Julieta și regretele

O păpușă de carton cu bucle din ascuțitură de creion, iubindu-se cu un pix mecanic, din acela cu mai multe culori. Iosif se gândea la Julieta ca la o marionetă care folosise mișcările ei cele mai iscusite ca să-l seducă. Romeo și Julieta, o poveste de dragoste depășită în care se moare din amor. Julieta lui Iosif nu ar fi murit pentru nimeni. El, poate doar pentru Monica, dar nici de asta nu mai era sigur de când ea plecase în Argentina luând cu sine toate amintirile împachetate într-o pânză de tifon. Avusese și tupeul să lase un bilețel perfid după cea mai tandră noapte de dragoste: „Onoarea lucrurilor mărunte…”

Al meu, a mea. O nerozie. Fantasmele aruncă iubirea pe centrifugă. Ești a mea, sunt al tău, până într-o zi în care cititul noutăților pe telefon pare brusc mult mai important și din acea zi se desfac nodurile funiilor, se lăbărțează barele de la colivie. Și rămân florile de plastic așezate pe noptiera de lângă patul gol. Dimineți cu ploi gri, cu geamuri moi și ceruri prea joase, pline de singurătate. Apoi, câte o rază de soare venită cu iluzia că totul e OK. Ești a mea, sunt al tău, până într-o zi în care cititul noutăților pe telefon redevine mult mai important și, din acea zi, iar se desfac nodurile funiilor, se lăbărțează barele de la colivie. De data asta definitiv.

Iubirea rămâne în colivie și nu o părăsește niciodată, oamenii sunt convinși că e o biată pasăre pricăjită, cu pene terne, o necântătoare. Ce să facă cu ea? Dacă nu o hrănesc, o să moară de la sine.

Julietei îi plac hainele, și-a făcut din asta o meserie din care trăiește binișor. E genul foodie, face poze fiecărui fel de mâncare sau căni de cafea, îi place să aranjeze în cadru șervețele (le adoră pe cele negre) și lumânări. Are un cont de instagram plin cu chestii din astea și se bucură ca un copil când „prietenii” îi comentează trimițând inimioare, aplauze sau diverse mutrițe. Iosif refuză să intre în selfie-urile ei cu platouri de mâncare, „nu știi ce pierzi” se supără ea. Apoi își revine o dată cu primul comentariu primit.

Dacă ar fi fost un violonist celebru, poate că lui Iosif i s-ar fi părut toate mofturile ei încântătoare. Iosif îi dădea dreptate mamei: „dacă aș fi ascultat-o, aș fi ajuns și eu cineva, lumea m-ar fi răsfățat pentru arta mea, ar fi avut nevoie de mine, ea m-ar fi iubit. Julieta ar fi făcut eforturi mult mai mari ca să nu mă piardă, admiratoarele mele ar fi fost multe. Aș fi cedat tentației prin turnee, asta e sigur, să cunosc o piele măslinie la atingere, una ca abanosul, una albă, cu pori aproape invizibili. Iar Julieta tot m-ar fi adorat, ar fi postat poze cu mine și succesele mele, cu sălile pline, rochiile ei pentru serate, finger-food-ul de la cocktailuri. De frică să nu mă piardă, ar fi făcut orice. Așa, ce să piardă? Un slujbaș? Mai sunt un miliard ca mine. Îmi imaginez seri în care vioara mea se transformă într-o cutie magică și sala e vrăjită. Dirijorul și orchestra mă privesc în timpul cadenței, iar aerul își schimbă sensul și aroma în funcție de mișcările mele. Ochii Julietei ard de dorință. Colierul de la gât tresare în ritmul pulsului. În mână strânge un măr pe care i l-am dăruit înainte de concert. Mărul ăla nu o să apară niciodată în pozele ei de pe instagram.”

Realitatea e alta.

– Îmi iau un șnițel vienez, a zis Julieta după ce a răsfoit vreo zece minute meniul.

– Nu ești inspirată…

– Nu văd ce poate să inspire la o masă…o simplă masă, a ridicat ea ochii din meniu.

– Tu ești o pasionată a meselor, se vede și din pozele postate pe instagram. Pare că toată viața ta depinde de felurile de mâncare și de băuturile fine…

– Simt o ironie nelalocul ei în ce zici, Iosif.

– Dacă aș fi cântat la vioară, dacă aș fi fost celebru, ce ți-ai fi ales să mănânci în seara asta?

– Ți-am zis, șnițel vienez.

Când ajungeau serile acasă, ea se băga destul de repede în pat cu telefonul, grăbită să vadă cine i-a mai apreciat pozele. Când făceau dragoste, picioarele Julietei rămâneau reci, Iosif se grăbea, mesajele de pe telefonul ei vibrau încontinuu. Când se încheia partida, ea îl bătea scurt pe spate ca pe un armăsar care și-a făcut treaba.

Odată cu ajungerea la Heidelberg și instalarea în hotelul pentru chiriași „cu luna” al lui Herz, viața lui Iosif a intrat pe un făgaș calm, previzibil. Plecarea fratelui său de lângă părinți a fost ceva bun, a dispărut etalonul comparațiilor și al coșmarelor lui Iosif. Lecțiile de gimnastică pe care le ține online îi aduc satisfacții simple. Ca gustul unei gogoși. Și iarăși îi revine în minte modelul bărbatului de tip Homer Simpson, cu pornirea lui „acum am chef de o gogoașă”. Iosif nu știe cum să aibă porniri din astea fruste, naturale, neprelucrate, vrea să învețe, sigur există cursuri online. Un bărbat de succes e unul direct, care oferă gogoși fără perdea, exact atunci când simte impulsul. Tipii timizi pierd de când e lumea. A pierdut-o pe Julieta, pe Monica și acum e pe cale s-o piardă și pe dirijabilă. Începutul și sfârșitul unei relații i se par cele mai dificile treburi, la mijloc se mai descurcă.

Șnițelul era de fiecare dată prea ațos și Julieta își petrecea mult timp scobindu-se între dinți după masă, pe Iosif îl enerva , dar trecea cu vederea gândindu-se la câte ar fi trebuit ea să tolereze dacă el ar fi fost un violonist celebru. Absențe peste absențe și ore-n șir de repetiții, priorități mereu diferite. Ea ar fi fost nevoită să ia parte la recepții și să cunoască multă lume, să poarte conversații care o depășeau.

Monica încercase de mai multe ori să-i spună: sub toate hainele pe care le port sunt goală, dar tu nu vezi. El nu văzuse, nici măcar nu-și imaginase, și asta era cel mai rău. Mai era și te iubesc-ul spus ca o formulă magică, ca un Sesam deschide-te. Îl zisese de prea multe ori și de fiecare dată dorea să-și împlinească o nevoie: să fie băgat în seamă, ascultat, să aibă parte de sex, să îl mângâie o mână de femeie, să nu facă vacanțele singur, să nu se simtă eroul nimănui. Erau nevoi pe care le putea rezolva printr-un simplu „te iubesc”, știa că femeile abia așteaptă. Doar că împlinirea nevoilor ducea automat la gelozie, tertipuri chinuitoare, mânie, resentiment, ură, manipulare, și într-un final la despărțire și singurătate.

Dirijabilei n-o să-i spună „te iubesc”. O să se supere, n-are decât.

Fragment dintr-un roman în lucru