Atelier Flash fiction stories Nr. 198

La Carmagnole

Ariciul făcea de două ceasuri conversaţie cu papucii şi începeam să-mi pierd răbdarea, dar ştiam că nu-i politicos să te-amesteci fie şi între un arici cenuşiu cu râtuţ roz şi o pereche nou-nouţă de papuci cu pompoane albe.

Până când veni vorba de bun-gust – papucii afirmaseră că-i mai şic s-adaugi niscai podoabe la frumuseţea din născare şi atunci ariciul le-o trântise cum că la ce altceva puteai să te-aştepţi din partea unui produs artificial cu gusturi dinainte pervertite!

Papucii l-au tratat de ţărănoi – drept care celălalt i-a luat ariceşte la scărmăneală, ba le-a tras şi o-njurătură de fabrică şi de pompoane, de li s-a zbârlit catifeaua…

Am intervenit deci, chemând în ajutor mătura, încântată – nu-l înghiţea pe arici fiindcă mereu trebuia să cureţe în urma lui covoarele şi parchetul, iar pe papuci îi pizmuia că-s noi şi cocheţi.

Jivina chiţăia consternată când am dat-o de-a dura cu binişorul – fără a mai catadicsi să se facă ghem, a rămas pufăind la marginea covorului –, în vreme ce papucii, prea aristocratici ca să fugă din faţa măturii, şi-au pus bombeurile scut, aşteptând potera cu pompoanele-nainte!

Am înşfăcat perechea De Pantoufle de ceea ce din senin îşi pierdu ifosul, redus la o pereche de urechi, şi după o percheziţie corporală fără nici un respect pentru rang – urmările încăierării se cereau constatate – am vârât-o la carcera întunecoasă și fără de covor de sub pat.

Aricialul haiduc îşi aştepta neînfricat (ca să nu zic obraznic) osânda – flagrant delict şi unul din pompoane pe jumătate desprins adăugând tentativa de furt acuzaţiilor de insultă şi atac armat –, drept care am deschis uşa verandei şi cu ajutorul răutăcios-satisfăcut al măturii, l-am trimis în surghiun pe insula cu verdeaţă de-i mai spune şi Grădina-din-faţa-casei.

Ca să preîntâmpin remuşcările, mi-am zis că seamănă mai degrabă cu Raiul decât cu vreo Sfânta-Elena şi că oricum amicul se va înapoia să-mi haiducească – mai mult de-o sută de zile – peste odaie, în pofida papucilor ce până-atunci îşi vor fi târât blazonul prin toate zoile din baie şi din bucătărie, mai dihai ca gleznele celui mai terfelit sans-culotte! 

Text regăsit (1985), din volumul „Dragoste și viață de pisică”

 

Susține Literomania

cartepedia.ro
cartepedia.ro
elefant.ro

Despre autor

Dominique Ilea

Dominique Ilea

Născută în 1962, Anca-Domnica (Dominique) Ilea părăsește România în 1991 și se stabilește în Franța. Prozatoare și eseistă, s-a făcut cunoscută ca traducatoare de literatură română în franceză (Ion Creangă, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Lucian Raicu, Răzvan Petrescu etc.).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: