Soția merge la easybox să-mi scoată cartea pe care am comandat-o și îmi vine în minte perioada cînd cărțile nu erau pur și simplu niște obiecte sau mărfuri. Sigur, aveau preț și trebuia să le cumperi, dar erau altceva, lucruri aproape sacre.
Un Dostoievski sau un Edgar Papu conțineau visele, străduințele, năzuințele cititorului, cărțile conțineau libertatea gîndirii sau libertatea de a gîndi. Tristă mi-a fost trezirea, momentul cînd am fost nevoit să-mi dau seama că despre libertate se vorbise mult și se gîndise puțin.
Și-așa, retrospectiv, chiar și cărțile și-au pierdut valoarea. Ce valoare aveau ele dacă am văzut intelectuali cărora le purtam respect și acum, adică după 1990, s-au lăsat furați de mîrlănii? Ce valoare aveau ele dacă toată lumea se închina în fața lor și vedeam cu ochiul liber cum valorile repetate la tot pasul se prăbușesc?
Nu știu. Eu citesc oricum și cu plăcere, dar o lume tot s-a dărîmat, și înăuntru, nu numai în afară. Atunci, credeam că fac parte dintr-o comunitate; acum, nu sînt cu totul dezamăgit, dar sînt deziluzionat și melancolic. Easybox-ul este de fapt hardbox.
Scrie un comentariu