„Pallady. Ulise legat de catarg” de Anca Vieru (fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul „Pallady. Ulise legat de catarg”, de Anca VIERU, publicat de curând în colecția „Biografii romanţate”.

„Mai erau apoi portretele de familie. Cele ale strămoşilor morţi de mult, la care se uita cu atenţie, de parcă aşa putea să-i cunoască, dar mai ales ca să observe linia şi culorile. Însă portretul bunicii Pulcheria din casa de la Hoiseşti, care o înfăţişa în plină frumuseţe şi tinereţe, l-a făcut să simtă că nu e suficient să vezi cu ochii. Că mai este ceva. Femeia bătrână, cu trăsături aspre şi severe, nu avea nimic din dulceaţa chipului pictat, care semăna mai degrabă cu mama. Dar mamei îi lipsea sclipirea din ochi, iar bunica Pulcheria n-o mai avea de mult. Unde dispăruse luminiţa aceea? Oare tabloul e o minciună? Sau poate ăsta e rolul unui tablou, să păstreze sclipirile de suflet care dispar. Astea erau lucruri prea complicate, pe care Toto le simţea mai degrabă decât le gândea.

Mai târziu, criticii au observat că Theodor Pallady arareori pictează ochii femeilor, preferând să-i sugereze prin câteva tuşe. Poate că totul a pornit în faţa portretului care arăta o imagine de mult trecută, o privire de o clipă. Acolo, neştiută încă şi neclară, s-a născut în el dorinţa de a picta permanenţe, şi nu clipe.”

Theodor Pallady se naşte la Iaşi, pe 11/24 aprilie 1871, primul din cei patru copii ai lui Iancu (Ion) Pallady şi ai Mariei Pallady, născută Cantacuzino. Prin ambii părinţi se trage din vechi familii boiereşti. Studiază ingineria la Bucureşti şi apoi la Dresda, unde ia şi lecţii particulare de pictură cu Ernst Erwin Oehme. Treptat, îşi pierde interesul pentru inginerie (nu şi pentru rigoarea desenului) şi, din 1889, se stabileşte la Paris pentru a studia pictura. Va frecventa întâi atelierul pictorului Edmond Aman-Jean, apoi, după ce este admis la École des Beaux-Arts, atelierul pictorului simbolist Gustave Moreau, unde va fi coleg cu Henri Matisse, cu care va rămâne prieten. Primele tablouri şi desene păstrează influenţa simbolistă, pe care o va părăsi treptat. După debutul din 1900, în cadrul Pavilionului României de la Expoziţia Universală de la Paris, va continua să picteze şi să deseneze mult, mai ales nuduri, naturi statice şi peisaje, şi să expună în ţară şi la Paris. Locuieşte la Paris până în aprilie 1940, când se întoarce la Bucureşti pentru o expoziţie şi nu mai reuşeşte să plece. Bombardamentele germane din august 1944 distrug 180 de tablouri şi desene pe care Pallady, din lipsa unui loc de depozitare, le ţinea la Muzeul Kalinderu. După război, regimul comunist nu-i mai permite să expună, fiind considerat „pictor de clasă”. Abia după 1950 va mai putea participa la expoziţii, iar în 1956 se organizează o retrospectivă la Muzeul de Artă al RPR şi va primi titlul de Maestru Emerit al Artei. Moare în noaptea de 16 august 1956, la Bucureşti.

Pallady. Ulise legat de catarg (fragment)

Anca Vieru

Picta din ce în ce mai puțin. În schimb desena. Oameni, colțuri de stradă, copaci, flori. Ca de obicei, peste tot pe unde umbla avea carnetul de schițe la el. Așa a intrat într-o zi în vizorul unei patrule de miliție. Li s-a părut suspect bătrânul cu figură aspră, îmbrăcat într-un fel de haină monahală ponosită, care stătea pe un scaun în Cișmigiu și făcea schițe pe un caiet, uitându-se întruna spre un colț al parcului dincolo de care se ivea acoperișul Ministerului de Război. L-au luat la secția de miliție, i-au pus tot felul de întrebări, la care Pallady a răspuns în monosilabe, au studiat caietul cu schițe, mai ales pe ultima, cu un copac bătrân care acoperea clădirea ministerului. Apoi i-au zis să scoată totul din buzunare. Cu sprâncenele ridicate, Pallady a înșirat pe masă tot ce avea la el. Câteva frunze pe care le adunase din parc. O batistă mototolită. Portofelul jerpelit, cu bani puțini, cu actele și câteva poze.

Erau doi milițieni. Unul scund și îndesat, care transpira abundent în căldura de sfârșit de iunie, stătea lângă masă și lua fiecare obiect în mână, îl analiza și îl punea apoi la loc. Celălalt, mult mai tânăr, cu păr țepos și aer servil, nota într-un caiet ce spunea primul.

Buletinul.

Două reproduceri alb-negru ale unor tablouri.

— Gioconda?

Vocea milițianului îndesat de lângă el avea o notă de satisfacție. Recunoscuse tabloul. Pallady a dat din cap. Milițianul s-a uitat la a doua fotografie. Nu știa tabloul.

— Henri Matisse, a spus Pallady, înainte să fie întrebat. Pictor francez, unul dintre cei mai buni.

— Și asta ce e? Pare o ie românească.

Milițianul a pus degetul pe fotografia făcută după La Blouse roumaine.

— Chiar așa și e.

— Păi de ce-ar picta un francez ia noastră?

A ridicat umerii cu nemulțumire.

— Să-și vadă de-ale lor.

Pallady nu i-a răspuns și asta l-a iritat pe milițian, care s-a întors la lucrurile de pe masă. Apoi i-a făcut semn să golească și celelalte buzunare. Pallady a scos creioanele, o radieră, niște foi goale. Și, dintr-un buzunar mai umflat ca celelalte, un ceas deșteptător, care s-a prins în căptușeala ruptă și a început să sune. Cei doi milițieni s-au repezit spre ușă, înspăimântați.

— De ce fugiți?

Vocea calmă a lui Pallady i-a făcut să se întoarcă. Milițianul cel îndesat a luat ceasul în mână. Era un model vechi, cu cadran ivoire și cu cheița în formă de monogramă cu inițialele lui Pallady. Unul dintre cele șapte ceasuri vechi pe care Pallady le avea de mult și le întorcea în fiecare seară.

— Credeam că e bombă cu ceas, a răspuns milițianul cel tânăr.

Pallady a izbucnit în râs, iar milițianul cel scund și îndesat i-a aruncat o privire iritată colegului prea vorbăreț. Pallady a mai scos din buzunar câteva pietricele, adunate tot din parc, o cheie, un măr ionatan, cam trecut.

Dar milițienii nu mai erau interesați.

— Uite, tovarășe, du-te în plata lui Dumnezeu, i-a zis milițianul cel scund și îndesat, care părea șeful.

După ce a ieșit Pallady, milițianul a scos din buzunar o batistă cadrilată și s-a șters pe frunte. Apoi a continuat către celălalt:

— Bine că am scăpat de nebun.

Anca Vieru este absolventă de Politehnică şi are un master în comunicare. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Editura Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect iniţiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi reeditat în 2018 în colecţia „Top 10+”. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018) şi volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”. I-au apărut povestiri şi fragmente de roman în revistele iocan şi Familia.

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...

Pallady. Ulise legat de catarg (fragment)

Anca Vieru

Susține jurnalismul cultural independent

Despre autor

Literomania

Alte articole

Scrie un comentariu X

Newsletter