și avea obiceiul să își fumeze țigările insomniei pe străzile din Haut-Marais. În fiecare dimineață însă, la 8.30, era prezent la Marché des Enfants-Rouges. Locul îi amintea de prima lui tinerețe când – prin anii ’90 – locul era pe cale să fie transformat într-o parcare, iar oamenii cartierului s-au mobilizat cu toții ca să oprească lucrările. Au reușit, în cele din urmă, iar bucuria de atunci a lui Albert a rămas aceeași chiar și peste ani. Își cumpăra deci dimineața, de acolo, fructe proaspete de sezon, tartine cu unt sărat din Bretania și 1001 de brânzeturi. Cel mai mult îi plăceau brânzeturile albastre și cele maturate din Auvergne. De asemenea și cele de capră, din Loire și Provence. Pleca spre casă încântat, cu brațele pline de cumpărături. Își începea ziua obosit după noaptea de insomnie, dar încântat de culorile pieței prin care tocmai trecuse.
După ce lua micul dejun pe un platou subțire și vechi, pictat cu îngeri dolofani ce zburau printre nori roz, un platou pe care maică-sa îl cumpărase la insistențele lui, pe când era copil, de la un târg de vechituri, pleca spre birou. Niciodată prea devreme. Le lăsa timp angajaților să ajungă înaintea lui. Moștenise micul birou de traduceri de la tatăl său. Munca nu îl interesa aproape deloc. Trecea aproape zilnic doar ca să se asigure că toate merg cum trebuie. În rest, când îl întreba cineva cu ce se ocupă, răspundea cu un aer preocupat și distant, că vinde papioane.
Era unul dintre puținii parizieni care nu plecau în iulie sau august din oraș. Rămânea în umbra casei sale din Haut-Marais, trăgea draperiile, citea, asculta muzică, viziona tot felul de filme și seriale. Noaptea trecea printre luminile orașului și privea cu atenție la vitrinele magazinelor și la oamenii pe care îi întâlnea pe străzi.
Insomniile lui Albert erau asemenea țigărilor pe care le fuma: pline de aromă și puternice. Cu toate acestea, cel mai mult îi plăceau lui Albert diminețile. De parcă nopțile nu erau decât o așteptare aproape dureroasă a lor. Îi plăcea revărsarea în cascadă a luminii de dimineață prin ferestrele uriașe, când dădea în zori draperiile deoparte și le deschidea. Culorile zilei și zgomotele ei de început intrau atunci rostogolindu-se, râzând, strigând la el, chemându-l spre ele.
Albert purta ceasul polo al tatălui său. Un ceas ce putea fi întors cu fața în jos, devenind un fel de brățară. Oamenii care joacă polo au nevoie să își apere ceasurile. De aici denumirea. În fiecare zi când mergea spre birou, își lustruia ceasul, apoi și-l întorcea cu fața în jos. Încerca să prelungească drumul. Privea cafenelele care, în arondismentul 3, erau parcă mai multe decât în oricare altă parte. Privea hainele și încălțămintea oamenilor, detaliile cu care își accesorizau ținutele. Privea și se simțea printre ai lui.
Albert iubea florile. În fiecare august, cumpăra de la L’Artisan Fleuriste de pe rue Vieille du Temple buchete colorate de dalii, cosmos, eucalipt și câteva fire de floarea-soarelui. Așeza florile în vaze prin camerele apartamentului său. Pe balcon, menajera Marjorie avea grijă de mica grădină parfumată, plină cu plante de rozmarin, mentă și busuioc.
Astfel, zilele de vară ale lui Albert treceau odată cu Sena spre altele noi. Toate erau trăite cu bucuria de a fi în viață.
Zeci de ani și de veri au trecut astfel pentru Albert. Nu s-a căsătorit. Nu a avut copii. Nu s-a împrietenit cu nimeni. Spre sfârșitul vieții, obișnuia să spună că a fost un om fericit. Mai ales vara.
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista „Astra”. Este poetă, prozatoare, călătoare literară și scenaristă. De-a lungul timpului, a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. Tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: „Poezii din țara lui Elian”, 2007; „Cântecul samovarelor”, 2011; „și lumea cinema paradis”, 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni”, 2015; „Cartea singurătății”, 2017; „Insomnii orientale”, 2023, precum și volumele de proză: „Orașul părăsit”, 2000; „Ferestre”, 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri”, 2022; „Lumea exotică a Salmei Metivet”, 2024.
Scrie un comentariu