Literatura la feminin Cronici

Marguerite Yourcenar – izbăvirea dureroasă a existenței prin artă

Apărute în anii ’30, cele zece povestiri orientale ale celebrei scriitoare franceze preiau legende și mituri dintr-un spațiu cultural și geografic larg, din Balcani până în Orientul îndepărtat. Au în comun o semnificație aparent secundară: jocul pe muchie de cuțit dintre cruzimea vieții și frumusețea artei.

„Izbăvirea lui Wang-Fo” este o povestire cu tâlc despre relația dintre viață/realitate și artă, dintre maestru și discipol, dintre artist și publicul său, scrisă cu simplitatea stilistică a unui desen oriental. Wang-Fo este un mare pictor și străbate provincia Han alături de Ling, discipolul său, care renunțase la tot pentru a fi alături de maestru. Soția tânără, frumoasă și iubită a lui Ling, care servise drept model pictorului, se sinucide. Trăiesc în sărăcie, deși  Wang-Fo este extrem de talentat, însă își vinde pânzele pe o strachină de mâncare. Ling descoperă altfel lumea alături de Wang-Fo, învață să vadă partea ei ascunsă, să găsească esteticul în cele mai umile locuri, să zărească surpriza expresivității și a frumosului până și pe chipurile unor bețivi murdari.

Într-o dimineață, îi arestează oamenii Împăratului și-i duc pe amândoi în fața acestuia. Împăratul crescuse având în cameră picturile miraculoase ale lui Wang-Fo și ajunsese să creadă că lumea trebuie să fie minunată, așa cum o arăta arta. Descoperind că lumea este cum este, cu partea ei de violență, mizerie, grotesc și absurd, Împăratul îi reproșează pictorului că l-a făcut să trăiască în minciună etc. Din cuvintele împăratului:

„ M-ai făcut să cred că marea seamănă cu întinderea nemărginită de apă aşternută pe pînzele tale, atît de albastră încît o piatră, căzînd în ea, n-ar putea să se prefacă decît într-un safir; că femeile se deschid şi se închid ca nişte flori, aidoma făpturilor care plutesc, mânate de vînt, pe aleile grădinilor tale; că tinerii războinici cu mijloc subţire care păzesc fortăreţele de pe hotare sunt ei înşişi nişte săgeţi care îţi pot străpunge inima. Cînd am împlinit şaisprezece ani, am văzut deschizîndu-se uşile care mă despărţeau de lume: am urcat pe terasa palatului ca să privesc norii, dar nu erau aşa frumoşi ca norii asfinţiturilor tale. Am cerut să mi se aducă litiera; zdruncinat pe nişte drumuri cu al căror noroi şi cu ai căror bolovani nu eram deprins, am străbătut provinciile Imperiului, dar fără să găsesc undeva grădinile tale pline de femei ce seamănă cu licuricii, femeile tale, al căror trup este el însuşi o grădină. Prundişul ţărmurilor m-a înstrăinat de oceane; sângele osândiţilor este mai puţin roşu decît rodiile înfăţişate în pânzele tale; păducherniţa satelor mă împiedică să văd frumuseţea orezăriilor; carnea femeilor vii îmi repugnă ca aceea ce atîrnă de cârligele măcelarilor şi mi se face silă auzind râsul grosolan al soldaţilor mei. M-ai minţit, Wang-Fo, bătrâne impostor: lumea nu este altceva decît o îngrămădire de pete confuze, mânjite pe vid de un pictor zănatic, şterse mereu de lacrimile noastre, împărăţia Han nu este împărăţia cea mai frumoasă, iar eu nu-i sînt împăratul. Singurul imperiu în care merită să domneşti este acela în care pătrunzi tu, bătrîne Wang, pe calea celor O Mie de Conture şi a celor Zece Mii de Culori. Doar tu domneşti netulburat peste munţi acoperiţi de o zăpadă care nu se topeşte niciodată, peste câmpii de narcise fără de moarte”.

„Zâmbetul lui Marko” este o povestire din Balcani, care creează un balans fragil între cruzime, sublim, ură și frumusețea erotică a dansului feminin. Marko este un sârb și luptă împotriva musulmanilor. Vine la o iubită în Koto, văduvă musulmană, însă aceasta, rănită în amorul propriu, îl trădează, este prins și schingiuit. Se preface mort, nici chiar cărbunii încinși nu reușesc să-l facă să schițeze vreun gest sau vreun strigăt, atâta stăpânire de sine, atâta duritate și forță interioară are acest tânăr. Suspectându-l că se ascunde sub masca morții, văduva cere să danseze în jurul lui un grup de fete frumoase, iar Marko, simțind energia și mișcarea trupurilor tinere și senzuale, zâmbește. Faptele extraordinare și personalitatea fascinantă a lui Marko subjugă cititorul, cu toate că relatarea păstrează un ton de povestire orală.

„Laptele morții” cuprinde mitul Meșterului Manole, despre care știm de la Mircea Eliade că circulă în tot spațiul balcanic, tratat de Marguerite Yourcenar într-o manieră proprie, insitând asupra psihologiei, asupra suferinței umane.  În Albania, trei frați vor să construiască un turn de apărare împotriva turcilor. Turnul se surpă în fiecare noapte, și ei decid că trebuie să zidească la baza lui pe aceea dintre neveste care va veni prima cu mâncare, în următoarea dimineață. Finalul straniu-tragic al povestirii relatează că soția celui mai mic este zidită lăsându-i afară sânii pentru ca nou-născutul ei să poată fi mai departe alăptat, în mod miraculos, încă doi ani.

Mă opresc la aceste trei povestiri, printre cele mai reușite din toată proza scurtă citită vreodată. M-au impresionat profund când le-am citit în liceu, în franceză, dar și traducerea românească este de excepție.

 

P.S. Marguerite Yourcenar este prima femeie admisă în Academia Franceză, abia în 1980. Am aflat că primele femei alese în Academia Română sunt, în 1925, Elena Văcărescu și Contesa de Noailles, am găsit chiar și discursul Elenei Văcărescu, memorabil; cele două figurează, ca membri de onoare din străinătate, pe lista membrilor de pe site-ul Academiei Române.

 

Marguerite Yourcenar, „Povestiri orientale”, traducere din franceză de Petru Creția, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2016

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

1 comentariu

  • Dintre scrierile Margaretei Yourcenar, romanul Memoriile lui Hadrian m-a impresionat prin actualitatea lui. L-am recitit, de câteva ori, găsindu-i de fiecare dată, noi sensuri, noi ințelesuri.

Scrie un comentariu