Atelier Carte pentru copii

Giusina. Cămila de Bucureşti (fragment) (II)

Capitolul 7

 În care Giusina și Bușilă învață limba română

A doua zi, Giusina și Bușilă au plecat direct spre casa Profesorului Ciorelo, în speranța că urmau să afle mai multe despre medalioanele cu pisici din București.

Profesorul locuia într-un cartier select din centrul orașului. Străzile mărginite de tei și platani adăposteau trecătorii de razele soarelui. Câteva cafenele își deschideau leneșe ușile către clienți. Câinii dădeau târcoale unor resturi de mâncare aruncate pe jos, în spatele unui restaurant.

-Mamă, a întrebat Bușilă, de ce câinii ăștia nu au covrigi în coadă?

-Nu au, pentru că nu au apucat încă să-și cumpere, a răspuns Giusina într-o doară, deși, între noi fie vorba, și ea se mira că lucrurile nu stăteau așa cum le povestise înțeleptul din palatul Marelui Șeic.

-Dar, mamă, coada lor stă atât de țanțoșă și este așa rotundă încât, dacă nu te uiți cu atenție, ai putea jura că în locul ei se află un covrig! a insistat Bușilă, care era dornic să afle cât mai multe despre cozile câinilor din București.

-Ce-i drept, așa este, a remarcat Giusina. Anunță-mă dacă vezi vreun câine cu covrig în coadă.

-Sigur, mamă!

Însă nu mai era timp nici pentru câini, nici pentru covrigii din coada lor, pentru că iată-i ajunși în fața casei Profesorului Ciorelo. O poartă mare de lemn s-a deschis de îndată ce au pășit în curtea plină de iederă.

-Bine ați venit la maestrul Ciorelo! s-a auzit o voce dinăuntru. Ce mai stați? Poftiți!

Cei doi vizitatori au intrat, iar poarta s-a închis singură în urma lor. Teancuri de cărți zăceau pe jos, iar Bușilă aproape a căzut, agățând cu aripa sa un tratat gros. Profesorul Ciorelo nu a întârziat să-și facă apariția. Ați ghicit, desigur! Profesorul era o cioară bătrână. Dar, în loc să fie neagră, așa cum sunt toate ciorile din lumea asta, Ciorelo era o cioară vopsită. În galben. Mai exact, capul îi rămăsese negru – căci orice cioară care se respectă rămâne neagră în creștet – însă penele îi erau vopsite cu un galben țipător.

Giusina, însă, nu mai văzuse în viața ei o cioară, cu atât mai mult una vopsită, așa că apariția lui Ciorelo nu a impresionat-o defel.

-Nu vă mirați, dragii mei oaspeți! M-am vopsit în galben, pentru că este o culoare la modă anul acesta. În plus, așa sunt sigur că toată lumea mă remarcă. Nu îmi place să trec neobservat, a spus Profesorul Ciorelo, simțindu-se dator să dea o explicație.

-Bună ziua, domnule Ciorelo, vă mulțumim pentru primire, i-a răspuns Giusina, trecând sub tăcere faptul că nu mai văzuse în viața ei o cioară.

-Bănuiesc că știți deja cine sunt și pentru ce sunt cunoscut. Totuși, nu strică să vă reamintesc un pic: sunt cel mai apreciat profesor de limba și literatura română din București. Și nu spun asta doar eu. Tot orașul mă cunoaște. Oricine dorește să învețe limba română trece mai întâi pe la mine. Iar eu fac magie! Poți să fii cel mai nepriceput elev, am nevoie de o singură oră și vei ști limba română ca și când te-ai fi născut aici. Folosesc trucuri numai de mine știute și reușesc să vâr în capul oricărui gogoman și cele mai dificile noțiuni de gramatică. De-a lungul vremii, au trecut prin mâna mea o sumedenie de ființe, care mai de care mai lipsite de talent într-ale limbilor: gaițe, libelule, cerbi, mistreți, ba chiar bursuci. Cel mai special elev al meu a fost însă un leu care…

-Mă iertați că vă întrerup, a zis Giusina, nerăbdătoare să treacă la subiect. Noi nu am venit să învățăm limba română, deși… suntem abia sosiți în oraș și ar cam fi nevoie să știm să ne descurcăm. Ne aflăm aici la recomandarea agentului Tărăboi. El ne-a spus că numai dumneavoastră ne puteți spune unde s-ar putea găsi în oraș medalioane cu pisici.

-Medalioane cu pisici? Hmmm, a răspuns Profesorul Ciorelo, căzând pe gînduri. Într-adevăr, eu v-aș putea da o mână de ajutor. Știu cam tot ce se învârte pe aici prin oraș.

-Atunci, vă rugăm să ne ajutați, a zis Giusina.

-Regret, nu pot face asta. Trebuie mai întâi să învățați limba română. Nimeni dintre cei care îmi calcă pragul nu pleacă de aici fără să facă asta. Așa că, vreți, nu vreți, e vremea pentru lecții!

Bușilă a făcut ochii mari de teamă. Lecții? El nu luase în viața lui nicio lecție. Adică, o lecție în sensul școlar al cuvântului. E drept, tatăl său, Struzl van Strudel, îi dezvăluise tainele valsului și ale ștrudelului cu mere, dar, dincolo de asta, nu învățase nimic până acum. Nici din cărți, nici din caiete. Așa că, de spaimă, Bușilă a început să se clatine pe picioare, lovindu-se de cărțile răspândite în fiecare cotlon al casei.

-Bușilă, stai liniștit, nu doar tu vei fi elevul meu, a zis Profesorul Ciorelo. Mama ta, Giusina, va învăța cot la cot cu tine.

Acum a fost rândul Giusinei să o ia amețeala. Cum adică să fie elevă? Ea fusese la școală cu atât de mult timp în urmă, încât nici nu își amintea cum trebuie să stai corect pe scaun. Închipuiți-vă, să obligați o cămilă să stea cuminte, cu două copite așezate frumușel sub masa de scris, și cu alte două pe masă, pregătite de scris! Grea încercare!

Dar nimic nu era prea greu pentru Profesorul Ciorelo. Nici măcar să dea lecții de limba română unei cămile și unei struțo-cămile.

-Gata, ochii la mine și gata cu întrebările, a spus cioara vopsită în galben, dregându-și glasul. Astăzi va fi prima și ultima lecție de limba română din viața voastră. Peste o oră, veți fi genii literare. Creierele voastre vor străluci de idei românești. Cuvintele și propozițiile voastre vor plesni de sănătate gramaticală. Iar gândurile… oh, gândurile! Și pe acestea le veți gândi tot în românește. Pentru că, doar cu un singur click (mă rog, declic), vă voi face români.

-Chiar așa? Vreau să o văd și pe asta, a zis Giusina, care începea tot mai mult să creadă că Profesorul Ciorelo era mai mult șmecher decât specialist.

-Chiar așa. Pe locuri, fiți gata, start! Am să rostesc câteva formule magice menite să aducă limba română în capetele voastre. Prima formulă magică vă va ajuta să învățați toate cuvintele de origine latină ale limbii române. Trebuie să știți și voi că limba română e un amestec de mai multe limbi, din care predomină latina. Ea era vorbită acum multă vreme de locuitorii Romei – ați auzit de orașul acesta, nu-i așa? – care erau foarte buni luptători. Pe deasupra erau și deștepți, pentru că citeau mult, așa că au reușit să găsească o metodă de a cuceri alți locuitori din regiune. Printre ei se aflau și dacii. Dacii erau și ei luptători și deștepți. Dar până la urmă nu au reușit să reziste atacurilor romanilor, așa că au fost cuceriți. Și au fost nevoiți să învețe limba latină.

-M-am pierdut printre atâtea explicații, a șoptit Bușilă, descurajat.

-Nu-i nimic, oricum vei ști tot după această formulă magică. Atenție:

OSUS CARNEM NASUS BARBA
FRATER SOROR TATA MAMMA
MONTES LUNA MARE CAMPUS
URSUS LUPUS SCROFA PORCUS

-Acum, rostiți după mine, i-a îndemnat Ciorelo pe cei doi învățăcei.

Și, ca la un semn, după ce au rostit prima formulă magică, Giusina și Bușilă s-au trezit vorbind între ei, cu cuvinte românești!

-Vedeți că nu e greu, dragii mei?

-Ești un adevărat maestru al cuvintelor! a exclamat Giusina, surprinsă de talentul de pedagog al ciorii.

-Să mergem mai departe, atunci. Cea de-a doua formulă magică vă va ajuta să vă fixați în creiere cuvintele din limba română care provin de la daci. Vă amintiți de ei, da? Tocmai v-am povestit mai devreme că s-au luptat cu romanii, dar au fost învinși. Ca urmare, cuvintele care ne-au rămas de la ei sunt mai puține, însă trebuie și ele învățate. Acum, rostiți și voi cu mine:

BARZA BURTĂ BURLAN BRÂNZĂ
CIOARĂ CIOC GHEARĂ MĂGAR
MISTREȚ GHIMPE PRUNC ȚAP VARZĂ
SÂMBURE ZESTRE CIOMAG STEJAR

Giusina și Bușilă au repetat, ascultători, formula indicată de Profesor. Și, minune, cei doi păreau deja să locuiască în București dintotdeauna.

-Hopa, stați că nu am terminat. A treia formulă magică se referă la cuvintele de origine slavă din limba română. Slavii făceau parte din popoarele migratoare. Știți voi, oamenii aceia care se plimbau dintr-un loc într-altul și nu aveau un teritoriu stabil în care să locuiască. Ei bine, când slavii au ajuns pe aici, pe la noi, s-au îndrăgostit imediat de frumusețile locului, au fost atrași de bogățiile pământului, iar mulți dintre ei au rămas pentru totdeauna. Odată cu ei, au rămas și câteva cuvinte importante. Fiți atenți la mine și repetați:

GÂT OBRAZ COCOȘ  DIHOR
PRIETEN CLEȘTE GREBLĂ GÂSCĂ
CRÂNG SFÂNT DUH MILĂ IZVOR
HRANĂ DRAG VOINIC MUNCĂ

-Câtă dreptate ai avut, Profesore! a zis Giusina, din ce în ce mai încântată de progresele făcute în materie de limba română.

-Ei, dar asta nu e tot, a continuat Ciorelo. Pentru final, v-am pregătit ultima formulă și cea mai grea. Din păcate, pe aceasta nu vi-o pot introduce în cap prin magie, așa cum am făcut cu celelalte. Trebuie să învățați singuri formula.

-Ah, floare la ureche! a exclamat Bușilă, sigur că talentele sale de elev nu vor da greș.

-Stai, stai, nu te grăbi cu concluziile, a adăugat cioara cea înțeleaptă. Ascultă și apoi vom vedea cum te descurci. În orice caz, un lucru e sigur. Dacă veți reuși să repetați fără greșeală această ultimă formulă, nimeni nu vă va mai putea încurca vreodată cu limba română. Veți fi cu adevărat experți! Iată:

RÂU, RĂȚUȘCĂ, RĂMURICĂ, RICĂ NU ȘTIA SĂ ZICĂ
ȘASE SAȘI ÎN ȘASE SACI
AM UN CAP, PE CAP UN CAPAC, PE CAPAC UN AC
CAPRA CALCĂ PIATRA. PIATRA CRAPĂ-N PATRU.

Așa cum probabil vă închipuiți, Bușilă și Giusina s-au chinuit ore în șir să pronunțe corect ultima formulă. Și, când, în sfârșit, au reușit să o spună fără greș, afară se înnoptase deja, iar ei erau epuizați de atâtea lecții.

-Vă felicit, dragii mei! Ați reușit să treceți de testul limbii române, a spus Profesorul Ciorelo, încântat de succesul său.

Giusina i-a remarcat ceasul elegant de la mână. Purta un model cunoscut. Parcă semăna cu ceasul… Dar gândurile i-au fost întrerupte de Bușilă, care sărea de pe o copită pe alta și bătea din aripi, repetând fără oprire „Râu, rățușcă, rămurică, Rică nu știa să zică”. Se pare că refrenul „Dudu, didi, ciup” fusese lăsat deoparte, cel puțin pentru moment. Giusina, însă, nu uitase pentru ce se afla în casa Profesorului Ciorelo.

-Acum, Profesore, dacă tot am terminat cu lecțiile de limba română, pentru care vă sunt recunoscătoare, revin la întrebarea mea. Ne-ați zis că știți unde putem găsi în București medalioane cu pisici.

-Da, da, medalioane cu pisici, a rostit cioara vopsită, cu un aer încurcat. Am zis, am zis, dar am zis în glumă. Adevărul e că nu am auzit în viața mea de medalioane cu pisici. E drept, cunosc câteva doamne și domnișoare pisici de familie foarte bună în acest oraș, însă nu am auzit-o pe niciuna dintre ele vorbind de medalioane cu pisici.

-Ne-ați mințit, a șoptit Giusina dezamăgită.

-Da, recunosc, a răspuns Profesorul Ciorelo. Dar am făcut asta pentru un scop nobil! Să vă învăț limba română. Închipuiți-vă numai: dacă vă spuneam de la bun început că nu știu nimic de aceste medalioane, ați fi plecat imediat. Și ați fi ratat lecțiile mele.

-Asta așa este. Înseamnă că trebuie să ne continuăm cercetările. Dar, dacă tot ne aflăm aici, poate nu ar strica să vă pun o altă întrebare. Aveți idee unde putem găsi struți, aici în București?

-Oho, struți! Asta e cu totul altă treabă! a exclamat cioara, cu un zâmbet larg pe chip. Știu unde găsiți struți. Trebuie să mergeți la HIPERMARKET.

-HIPER-ce? a repetat și Bușilă, mirat de acest cuvânt nou, care nu era nici latin, nici dac, nici slav.

-Mda, am uitat să vă explic și asta, a zis Ciorelo, cu un aer ușor încurcat. În ultima vreme, în limba română sunt și tot felul de influențe englezești. Tot mai mulți bucureșteni înlocuiesc cuvintele românești cu altele din limba engleză și se creează o abrambureală totală pentru urechi. De exemplu, ei pleacă în weekend, pentru că e cool, dar nu uită să își ia cu ei un laptop și să își lase copiii cu un baby-sitter, cât timp fac un barbecue și organizează un party, înainte să se întoarcă luni la business. Desigur, ei fac și un mic shopping, dacă sunt discount-uri la magazine și au destul cash în buzunar. E OK ce v-am explicat?

-Cred că nu vom mai termina niciodată lecțiile de română, a constatat Giusina, amețită de atâtea informații. Dar tot nu am aflat ce este hipermarketul.

-Hipermarketul este un loc magic, pentru că acolo veți găsi toate mâncărurile posibile și imposibile. Și, ca să fiu sigur că veți găsi acolo ceea ce căutați, vă trimit direct la buna mea prietenă și o voi ruga să vă primească. E vorba de nimeni alta decât de Madam Caltaboș: șefa tuturor hipermarketurilor din București!

-Un indiciu prețios! a exclamat Giusina, aproape țopăind de bucurie. Și fiindcă ne-ați fost de mare ajutor, nu pot pleca de aici fără a vă dărui un mic obiect, lipsit de valoare, dar care exprimă recunoștința noastră.

Ați ghicit, desigur, că Giusina a mai scos un diamant din cocoașă și pentru Profesorul Ciorelo. Să vă mai spun că cioara a leșinat la vederea diamantului? Și că s-a trezit, totuși, imediat, înșfăcând piatra și dosind-o sub una dintre penele vopsite în galben? Căci, între noi fie vorba, cioara chiar aștepta să primească un diamant pentru ajutorul dat! Dar despre asta… un pic mai târziu.

Și, uite așa, Giusina și Bușilă au plecat mai departe, în călătoria lor prin București.

Fragment din volumul „Giusina. Cămila de București”, text de Andreea Micu, ilustraţii de Bajko Attila, Editura Baroque Books & Arts, 2019. Cartea apare la Gaudeamus (20-24 noiembrie 2019) şi poate fi găsită la standul Editurii Baroque Books & Arts.

Despre autor

Andreea Micu

Andreea Micu

S-a născut în 1985, în București, petrecându-și copilăria alături de bunici, la Târgu-Jiu. Poveștile au fost mereu în căutarea Andreei. La început, erau poveștile spuse de străbunica Bibica și bunica Mica, pe care, odată auzite, le voia repetate întocmai, fără nici cea mai mică abatere de la firul original. Apoi au urmat poveștile ce așteptau să fie scrise, cu entuziasmul copilariei, în caietul de compuneri din clasele V-VIII sau cele care se scriau doar în gând, cu timiditate. Mai târziu, când a devenit mamă, și-au făcut loc poveștile inventate seară de seară pentru băieții săi. Andreea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București și Colegiul juridic franco-român de studii europene (Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne). În prezent profesează ca avocat, continuând totodată și o frumoasă tradiție de familie în domeniul vinurilor.vChiar dacă nu bea cafea dimineața, Andreea își găsește energia zilnică în cărțile pe care le citește. Dragostea pentru literatură și bucuria pură din ochii copiilor atunci când descoperă magia cărților au convins-o pe Andreea să reînceapă să scrie povești. Până acum, Andreea a publicat trei cărți din seria „Lunus Plinus și Andrei”: „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”, „Lunus Plinus și Miracolul Crăciunului”, „Lunus Plinus și Andrei, pe Pământ nu faci ce vrei”.

Scrie un comentariu