Plicul lui Pașadia

Luna pe targă

„azi-noapte a venit la mine pascal/ și m-a rugat să-i șterg propoziția/ aceea nenorocită cu trestia gînditoare/ fiindcă s-a cam grăbit cînd a lăsat-o pe hîrtie/ scrie în locul ei – mi-a mai spus –/ că trestiile despre care vorbeam/ erau foarte rare/ că vîntul făcea mai multe zile/ de la una la alta/ de la una la alta” („Dictonul” – p. 80).

Ca orice mare gînditor, Viorel Mureșan se afundă în singurătatea lui, deloc virtuală. Poetul născut la Vicea, în județul Maramureș, în 1953, stă împreună cu soția lui de decenii în Jibou, județul Sălaj, adică într-un orășel de provincie aproape uitat de Dumnezeu, unde, cu siguranță, nu are parte de societatea sensibilă de care ar avea nevoie.

Sau poate exact de asta are nevoie, de singurătatea profundă? Nu se știe de ce are nevoie poezia, mai ales dacă își susține rezultatele. Și poezia lui Viorel Mureșan e susținută din plin prin chiar versurile poetului. Mare gînditor liric, poetic, mare pătrunzător al existenței umane, el scrie mai ales „dictoane” asemănătoare celui pe care l-am citat sau, mai bine zis, toată poezia lui are caracterul, atmosfera acestuia.

„Poștașul rural”, volumul de poezii alese al lui Viorel Mureșan, apărut în 2015 într-o ediție comună a Editurii Școala Ardeleană de la Cluj și a Editurii Caiete Silvane de la Zalău, are pe copertă reproducerea tabloului „Poștașul” al lui Van Gogh, iar ca motto un pasaj din „Cartea lui Iov”: „Zilele mele sînt mai grabnice decît un aducător de vești…” (9, 25). Singurătatea și tristețea fac parte din structura poetului.

„undeva în oraș curge o țeavă/ ceva mai încolo în univers cade ploaia/ și toți o lasă să cadă” (***–  p. 65). Oamenii sînt vinovați oricum, cauza melancoliei sînt ceilalți, așa cum, bine știm, și infernul sînt ei.

Dar infernul e și înăuntru. Nu e un infern cu flăcări și cîrlige, ca la Dante, e unul de la sfîrșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea: tern, pustiu, crepuscular. „patru femei au adus luna pe targă/ în jurul ei noaptea/ e un cor de doamne bătrîne” (***– p. 47). Totul e îmbătrînit, muribund, livid aproape. Totul e ca poștașul lui Van Gogh: în vîrstă, cu încheieturile rigide și care dor.

Viorel Mureșan este unul dintre poeții care mă vindecă de crezul țîfnos conform căruia poezia e perfecțiunea formei. Sigur, versurile sînt perfecte pentru că spun exact ce vor să spună și sînt credibile. Dar nu accentuează procesul creației și nici drumul spre perfecțiunea, vai, atît de greu de atins. Ele vorbesc despre niște neajunsuri mai anevoioase decît perfecțiunea.

 

Parteneriat media

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu