Mittelstadt Nr. 202

Pomada episcopală (II)

Reach content for Google search „Marian Ilea”, Mittelstadt”, „pomada episcopala”

Vă invităm să citiți cea de a doua parte a prozei „Pomada episcopală” de Marian Ilea. Prima parte poate fi citită în Literomania nr. 201. Lectură plăcută!

8. Povestea străbunicii Şteiner, scrisă de mîna iei într-un caiet cu coperte albe, despre cum s-o dus bărbatu-său, Şteiner Thomas, şi altu’ nu-i!

Cu mineru’ Şteiner o fo’ aşè: l-am luat după ce-am rămas gravidă pe lîngă cabana lui. Şi după ce m-am dus pe jos, pe serpentinele din Pasu’ Gutîiului, pînă-n Mara la baba Pălăguţa care ştiè descînta şi-l ştiè lega de orice muiere. M-o costat o jurincă, aşè mi-a zîs baba. „Treaba a fi ca şi făcută după ce văd jurinca.”

Pălăguţa iera una subţirică, sta răzămată în poarta casei în fiecare zi. Cîte cinci ceasuri. Pîn’ la amiază. Pe garduri îşi punea: ţoluri şi trăişti, gube şi gatii. De acolo îi începea uliţa. Că avè uliţă baba Pălagă.

Acolo m-am dus trimisă de oareşcineva din Mittelstadt care i-o spus mamii: „Asinio, las-o pe Estera să meargă la baba Pălagă, cum ai fo’ şi tu cînd cu Iacubici, şi s-or tomni treburile. Că-i borţoasă, Asinio, şi are burta ascuţită cum ai fo’ şi tu cu Estera, a fi fată şi fetele-s greu de ţînut la casă, aşè c-aveţi nevoie de Şteiner şi pîntru Şteiner ai nevoie de baba Pălagă din Mara”.

„Nu stă locului baba aia”, mi-o zîs mama Asinia Iocubici, c-aşè o chema după bărbat. Arăta spre burta mea şi-şi smulgea părul, zicînd: „Văzut-aţi aşa ceva oareundeva? Spuneţi drept că nu!”, se mai văita baba Pălăguţa. Parcă iera o zvîrlugă cînd o prins a cînta pe uliţa ei şi apoi în casă.

Iera prin iunie, de noaptea de Sînziene, că ne-o prins acolo dimineaţa. Baba s-o apucat a mă juca „Lupu şi oaia”. Iè iera lupu’ şi io ieram oaia, şi cînta şi se văita ca un lup blînd cătră o oaie spăriată. „Daaa… gură proastă-i mumă-sa / Că n-o vrut să sie-a ta / La, lui, la, la, la, la, la!”, zîcè. “Ai, gură proastă-i tată-său / Că n-o vrut să sie-al tău / Şi iară îi da cu la, lui, la, la, la, la, la! ” Şi tăt aşè zîcè baba Pălăguţa. Pînă m-o spăriet. „Da’ băgate-ar în copîrşeu / Ai, în copîrşeu de oglindă / Cînd ţi-a si lumea mai mîndră / În copîrşeu de oiagă / Cînd ţi-a si lumea mai dragă / Şi iară-i da cu la, lui, la, la, la, la, la!” Şi apoi m-o spăriet tare cînd o zîs: „Da’-ţi doresc pînă la moarte / Un căruţ cu două roate / La, lui, la, la, la, la, la!”. Că-mi iera drag de Şteiner. Am tăcut din gură, că mama m-o strîns de mînă de-am gîndit că mă-nvineţesc pîn’ la inimă. „Nu te spăria, fato, c-aşè o fo’ şi cu Iocubici, tată-tu.” Şi alte cîte o mai zîs, „şi iară îi da cu la, lui, la, la, la, la, la!”, în vreme ce pe şporiu, într-o oală verde cu smalţ, fierbè o apă care bolborosè.

Pîn-o zîs că treaba-i gata făcută. Aşè o şi fo’. Păste un an o legănam pe Estera mica în cabana lu’ Şteiner. Baba Pălagă din Mara i-o adus în fiece săptămînă lapte de bivoliţă şi o dată lapte de măgăriţă, cînd o prins fata a tuşi scîrţîit de-am crezut şi io şi Şteiner c-o s-o pierdem. Da’ o scăpat cu lapte de măgăriţă de tusea aia.

Un autor, o carte – „Acei minunați ani” de Marian Ilea

Şteiner mergè la treabă. Cu caii de la mina Iozsa Bela. Vinè pă serpentine pînă la cabană. Oprè la crîşme. Intra şi se culca. O apărut nepoate şi strănepoate, tăte făcute din flori. C-aşè o prins a fi tradiţia Şteinerilor. Şi baba Pălăguţa n-o mai vrut să tomnească lucrurile. Pînă Şteiner s-o umflat la burtă într-o noapte. De cîteva luni umbla cu Bicicleta. Aşè o fo’. L-o dus la corhaz, că iera bai cu inima. I-o făcut o injecţie de s-o dezumflat şi i-o pus un stent la motor.

După aia n-o mai fo’ Şteiner cum o fo’-nainte. La deal împingè bicicleta şi obosè. N-o mai fo’ Şteiner. O prins a umbla cu Golovacs. O prins a-mi spune: „Estera, îi gata, Estera!”. Da’ vezi că n-o fo’ cum o vrut iel. O mai tras patru ai lungi. O prins a adormi la masă. O prins a să-ntinde în pat şi a să trezi de dimineaţă. Pîn’ l-o luat Golovacs, care lucra la antidezrobire la Flotaţie, şi l-o dus la Baziaş la hodină. În staţiunea aia la care mi-o zis doftoru’ că nu-i iera potrivită. „Doamnă Estera Şteiner, trebuia să mă-ntrebi. Acuma-i tîrzîu”, hăpt aşè o zîs doftoru’. Hăpt aşè o şi fo’.

Că Şteiner nu s-o mai trezît din somn într-o dimineaţă. Dormè în patu’ cu spătar de scîndură vopsită verde de la Cabana lu’ Şteiner, ajunsă cîrciuma lu’ Şteiner. Cu strănepoată-sa Estera. Care l-o văzut că nu să dăşteaptă şi sărè pe iel şi păste iel. Da’ degeaba. Şteiner iera plecat prin alte părţi.

L-am adus pe preotul din Mittelstadt, pe fecioru’ lu’ Şteţcu, car-o sfinţît locu’ de mormînt în lateral de cabană, ca să nu spăriem clienţii care vinèu cu autobuzele la crîşma lu’ Şteiner, la cabana lu’ Şteiner.

Toate Esterele lu’ Şteiner o fo’ prezente lîngă piatra de marmură neagră pe care scriè „Şteiner”. Acolo l-o pus şi acolo doarme. Egzact cum o zîs baba Pălăguţa din Mara. Care nu mai îi pe uliţa iei şi nu ştie cum i-o fo’ copîrşeu’ bărbatului Şteiner. Ori poate-o ştiut de la-nceput.

Aşè o fo’. Şi nu cum se zîce în Mittelstadt. Lume o vinit pîn pădurile astea la înmormîntarea lu’ Şteiner. Că iera tăt un copac şi-un miner rezemat cu capu’ de trunchi. Aşè o fo’. Aşè o mărs Şteiner şi ne-o lăsat cu cabana lui, cu crîşma lui. O mînă de Estere ca să-l jelim. Şi aşè o să şi facem! Chiar dacă celelalte Estere îmi zîc că-l văd moţăind prin cabană. Semn că l-om chema pe preotu’ din Mittelstadt să mai sfinţească o dată locu’.

Portret de scriitor: Marian Ilea

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: