Canonul literar

„Krypto şi fermecătoarea laponă”

Despre cele treizeci-patruzeci de poeme ale lui Ion Barbu s-au scris nenumărate studii şi monografii, începând cu Tudor Vianu, G. Călinescu, Al. Paleologu şi până la Şerban Foarţă, Basarab Nicolescu şi Marin Mincu. Am crezut în fiecare, pe rând, fascinată de intuiţia autorilor, de erudiţia lor, de talentul critic, contaminându-mă, la rândul meu, de superlativele implicite şi explicite referitoare la opera poetului interbelic. Mi-au plăcut enorm acurateţea lui Paleologu şi hermeneutica ludică a lui Şerban Foarţă, m-a pus pe gânduri textualismul practicat de Marin Mincu, mi-a deschis perspective noi ideea terţului ascuns şi a unui nou umanism, a căutării spirituale, a paradoxurilor din teoria lui Basarab Nicolescu. În exerciţiul recitirii şi al „predării” poetului-matematician am ajuns, însă, în ultimii ani, la o părere ceva mai nuanţată asupra operei acestuia. Nu doresc să mă înscriu în rândul detractorilor şi nici nu agreez eseuri „scandaloase” precum Nu al lui Eugen Ionescu (ironiile acestuia, precum şi polemica Barbu-Arghezi au deschis, încă din epocă, drumul „îndoielii”). Sunt doar nişte concluzii provocate de sadismul didactic la care se ajunge în predarea poeziei barbiene în liceu.

„Despre ce este poezia asta, doamnă, de fapt?” Despre tot şi despre nimic, îmi venea să răspund, dacă n-aş şti ce efecte au aceste comentarii absconse asupra elevilor. Despre limbaj, despre cunoaştere, despre creaţie – am găsit nişte răspunsuri aproximative împreună, care să-i ajute în argumentaţia apartenenţei la modernism. Greu m-am abţinut să nu compun o analiză literară pornind de la informaţia – documentată deja în cartea dlui Andrei Oişteanu – că Ion Barbu era cocainoman. La Riga Crypto şi lapona Enigel am făcut o schemă pe tablă, un desen ca la matematică, cu linii punctate şi cu săgeţi, pentru a explica nivelurile de cunoaştere şi de existenţă, cu Venus, Mercur, Soare… „Ah, gata, doamnă, acum am înţeles”. Plus că e „Luceafăr întors”, da. Soseşte, însă, simularea de bacalaureat cu… Ion Barbu. Am găsit, fireşte, şi lucrări excepţionale, şi eseuri corecte, dar am găsit şi „analize” precum: „Povestea de iubire dintre cei doi este una neîmplinită şi fără speranţă. Lapona era o tânără care vroia să călătorească cât mai mult şi nu s-a văzut alături de un rege ce nu putea părăsi scoarţa copacului”. Ad litteram, cum ar fi spus dl Basarab Nicolescu! Sau, în altă parte, derutaţi, probabil, din cauza explicaţiilor cu increatul şi figurile, imaginile acestuia: „… Riga Cripto fiind regele ciupercilor, o fiinţă cu înţelepciune, iar lapona Enigel era un melc”. Deznodământul este clar tragic, pentru toată lumea: „Inima lui Crypto este frântă, acesta încearcă să o urmărească pe Enigel către Soare, însă se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, ajungând să se căsătorească cu măselariţa”. În mod evident ironic – involuntar?! –, Ion Barbu matematicianul-poet „a picat” elevilor la profilul „uman”, iar la „real” a fost nimeni altul decât rivalul său dintotdeauna, Tudor Arghezi (scris, de câteva ori, în lucrări „Arghezii”).

Experimentul unic al lui Ion Barbu în literatura română este, în primul rând, un experiment (de limbaj), interesant, ludic, complex şi (aparent) complicat. Marea calitate mi se pare că a venit tocmai din posibilitatea de a fi citit în mai multe feluri, fără să pară a se epuiza sensurile. Ca un mecanism perpetuum mobile, face impresia unui truc. O altă calitate este asocierea dintre incantatoriu şi maximă abstractizare. Demn de studiat, de citit, de discutat la ora de literatură română. Subiect de olimpiadă, sigur că da. De analizat în detaliu la un cerc al pasionaţilor de poezie, de asemenea. Ca să scrie, însă, tot elevul, de la colegiile tehnice până la liceele agricole, la un examen naţional, 900 de cuvinte pe o poezie precum Timbru mi se pare excesiv. Un exerciţiu care creează frustrări de partea ambelor părţi: şi a elevilor, care nu înţeleg cu ce au greşit, şi a profesorilor care văd că demersul lor didactic este în van. Aşteptăm cu interes programele noi pentru liceu. Şi, de ce nu?, un alt studiu asupra operei lui Ion Barbu.

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu