Cronici Nr. 163

O copilărie în comunismul sovietic

M-am bucurat când, în plină criză sanitară și implicit editorială, a apărut la Editura Humanitas noul roman al lui Mihail Vakulovski, „Tata mă citește și după moarte”. Am deschis cartea mai întâi să miros cerneala proaspătă și m-am uitat, așa cum fac întotdeauna, la coperte, ca să descopăr pe a II-a și pe a III-a scrisul de mână al autorului. Nu m-am întrebat niciodată dacă Mihail Vakulovski își scrie textele de mână sau direct la calculator, nu țin minte să fi citit în vreun interviu cu el ceva despre asta. Dar mi-a plăcut acest detaliu finuț al colecției de scriitori români contemporani de la Humanitas, care te face din start, fie că-l cunoști personal pe autor sau nu, să te simți mai apropiat de el, ca și când ți-ar fi scris ție personal o scrisoare. Iar eu sunt mai de modă veche, îmi plac mult scrisorile și țin la schimburile mele epistolare pe care le întrețin ca în secolul al XIX-lea. Am descoperit, așadar, un scris frumos, chiar caligrafic, drept și citeț, asemănător cu al maică-mii, tot scriitoare româncă din Basarabia, care până în ziua de astăzi scrie frumos ca un octombrel. Cred că sunt la mijloc reminiscențele lecțiilor sovietice de caligrafie.

„Tata mă citește și după moarte” se încadrează, cred eu, în seria romanelor postcomuniste din literatura română care, abordând tema trecutului comunist, sovietic în cazul scriitorilor basarabeni, contribuie la vindecarea istorică, la recuperarea și gestionarea unei memorii colective cu care românii, dar și cetățenii celorlalte state care au trecut prin comunism încă nu s-au împăcat și care reprezintă încă, la nivel național, o sursă de frustrare, de decalaj istoric, economic și cultural față de Occident.

M-am avântat în lectură cu tot subiectivismul și cu toată prietenia mea pentru autor. Știam că urmează să intru în universul satului Antonești din copilăria lui Mihail Vakulovski, să descopăr poveștile personalităților și personajelor care l-au marcat pe autor și care au colorat viața acestui sat basarabean în vremurile stranii și crude ale perioadei sovietice. Unele dintre aceste personalități și personaje mai mult ca sigur mai dau culoare satului și acum. De altfel, din poveștile și cărțile lui Mihail mi-am imaginat satul Antonești ca o prelungire a satului bunicilor mei, Cosăuți, chiar dacă pe harta Moldovei aceste două sate sunt diametral opuse. Personajele, în schimb, sunt la fel de colorate, iar legendele sovietice, poezioarele patriotice, dramele și sărbătorile satului – identice.

Cum bănuiești încă din titlu, figura paternă este cea mai importantă pentru personajul narator, Mișca dorindu-și să-i calce pe urme, să-i intre în voie, să-i facă pe plac unui tată fascinant, unui supererou greu de mulțumit, exigent și uneori chiar crud: „… făceam lupte libere și fotbal și cros și tăiam lemne să am mușchi ca tata și ca Bedilov. Tata era campion la lupte, iar Bedilov era un munte de om care în copilăria lu’ tata umbla prin sate și făcea un fel de circ, rupând potcoave în mână, spârgând pèreții cu pumnul sau cu umărul și cărămizi cu capul. Când a trecut pe la noi prin sat, l-a luat pe tata în brațe, s-a jucat un pic cu el, și le-a spus oamenilor că acest copil va avea o putere ieșită din comun” (p.  81).

Construcția cărții urmărește un fir roșu poetic și uneori muzical, episoadele și scenele din copilăria unui Mișa jovial, tenace și plin de speranță fiind articulate de versurile poezioarelor sovietice dedicate fie conducătorului mult iubit, fie patriei: „Da, a fost copil și Lenin,/ Da, a fost și el școlar/ Și în geanta lui pe vremuri/ A purtat abecedar”; „Țara mea, Moldovă mamă,/ Vatra doinelor străbune,/ Ca un strugure de poamă,/ Stai pe harta Uniunii…”. În mintea celor care au trăit în U.R.S.S. sau care au rude care au trăit în U.R.S.S., ca subsemnata, aceste poezioare sunt indisolubil legate de melodiile lor, arhicunoscute de mase. Acest fir roșu e un melanj de literatură oficială, anecdote ale vremii, mituri, povești oficiale de legitimizare a regimului în rândul maselor etc. Veți mai găsi în carte și poezioarele porcoase pe care le spuneau copiii la joacă, versuri din cântece rock celebre ale lui Vladimir Visoțki, Victor Țoi sau Igor Talkov. Pentru un cunoscător, aceste versuri trimit instantaneu la un soundtrack foarte încărcat emoțional. Dacă e să scoți deoparte aceste versuri care articulează principalele episoade din carte, poți reconstitui niște elemente-cheie din copilăria unui personaj principal care trăiește în ritmul vremurilor sale, vremuri care și-au pus amprenta asupra unor generații întregi de scriitori basarabeni, români, ruși, ucraineni, georgieni etc. a căror literatură reconstruiește astăzi un parcurs sovietic în toată complexitatea lui culturală, socială și politică.

„Tata mă citește și după moarte” se încadrează, cred eu, în seria romanelor postcomuniste din literatura română care, abordând tema trecutului comunist, sovietic în cazul scriitorilor basarabeni, contribuie la vindecarea istorică, la recuperarea și gestionarea unei memorii colective cu care românii, dar și cetățenii celorlalte state care au trecut prin comunism încă nu s-au împăcat și care reprezintă încă, la nivel național, o sursă de frustrare, de decalaj istoric, economic și cultural față de Occident.

Mihail Vakulovski, „Tata mă citește și după moarte”, Editura Humanitas, București, 2020

 

Susține Literomania

Despre autor

Cătălina Bălan

Cătălina Bălan

Cătălina Bălan (n. 1995, Chișinău) este absolventă a secției franceze a Facultății de Științe Politice, Universitatea din București (2017) și a unui Master de Diplomație în Economia Internațională, Academia de Studii Economice, București (2019). Între 2011 și 2014, PR junior al editurii Casa de Pariuri Literare. Debutează cu poezie la 13 ani, în „Stare de Urgență”, proiect publicistic nonconformist al unor oameni de artă de pe ambele maluri ale Prutului. Publică poezie, proză, critică și analiză politică în mai multe reviste („Observator Cultural”, „Contrafort”, „Revista la Plic” etc.). Prezentă în antologii de poezie și proză din România, Republica Moldova, Franța, Belgia, Elveția. A participat la diverse festivaluri literare și tabere de creație, a citit la cele mai importante cenacluri din țară și a luat câteva premii pentru poezie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: