Verba Woland [Remix]

Nebunie, pasiune, alcool – „omul virgil” –

Îmi amintesc rar de Virgil Mazilescu, o dată pe an, cred. Nu mă gândesc atunci la poezia lui neapărat, ci la stimulii întunecaţi care au dus la poezia lui: nebunie, pasiune (repudierea de către femeia iubită), alcool. Fiecare poet îşi are un personaj al său autoreferenţial: în cazul lui Virgil Mazilescu, acesta s-ar putea numi „omul virgil” (chiar dacă, uneori, el se mai numeşte immanuel şi guillaume). Cum este „omul virgil”? Marcat de melancolie acută, depresiv, suav-scrâşnitor, aproape sinucigaş. Nu este de mirare, de aceea, că una din stările de amploare din poezia lui Mazilescu este mortificarea: „omul virgil” mai respiră încă (deşi întretăiat), dar are deja un soi de rigor mortis existenţial, are un rău amorf şi aluvionar care s-ar potrivi, spre a fi înţeles, doar cu „iarna scitică”. De aceea, „omul virgil” comite şi procedează la o scufundare de şi în sine, cu încetinitorul. Toată poezia lui Mazilescu astfel este gândită: despicată nu în patru, ci în patruzeci şi patru. Există, parcă, o fractură de craniu în toată această poezie, fractură răbdată astfel ani de zile de „omul virgil”, mereu preocupat să-şi lecuiască rana – dar cum? – prin narativizarea ei leitmotivică. Poezia lui Mazilescu nu este pur şi simplu violentă, ci blând-violentă: violenţa ei nu este imagistică, ci emoţională şi, mai rar, epidermică. Este o auto-violenţă care mizează, poate, pe un catharsis individual, îmblânzit. Febrilitatea lui Mazilescu se autodresează să fie nu incandescentă, ci continuu dusă pe picioare, ca şi cum vindecare finală n-ar exista. Nu există brutalitate în poezia lui Mazilescu, ci un fel de plonjare sfioasă printre cicatrici: de parcă „omul virgil” ar călca cu tălpile goale pe tăciuni încinşi, fără să urle. Este o poezie îndurerată, dar pudică faţă de ea însăşi, cum numai cei care îşi răsucesc în solitudine cuţitul în rană ştiu să procedeze. Cutremurul are loc, dar este pe tăcute, refuzând vizibilitatea histrionică a tornadei ori a uraganului. Nu fiindcă în poezia sa apar specimene celebre precum şatov, kirillov ori stavroghin (scrişi cu minuscule) cred că Mazilescu este unul dintre ultimii post-dostoievskieni asumaţi – ci fiindcă există în textele sale o patimă încrâncenată pe care autorul o stinge intenţionat cu var. Este o poezie din arderi şi incendii silenţioase, Mazilescu fiind un piroman sufletesc de cursă lungă, nu unul efemer şi tranzitoriu. În ultima etapă a poeziei sale, Mazilescu înaintează cu paşi gravi şi uriaşi spre dezabuzare, spre un limbaj mai pregnant al cotidianului; un soi de disperare sticloasă transpare în versurile de acum, mai puţin izolate după paravane suave (precum la începuturi). Un cinism rarefiat, dar perceptibil, şi un vertij deloc glorios, stingheritor, macină pe dinăuntru. Este o poezie care amână explozia şi, totuşi, o conţine în acelaşi timp: de fapt e o implozie leneşă, la poalele căreia stă spaima.

(Text apărut iniţial în revista „Steaua”)

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu