Sărbătoarea Paștelui rămâne unul dintre marile momente spirituale care au marcat profund nu doar istoria religioasă a lumii, ci și literatura universală. Vă propunem, prin urmare, în acest număr special de Paște, fragmente din evanghelii gnostice, eseuri despre reinterpretarea literară a figurii lui Isus și texte dedicate simbolisticii Patimilor și Învierii. Publicate inițial în numere diferite ale revistei Literomania, textele din acest dosar sunt reunite acum ca o invitație la lectură și reflecție într-un timp al regăsirii interioare. (Literomania)
„Neîncrederea Sfântului Toma” – Caravaggio (1601-1602)
Evanghelia după Toma (fragment)
Vă invităm să citiți, în pragul sărbătorii pascale, un fragment din „Evanghelia după Toma”, tradusă și comentată de Vasile Andru (ed. a V-a, Editura Paralela 45, 2007). „Evanghelia lui Toma” este un text apocrif, găsit în 1945, în Egipt, la Nag Hammadi, și conține 114 „Rostiri” sau „Capitole”. Iată ce scrie Vasile Andru în comentariul său la „Evanghelia după Toma”: „Îl găsim în bună continuitate a celorlalți patru evangheliști prin mesaj. Îl găsim diferit de aceștia prin absența miracolului și a epicului… «Evanghelia după Toma» a reținut doar cuvintele Mântuitorului, doar rostirea, parabolele și enunțurile, unele cunoscute din ceilalți evangheliști, altele noi, câteva reformulate: nu mai hermetic, nu mai dificil decât la Ioan.”
62. Iisus a spus:
Eu dezvălui tainele
celor ce sunt vrednici de taine.
Mâna ta stângă să nu știe
Ce face mâna ta dreaptă.
63. Iisus a spus:
Era un om bogat
care stăpânea o mare avere.
El îşi spunea:
Voi folosi avuția
ca să semăn, să răsădesc, să culeg,
să-mi umplu hambarele cu grâne,
să nu duc lipsă de nimic.
Așa gândea el în sinea lui.
Și chiar în noaptea aceea, el muri.
Cine are urechi, să audă!
Citește fragmentul în Literomania nr. 244-245
Iisus în evangheliile gnostice și apocrife
Vă propunem spre lectură câteva fragmente (să le spunem) neconvenționale din evangheliile gnostice și apocrife, texte care nu aruncă neapărat o lumină nouă asupra învățăturilor lui Iisus, dar care merită prețuite cel puțin pentru calitatea lor literară. Fragmentele propuse în acest număr al Literomaniei fac parte din „Evanghelia după Toma” – text în coptă care conține 114 pilde ale lui Iisus către apostolii săi și care ar putea data din secolul I – și „Cartea tainică a lui Iacov” – scrisoare atribuită lui Iacov, cel mai probabil Iacov cel Drept, fratele lui Iisus și conducătorul Bisericii din Ierusalim, în care îl avem ca protagonist tot pe Iisus Hristos predicând în fața apostolilor, text redactat probabil în prima jumătate a secolului al II-lea. De asemenea, mai puteți citi un fragment din apocriful „Cartea învierii lui Iisus Hristos după Bartolomeu Apostolul”, un tratat existent doar în limba coptă, atribuit lui Bartolomeu Apostolul, care conține episoade ale trecerii lui Hristos în lumea de dincolo. A fost redactat probabil în secolele V sau VI.
Textele au fost extrase din volumele: „Marele Duh Nevăzut. Evanghelii gnostice și creștine” (traducere, studiu introductiv și note de Toth Anton, Editura Herald, București, 2001) și „Iisus în evanghelii și texte gnostice” de Marvin Meyer (traducere de Mihai-Vlad Ionașcu, Editura Nemira, București, 2011).
„Iisus a spus: «Binecuvântat e leul pe care-l va mânca omul, astfel ca leul să devină om. Și blestemat e omul pe care leul îl va mânca, și leul va deveni om.»
Și el a zis: «Omenirea e ca un pescar înțelept care și-a aruncat plasele în mare și le-a tras înapoi pline cu pești mărunți. Printre ei, pescarul înțelept a găsit un pește mare și frumos. A aruncat deci toți peștii mici în mare și fără greutate l-a ales pe cel mare. Cine are urechi de auzit să audă.»
[…] Iisus a spus: «Aceste ceruri vor trece și cele de deasupra lor vor trece.Morții nu sunt vii, iar viii nu vor muri.
În zilele în care ați mâncat ce e mort, ați făcut mortăciunile vii. Când sunteți în lumină, ce veți face?
În ziua în care erați una, ați devenit doi. Dar când deveniți doi, ce veți face? »
[…] Iisus a spus: «Vă voi da ceea ce ochiul nu a văzut, urechea n-a auzit și mâna n-a atins, ceea ce nu s-a iscat în inima omului.»Ucenicii i-au zis lui Iisus: «Spune-ne cum va fi sfârșitul nostru.»
Iisus a zis: «Ați descoperit, dar, începutul, de căutați acum sfârșitul? Căci acolo unde e începutul, acolo va fi și sfârșitul. Binecuvântat să fie cel ce stă la începuturi: acela va cunoaște sfârșitul și nu va gusta moartea.»
Iisus a spus: «Binecuvântat să fie cel care a luat ființă înainte de a lua ființă.»”
(„Evanghelia după Toma”)
Citește articolul în Literomania nr. 155
Rescriind evangheliile
de Rodica GRIGORE
„Evanghelia după Pilat”, romanul apărut în anul 2000 al lui Eric-Emmanuel Schmitt, este un text aparte, esenţial pentru mesajul pe care autorul încearcă să-l transmită, ca şi pentru tipul de scriitură pe care doreşte să-l impună în contextul literaturii contemporane. Dincolo de retorismul cu care unii dintre contemporanii săi şi-au obişnuit cititorii, scriitorul francez reuşeşte să recreeze convingător o epocă îndepărtată de prezent şi, astfel, să abordeze o temă frecvent tratată în ultima vreme (ultimele zile din viaţa lui Hristos şi, deopotrivă, drumul devenirii sale), dacă e să ne gândim la José Saramago, cu „Evanghelia după Isus Cristos”, la Roberto Pazzi cu a sa „Evanghelia lui Iuda”, sau la Simon Mawer, cu „Gospel of Judas”.
Acţiunea cărţii, plasată, în cea mai mare parte a sa, în anul 33, dar prefigurată de o serie de întâmplări care au marcat anii anteriori şi mai ales viaţa protagonistului, Ieşua, fiul de dulgher din Nazaret, este centrată pe opoziţia dintre cuvântul rostit şi cel scris (şi, fireşte, dintre o religie a dogmei şi o alta, a iubirii aproapelui), tema aceasta fiind ilustrată prin numeroasele controverse referitoare la modul cel mai potrivit de a răspândi învăţătura creştină, dar, deopotrivă, de a înţelege care sunt metodele de propagare cele mai apropiate de intenţia iniţială a lui Ieşua. Personajele cărţii ilustrează perfect dihotomia enunţată, interogaţiile fundamentale, ca şi întrebările pe care şi le adresează unele altora în cele mai diferite momente, fiind perfect surprinse de scriitorul francez. În fond, nimic altceva decât ceea ce formulase deja Roberto Pazzi, în romanul său axat, în linii mari, pe aceleaşi întâmplări, ideea fiind, însă, în „Evaghelia lui Iuda” (text apărut în 1989), nuanţată după cum urmează: „Puterea unui cuvânt sălăşluieşte în conştiinţa celui care îl ascultă, cu mult mai mult decât în litera scrisă care îl păstrează”.
În fond, majoritatea paginilor din „Evanghelia după Pilat” se raportează în mod evident la textul biblic, amintind foarte frecvent cititorului contemporan că: „La început a fost Cuvântul”. Deloc întâmplător, cea de-a doua parte a romanului, cea mai consistentă, de altfel, este compusă din scrisorile pe care Pilat le trimite dragului său frate, Titus, la Roma, relatându-i acestuia, ca pentru a reuşi să păstreze modul de viaţă de acasă chiar şi în dogoritorul Ierusalim, toate evenimentele care marchează perioada Paştilor, întotdeauna tumultuoasă, dar, în anul 33, chiar mai mult decât de obicei. Dovedind marea artă a îmbinării planului real-istoric cu cel imaginar, scriitorul reuşeşte astfel să realizeze o construcţie narativă ce poate – sau chiar trebuie – receptată în moduri foarte diferite: ca roman (pseudo)istoric, de moravuri, livresc, epistolar, de aventuri. Abordând, deopotrivă, tema timpului, mereu combinată cu cea a morţii, a puterii şi, nu în ultimul rând, a iubirii, cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt trăieşte prin personaje (care nu sunt fixe şi reci, asemenea unor calcule algebrice, aşa cum s-a mai întâmplat în cazul altor autori care au încercat să abordeze, din varii perspective, o atare temă) dar, deopotrivă, prin atmosferă – fie că e vorba de atmosfera Ierusalimului, fie de Nazaretul Iudeii sau de lumea din jurul lacului Tiberiada. În plus, scriitorul francez are curajul de a aduce în discuţie, subtextual, şi mult discutata temă a paternităţii evangheliilor, pornind, însă, nu de la premisa consacrată ce împarte totul în adevăr şi minciună, ci alegând să nuanţeze această ecuaţie prin includerea, în cadrul ei, a unui al treilea termen: posibilul.
Citește articolul în Literomania nr. 239
Omul din Nazaret (fragment)
de Anthony BURGESS
Vă prezentăm un fragment din romanul „Omul din Nazaret” de Anthony Burgess (traducere din engleză şi note de Dana Crăciun, Colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction 2018). Carte recomandată de Literomania.
Se spune că Isus a ajuns înapoi la Nazaret în dimineaţa unei zile de Sabat şi că nu s-a dus acasă, ca să se odihnească şi să mănânce, ci s-a dus direct la sinagogă. Un fiu nefiresc, i-a spus Iotam Mariei, nefiresc. Iar Maria a dat din cap. Iotam avea mai multă dreptate decât îşi imagina.
Intră în sinagogă şi se aşeză, subţire, cu ochi mari, înstrăinat printre ceilalţi credincioşi, care-l priveau cu teamă şi cu un soi de ostilitate. Aflaseră cu toţii despre cele patruzeci de zile în pustiu şi nu le plăcea. Rabinul însă, deşi se temea din motive pe care nu şi le putea explica, simţi că-i de datoria lui să-i spună:
— Vrei să citeşti din scripturi?
Isus se ridică, se duse, slab cum era, la pupitrul rudimentar şi se întoarse cu faţa la ei, la toţi. Vlăguit şi cu ochi mari, dar foarte înalt încă şi musculos. Nu mai avea carne pe oase, dar numai carnea îi lipsea. Văzu două feţe printre credincioşi, doi tineri, foarte atenţi, care nu păreau duşmănoşi. Nu mai văzuse chipurile acelea până atunci, se gândi. Desfăcu sulul, se uită fără frică la răceala, teama şi ostilitatea semenilor săi, apoi vorbi:
— Cartea profetului Isaia, în care stă scris: „Duhul Domnului este peste mine, căci m-a uns să propovăduiesc evanghelia săracilor. M-a trimis să-i tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor de război slobozirea, să aduc orbilor vederea, să-i ridic pe cei apăsaţi. Să vestesc venirea împărăţiei Domnului Dumnezeu“. Răsuci sulul, apoi spuse cu grijă:
— Azi s-au împlinit cele scrise. Ce tocmai aţi auzit.
Se lăsă tăcerea, apoi se înălţară murmure. Isus se întoarse la locul lui. Un bătrân se ridică şi strigă:
— E fiul lui Iosif, tâmplarul. Cum adică s-a împlinit scriptura? Cine eşti tu ca să vorbeşti de adus orbilor vederea?
Astfel încurajate, se mai auziră şi alte voci: aşa este, un tâmplar face acum legea, şi aşa mai departe. Cine se crede? Ce drept are el să vorbească de propovăduit evanghelia înaintea săracilor? Şi multe altele de acelaşi fel. Isus iar se ridică şi zise cu voce tare, zărind spume la gura unui bărbat care se ocupa şi de cămătărie:
— Să vă spun un adevăr de demult. Nimeni nu-i profet în ţara lui. Şi să vă mai spun ceva ce stă scris în scripturi. Pe vremea profetului Elisei, mulţi leproşi erau în Israel. Şi nici unul n-a fost tămăduit, nici un fiu, nici o fiică a lui Israel. Singurul care s-a lecuit de lepră a fost Naaman, şi Naaman nu era din Israel, ci din Siria.
Citește fragmentul în Literomania nr. 62
Cina cea de taină
de Raul POPESCU
În acest număr al Literomaniei nu o să vă propun la „Cartea săptămânii” un volum de literatură, ci, într-un mod oarecum atipic, unul de studii religioase. Autorul este Brant Pitre, iar volumul, publicat la Editura Humanitas, în traducerea Monicăi Broşteanu, se numeşte „Misterul cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei” (între timp, Humanitas a mai publicat de acelaşi Brant Pitre „Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus”).
Cărţile lui Brant Pitre, un teolog tânăr, născut în 1975, au un avantaj pe care nu-l au alte volume de specialitate: sunt accesibile unui public larg atât ca stil, cât şi ca informaţie. Ideea de la care porneşte demonstraţia lui Pitre este una simplă şi, zic eu, destul de comună (dar poate tocmai din această cauză o ignorăm foarte mulţi dintre noi). Astfel, uităm deseori că religia creştină, cu toate cutumele ei, este profund îndatorată tradiţiei iudaice. În „Misterul cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei”, autorul demonstrează, printr-o riguroasă contextualizare istorică, că tot ce s-a întâmplat la ultima cină a lui Isus cu ucenicii săi nu poate fi pe deplin înţeles dacă nu se face apel la tradiţia iudaică: „După cum vom vedea, promite Brant Pitre în textul introductiv, tocmai rădăcinile iudaice ale cuvintelor lui Isus ne vor da posibilitatea să descoperim secretul identităţii lui şi ce-a vrut să spună când le-a zis ucenicilor: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu»”.
În fond, cum ar trebui înţeles următorul pasaj din „Evaghelia lui Matei”: „Pe cînd mîncau, Isus, luând pâinea, a binecuvîntat-o, a frânt-o şi dând-o ucenicilor, a spus: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu». Şi, luând potirul şi aducând mulţumire, le-a dat lor spunând: «Beţi din acesta toţi: acesta este sângele meu al Legământului, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor»” (Matei 26, 26-28)? Cuvintele lui Isus, prin care a instituit ceea ce noi numim astăzi Euharistie („aducerea de mulţumire”), ar trebui interpretate simbolic sau luate ad literam, în sensul că vinul şi pâinea se transformă realmente în trupul şi sângele lui Cristos?
Citește articolul în Literomania nr. 54
Imagine principală: „The Last Supper” de Andy Warhol (1986) (Sursă aici)
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu