Atelier Nr. 148

Ultimul drum

Drumul trece pe lângă case cu ghiocei în gard, printre care scurmă găini roșii. De cealaltă parte a drumului, valea uruie umflată. Pe mal, anvelope uzate și brazi tăiați, în cetinile cărora stau aninate ambalaje goale de bomboane de ciocolată. E senin, iar soarele dezgheață țărâna și face drumul să strălucească precum panglica unui cadou. Pe la porți stau femei tinere, așteptând ca vremea să se hotărască. Ochii le sclipesc a primăvară.

De dincolo de deal se aude o muzică funebră. Moș Alexa a murit la vârsta de 97 de ani. Cortegiul vine încet, oprindu-se din loc în loc. În față sunt muzicanții cu alămurile. Cei mai vrednici săteni poartă praporii. Vine apoi căruța cu sicriul. Mirosul de sudoare de cal domină mulțimea. În spatele căruței, sătenii în haine cernite comentează întâmplarea.

-Și-a trăit viața, zice cu glas scăzut Grigore, vecinul lui Moș Alexa. A avut nevastă, copii, nepoți, strănepoți. Casă, grădină, vie, livadă, animale. Nu zic că nu a trăit și vremuri grele, dar în ultimul timp a huzurit. Ce să vrei mai mult de la viață?

-Așa e. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul. Mie mi-ar plăcea să trăiesc așa de mult, dar la 54 de ani, deja mă chinuie spinarea. Ce să facem, trăim alte vremuri. Nici mâncarea, nici aerul nu mai sunt cum erau odată. În timp ce vorbește, Vasile ține un deget ridicat și împunge cu el aerul.

-He, he, n-avem noi norocul ăla. Peste zece ani eliberăm locul. Și baiul e că nici după moarte n-om fi așa de norocoși ca Moș Alexa. Uite, el, dacă a fost văr cu popa, a primit loc de veci în fața bisericii. În fața bisericii, unde sunt îngropați doar preoții cu familiile lor, înțelegi tu? Grigore vorbește cu ochii pe jumătate închiși, ca să și-i protejeze de razele soarelui.

-Păi, vezi? Dacă te însurai cu sora preotului, primeai și tu un loc bun. Dar tu nu și nu, că o vrei pe Mărioara. Degetul lui Vasile arată spre soare.

-Da, măi, dar era frumoasă Mărioara. Măcar am fost fericit pe pământ, că după ce mor nu se știe ce-a fi.

Cei doi bărbați râd cu capetele în pământ. Cortegiul se oprește din nou. Un vuiet ca de vânt se propagă dinspre primele rânduri înspre coadă. Oamenii șușotesc, întreabă, cer explicații. Într-o clipă, rândurile se desfac, și oamenii înconjoară capul coloanei. Unul dintre sătenii care duceau praporii, Laci, s-a prăbușit la pământ. Preotul însuși i-a verificat pulsul, dar se pare că Laci e mort. Zace pe asfaltul ud, cu mâna încleștată pe coada praporului. O femeie în vârstă începe să bocească. O alta i se alătură. În timp ce oamenii stau și se uită ca la spectacol, doi bărbați apucă mortul de mâini și de picioare și îl trag la marginea drumului. Câțiva rămân să păzească cadavrul până când apare ambulanța.

Cortegiul pleacă mai departe. Oamenii au uitat de Moș Alexa. Toți vorbesc doar despre Laci. Pare că toată lumea îi cunoaște istoricul medical. Laci avea probleme cu inima, a suferit de trei ori de preinfarct și ținea un regim special.

-Degeaba, dacă ți-e scris să mori, mori. N-ai ce face. Cu regim, cu ne-regim, totuna e. Grigore clatină trist din cap.

-Da, măi, dar era încă tânăr. Avea 64 de ani. Știu un om în Baie care la vârsta asta s-a însurat a treia oară. Și degetul lui Vasile împunge aerul de trei ori.

-Se duc ai noștri, unul după altul. Cine crezi că urmează? întreabă Grigore, privindu-l într-o parte.

-Eu zic că lelea Florica. E la pat de un an, nu cred că o mai duce mult, zice Vasile.

-Neh. Mai degrabă Stamate. Ai auzit? L-a lovit ieri calul. L-au dus la urgență. Are fața distrusă.

-Zici tu? Pe o ladă de bere?

-Bate palma!

În timp ce alămurile plâng, cortegiul intră pe poarta cimitirului. Oamenii dezbat, pe șușotite, ultimele noutăți din sat. Cu un zâmbet ascuns, Vasile și Grigore se privesc complice.

 

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: