Atelier

Partida de vînătoare (roman foileton)

Motto:

Aş muri, moartea nu-mi vine,
Aş trăi şi n-am cu cine.

 

Partea întîi 

„Parisul e pur şi simplu o scenă artificială, o scenă turnantă care îi permite spectatorului să vadă toate fazele conflictului. Parisul nu porneşte nici o dramă de unul singur. Toate dramele pornesc din altă parte. Parisul e pur şi simplu un instrument de obstetrică ce scoate din pîntece embrionul viu şi îl pune în incubator. Parisul e leagănul naşterilor artificiale.”

                                                                  Henry Miller 

 

Capitolul 1

1.

Cu geanta pe umăr și ochelarii pe creștet, în pardesiul ei bej mișto, a ajuns la etajul 5. Scara răsucită în jurul unui lift hodorogit ce se tîra huruind printr-o rețea deasă și cenușie.  Drept în față – o ușă. Pe plăcuța din metal auriu scris cu litere negre – Cabinet dr. psihiatru Amedeo Pantazi. Loc strîmt, bloc vechi unde toate scîrțîie din încheieturi. Se clătina cu podeaua ca-n Herăstrău pe vapor. Cînd să apese butonul soneriei, ușa s-a deschis brusc. A apărut un domn în baston cu părul alb vîlvoi, însoțit de o doamnă care îl ținea de braț și-l boscorodea – Vezi, Puiu, și domnul droctor ți-a zis să nu te mai piși în chiuvetă… Le-a făcut loc, s-a întors amabilă și a blocat liftul. Poftiți! Bătrînul a zîmbit, baba deloc. Anticamera cabinetului – un fișet, reviste vechi pe o măsuță, două fotolii, o canapea din plastic bleu. A trebuit să aștepte. Grăbită să ajungă la timp, luase un taxi și rămăsese blocată într-un ambuteiaj. Asistenta a rugat-o să nu se supere. A întîrziat 20 de minute, ordinea bonurilor de intrare s-a schimbat. OK, nu ardea de nerăbdare să dea ochii cu doctorul. Să-și tragă mai întîi sufletul, și așa era stresată – urma un striptease sufletesc cu ea cap de afiș. Doctorul nu îi era simpatic. La prima vizită i-a spus că numai Dumnezeu și cu el pot s-o vindece, iar Dumnezeu era ocupat. Făcea pe deșteptul, era un constipat. Ţumpi îl asculta pentru că destule femei veneau la el să le vindece. Care închipuită, care cu singurătatea, care cu menopauza, care cu insomniile, care cu soț infidel. Țumpi s-a luat după una mai gureșă care a convins-o, Marinuș. Trăise o experiență și ea, dar nu așa oricum, una tare. Rămăsese cu rochia de mireasă neîmbrăcată, se gîndea s-o amaneteze, s-o dăruiască, s-o vîndă, să n-o mai vadă! A tăiat-o bucaţi-bucăți și i-a dat foc în cadă. Visase ca proasta să ajungă la altar cu alesul. Făcuseră pregătirile de nuntă, fixaseră data, tipăriseră invitații pe carton. Au dat o mie de telefoane – colegi, rude, vecini, lume. Anunţ la gazetă cu fericiții miri care fac nuntă bla bla bla. Aleseseră un restaurant mișto în Herăstrău. Cu trei zile înainte  să aibă loc nunta de basm, Bubu a închis telefonul și dus a fost. A trăit un șoc, ceva teribil a zgîlțîit-o pînă-n rărunchi. De fapt, nu și-a mai revenit niciodată. Bubu al ei se răzgîndise, nimic personal, nu mai avea chef de mariaj – așa îi scrisese de adio cu rujul pe oglindă. Altfel, era o fată dulce, adorabilă chiar, și el o iubește. Să nu îl caute. A lăsat-o să se descurce singură, o știa fată tenace. Ea a contramandat totul, a achitat facturi, s-a scuzat, a plîns și a jelit. La final, a rămas singură. O lună a dus-o pe pilot automat. Întorcea capul stînga/dreapta dacă îi cereai, zîmbea fix,  ca o papușă cu cheiță. Amica Marinuș a găsit-o așa – down – și i-a spus: N-ai ce pierde. Hai să te duc la Pantazi. La mine a dat rezultate, mi-a făcut curaj, am divorțat. Mă rog, dacă să rămîi singură e ceva bun. Și tipul e fefe mișto, a continuat, are  cuceriri prin oraș una și una. Lui Țumpi nu i-a plăcut tipul, dar ea era o cusurgioaică. Doctorul era bătrîior, cinic, monosilabic. Vorbea de sus, fără să deschidă gura, ca un ventriloc. Ea nu înțelegea mare lucru din ce zicea. Aer superior, doct, intelo, rece, profesor. O privea prin ochelari ca pe o gînganie, material didactic. Nu era o debutantă. Începuse terapia cu două luni în urmă. Venea o dată pe săptămînă, deși avea rău de înălțime. O lua amețeala cînd liftul urca la 5, simțise un gol în stomac. Mergea pe vîrfuri, se rezema de pereți. Măcar știa la ce să se aștepte cît dura consultația. Trebuia să-și vomite visele, să-și depene angoasele, să denunțe de ce îi este frică. Să-și povestească experiențele fericite, dar mai ales pe cele ne-, să se autocalomnieze, să-și arate cicatricile și slăbiciunile. Să-și dezvăluie viața sexuală! Cui?! Unui bărbat?!… O fi ea o ființă fără prejudecăți din secolul XXl, dar era prea mult. Clar, doctorul o iscodea să-și satisfacă o curiozitate morbidă, nu ca s-o vindece pe ea de anxietate. Țumpi era suspicioasă, alergică la indiscreții.

Ce căuta ea, mă rog?! Liniștea interioară. Ca să se vindece a avut de ales între un popă și un psihiatru. Era tracasată, obosită, hărțuită. Dormea prost și puțin. Prima impresie, cînd dădea cearșafurile la o parte, era că este ultima zi cînd mai are un job. Chiar azi se şterge cu ea pe mîini Kleenex Baby, și-o aruncă la gunoi. Gata, nu mai lucrează la ONIX, șefii n-o simpatizează. Afară! ca o măsea stricată. Șomeroaică, plătită din ajutor social. Nu era o perspectivă roz. Un script-writer la o agenție de publicitate ca ea nu găsește ușor de lucru. Cine mai citește basme despre detergenți, aspiratoare, biscuiți, cuptoare electrice, macaroaane, auto de mic litraj?! Poate doar printre cei care frecventează chestii despre ființe vii s-ar mai găsi niște fraieri. Pe piață se caută carne proaspată, or Țumpi a noastră împlinea deja 30! D-aia se simțea amenințată. Obsesia era destul de sîcîitoare, nu avea cum s-o ignore. Cînd o apucau pandaliile – adică o frică fără motiv – se băga sub duș să se curețe de reziduurile minții ei febrile. Avea insomnii. O urmărea același vis – rămînea fără bani în fața unui ghișeu. Scotea portofelul și nu găsea nici măcar un leu. O secvență de coșmar. Nu avea cu ce plăti facturile, gaze, apă, lumină, telefon, cablu. În acea clipă, se trezea brusc, nădușită. Nu mai reușea să închidă ochii. Se întîmpla de obicei pe la 2.30-3.00 a.m. Citea ceva sau – mai bine – lucra pentru birou. În zori avea niște cearcăne, şi avea  parte obligatoriu de glume nesărate printre colegi. Cum că ar fi avut o noapte mai albă din cauza unui tip iubeț. Numai la sex se gîndeau. În zori se repezea în panică la bucătărie, timpul trecea of of of prea repede. Prepara micul dejun, mereu același, două ouă jumări, șuncă, două felii de pîine puțin arse, un pahar de juice, jumătate grapefruit, jumătate portocale. O cană mare de cafea fără zahăr. Cum nu mai avea timp, o bea fierbinte. Turna din cană pe o farfurioară, sufla tare și o liorpăia cît se mai fîțîia prin apartament. Făcea mereu mai multe lucruri deodată. Deschidea ușa șifonierului lălăind un șlagăr, încercînd să-și confecționeze o față comercială. Se îmbrăca mai de Doamne-ajută. Firma ONIX ținea la aspect, la protocol, trebuia să corespunzi. Dura ceva schimonoseala în fața oglinzii. Se împopoțona, își punea sticloanțele, biju-uri ieftine, se ruja, se machia, își curăța unghiile – pe scurt, se făcea țuț. Și baf, fuguța la metro, unde-și încasa porția babană de înghesuială. Țumpi nu suporta mulțimile. I se făcea rău, avea agorafobie. Strica tot ce făcuse cu migală în oglindă. Pipăită, împinsă, smulsă, trasă de păr, lovită, împunsă cu coatele, ucisă de damful respirațiilor. Cînd iesea pe bulevard la suprafață, mutrița ei de vitrină arăta ca scăpată de la  balamuc. Avea grijă – înainte să bată la vreo ușă capitonată –, să treacă pe la baie – ultima ușă pe culoar – să-și refacă make-up-ul distrus în subteran.

Ajunsă la psihiatru, tot asta a făcut. S-a ascuns în chicineta unde se găseau, înfipte-n perete, o oglinjoară și o chiuvetă. Și-a corectat rimelul, buzișoarele, și-a şters bărbia de transpirație, și-a împrospătat obrajii. Mici secrete femeiești. Și-a dat un nou look, era deja gata, fresh, OK. Avea cu ce să-l înfrunte pe doctor. La urma urmelor, consultația va fi o plictiseală, pierdere de vreme, dar nu avea încotro. Venise de bună-voie să ceară ajutor, își amintea bine cum fusese la primul consult. S-a trîntit pe un fotoliu în anticameră și luase de pe măsuță o gazetă veche. Scria pe larg despre cadavrul unei femei găsit într-un cartier din nord, în condiții suspecte. Amănunte, foto, declarații, vecini, un portar zevzec care nu văzuse nimic. Dăduseră peste cadavru niste gunoieri sau un cuplu de întîrziați care se întorcea acasă după un chef. Zăcea pe frunzele uscate lîngă o bancă acoperită de ziare unde, peste noapte, dormise un vagabond. De la o fereastră, cineva auzise un zgomot ca de balot căzut de la etaj, femeia locuia alături, în blocul C2, etaj 5, într-un apartament de 240 m pătrați, cu terasă, de unde parcurile din nord se vedeau super. Poliția, scria în gazetă, a găsit flacoane de barbiturice și somnifere pe noptieră, ușile dulapurilor din baie deschise, rufele răvășite. O sticlă de șampanie Veuve Clicquot începută, două cupe de cristal golite pe jumătate. Foto – o femeie întinsă sub cearșaf. Se vedea doar capul, frumos căzut într-un somn adînc. Coafura ei îngrijită nu se stricase, părea gătită expres pentru a trece dincolo. Lui Țumpi istoriile astea îi dădeau fiori. S-a imaginat pe ea însăși în aceeași postură cu a acelei femei ireal de frumoase. Cazul făcuse vîlvă în urmă cu un an. Lucrurile păreau uitate, dar nu erau, după cum se vede. A apărut asistenta s-o poftească înăuntru, mersi.

Doctorul Pantazi avea un zîmbet pînă la urechi, dinți galbeni tociţi de la pipă, buze vinete, ochelarii cu rame groase. O voce stridentă care enerva. Părea să te certe, indiferent ce zicea și pe ce ton. Eh, cum ne simțim azi?! Mulțumesc de întrebare, prost! a zis ea, agăţînd pardesiul și geanta în cuier, netezindu-și fusta. S-a întins pe canapea fără să mai aștepte invitația. Unde am rămas data trecută, domnișoară, vă amintiți?! Ce vă  neliniștește?! a întrebat-o răsfoind un dosar. Totul! a zis ea pe nerăsuflate. Aceleași atacuri de panică?! Transpiră toată și se blochează, nu mai e bună de nimic. Cînd s-a mai întîmplat?! Un exemplu, vă rog. A trebuit să se adreseze unui auditoriu. Avea foile pregătite, le scrisese și le copiase cu corp 16 să vadă bine. Și… Nimic, cînd s-au ațintit privirile asupra ei, ea la pupitru, cu un microfon în față, a rămas mută. Așa cum i s-a mai întîmplat  în urmă cu o lună, cînd a trebuit să expună în board scenariul unei campanii de publicitate. A văzut privirile care o măsurau așteptînd s-o audă vorbind. S-a poticnit, i-a venit să fugă. Era un blocaj pe care nu îl putea evita și care îi făcea pe unii să-și dea coate și să rîdă de ea. Auzea acele rîsete și în somn. Ajunsese subiectul batjocurii. Nu mai putea scoate o vorbă pentru că știa dinainte că va eșua. Trăia cu spaima că va fi dată afară, ceea ce, de fapt, îi provoca repetate crize de anxietate. Asta era tema consultației din acea zi. Aici rămăseseră data trecută. Doctorul a ascultat-o, i-a pus cîteva întrebări ca la spovedanie. A dat din cap că a înțeles ce aude. A încercat și o explicație.

Pe scurt – totul se găsea înăuntrul ei. Binele și răul. Vindecarea și boala. Suferea de anxietate, asta e ceva serios. Să nu-și mai ignore suferința, primul sfat. Pacienții de acest tip nu vor să-și  recunoască boala, nici nu cred că ar suferi de ceva. A lăudat-o, din nou, patern că s-a prezentat la consult. Oamenii nu vin la doctor ca să nu se creadă că sînt nebuni. Nu e bine să freventezi un psihiatru. Să nu creadă careva că n-ai fi în toate mințile, a făcut doctorul Pantazi. Angoasa e cea mai răspîndită boală, mai ceva decît cancerul și diabetul… Pacienta (nu îi  spunea niciodată pe nume) depindea de capacitatea ei de a-și înfrînge frica. Dacă vrea să se vindece, trebuie să confrunte răul, să nu se mai lase dominată de temeri, să le privească în față și să înfrunte cu curaj, dixit Pantazi. Adică noaptea cînd apar fantasmele, să aprind lumina?! Fac asta și acum, mă trezesc și apăs butonul, dar degeaba, e tot aia! Nu scap de angoasă. Frica se va retrage numai dacă îi declari război. Nu întoarce spatele demonilor cînd ești asaltată de ei! Dacă nu te uiți, nu înseamnă că nu ți se întîmplă ceva rău. Lucrurile își urmează cursul inexorabil. Poți să ignori o realitate, ea tot face ce are de făcut. Cînd demonii sînt în preajmă, privește-i în față! Înfruntă-i! Nu te lăsa copleșită de sentimente negative! – Ca să vezi!

Să-și înfrunte patronii, voia domnul doctor să zică?! Dar ce, a înnebunit?! Păi ei sînt inexpugnabili. Ea nu are nici un mijloc de apărare, e la discreția lor, o cîrpă de șters praful. O bîntuia  un vis – femeia de serviciu intra-n birou să golească coșul de hîrtii. Într-o zi, o aruncă pe ea la ghenă, cu tot cu gunoiul. Aha! Doctorul Pantazi i-a recomandat cîteva exerciții – cînd are atacuri de panică, cînd se simte asaltată de demoni, sa facă ceva care să o scape din starea de insecuritate. Băbește – să-și frece tîmplele, să numere pînă la zece, să se uite pe fereastră, să dea un telefon. Neapărat să scape de sursa de neliniște. Și să înghită pastilele pe care i le-a prescris, obligatoriu. Ea trebuie să știe că jobul nu face cît viața ei. Angoasa trebuie să dispară, altfel boala se va croniciza și o va distruge. I-a scris o rețetă cu anxiolitice, apoi a condus-o la ușă, ceea ce nu făcea de obicei. Mereu îl lăsa boscorodind pe cineva absent… N-o privea cînd ea se ridica de pe canapea să-și îmbrace pardesiul. Schimbarea se datora faptului că acum avea la ușă pe cineva. O tipă super cu capul înfășurat într-o broboadă. Purta ochelari negri, imenși, și o eșarfă care îi ascundea bărbia, nasul și gura. Înaltă, semeață, sculpturală, blondă, cu ceva de zeiță. O ființă din altă sferă părea c-o  privește de sus – așa a simțit Țumpi, cînd s-a ivit în cadrul ușii. Ar fi vrut și ea să arate așa. S-a întrebat cine o fi frumusețea?! Cumva tipa despre care tocmai citise?! Imposibil, era o vedenie, știa bine că originalul murise și fusese înhumat.  Putrezea la Sf. Vineri, și-a spus Țumpi, perspicace. A zîmbit amuzată, și a ieșit. A preferat s-o ia pe scări. Instinctul îi spunea că exista pericolul să rămînă blocată între etaje.

 

2.

Țumpi se cam săturase de agenția de publicitate ONIX, la care lucra din studenție. Se plictisise de tipi ca de mere acre. Ar fi vrut să încerce o schimbare, nu știa cum și ce, ceva nou, o altă experiență. Se sufoca – rutină multă, aceleași gesturi, saluturi, șmecherii, numai zgură. Timpul curgea identic de la o zi la alta, fără vreo perspectivă. O plictiseală – timpul trece inexorabil!  citise deșteptăcuță în DEX. Voia să călătorească, de pildă, la tropice, dar nu avea bani. Îi trebuia o distracție mai ieftină. Oricum, nu mai avea chef să robotească la reclame. Oligrofenilor, consumați săpunul X ca să nu vă doară-n pix! Detergentul cutare vă aduce alinare. Spălați-vă pe picioare cu săpunul lui Mardare. În cuptor puneți drojdia Bujor! Unguentul BOR face bine-n dormitor dacă pula n-are spor. Cîntaţi să primiți cîrnați lungi și lați și deocheați de la doi Frați-fîrtați din portul  Galați! Țumpi se plictisise să aştepte grangurii prin anticamere, să ducă la subțioară mapele burdușite pentru campanii. I se urîse să călătorească noaptea cu trenul, să moţăie prin cușete friguroase și murdare, să stea cu urechea lipită de ceas prin hoteluri străine. Era gata oricînd să părăsească ONIX și totodată să schimbe prefixul. Face 30, bref, trece la etajul de deasupra. Să lase dracu’ anonimatul, nimeni nu aflase că ea există. Ea, cu mînuța ei, făcuse reclamele arhicunoscute la  bomboane BIP ca-n clip, la detergenți opalescenți, la mașini de spălat de rahat. Era chiar bună la inventat povestioare și prostioare. A zăpăcit destulă lume cu ele. Fraierii dădeau năvală în magazine să cumpere marfa. Ea stimula reflexele condiționate ale cumpărătorului – salivați, vă rog! Foarte periculoasă și manipulativă această Țumpi. Nu vă luați după aerul ei nevinovat, după ochelari, după breton, după pistrui. Nu vă uitați la aparența ei de ființă fragilă. Este expertă în a te face să iei din raft fix ce nu-ți trebuie. Manipulatoare perversă! OK, s-a săturat, vrea să plece, să schimbe paradigma. Adio petreceri, bagabonțeală, cafenele. Schimbi locul, schimbi norocul. Criza de la treizeci de anișori. Are poftă să rămînă cu un amorez la aşternut și să se facă femeie de casă. La acest capitol stă prost, s-a vrut o doamnă cu carieră, cu profesie, independentă, să nu depandă de nimeni, soro ! Zița, bre, o știi matale. Pe negîndite, a rămas singurică pe lume, pe motiv că nu prea stă la domiciliu. Ce bărbat să se cupleze cu una ca ea, care nu este acasă niciodată, lipsește nopțile, hălăduie prin țară ca să plaseze reclame de analcid, pilule, frigidere, dezinfectanți. Cînd o cauți, o găsești în întruniri, prînzuri de afaceri, team building parties. Or, ea nu e dispusă să se fută pe o friptură și o sticlă de vin. Vrea o relație stabilă, pe viață, și-și caută un idiot care s-o suporte. Nu mai vrea să piardă nopțile prin hoteluri de provincie, vrea iute acăsică. Să stea pe balcon, să privească prin ferestre vecinii, să dea vasele prin maşină, să şteargă praful, să spele copilul la fund. Poftește să soarbă ceai ceylonez și să se gîndească la niște personaje. Sa dea în boala ficțiunilor. Să imagineze intrigi palpitante, mistere, istorii răscolitoare, replici care-ţi taie respirația. Țumpi va ieși în decor cît de curînd. În fine, va întoarce spatele acestei nesuferite realități. O va sfida cu invenţiile ei, asta îi era voia, de fapt. Oh, ce-și dorise ea odată și ce a ajuns! Damicelă de treizeci, adio tinerețe, la mulți ani, bogdaproste! Pe scurt, și-a petrecut aniversarea periculoasă și sîcîitoare spălînd entuziastă vasele.

Țumpi nu e proastă, cum își imaginează unii. A hotărît să  evadeze din cotidianul cenușiu și mizer într-o lume plină de sclipici și de glamour – va arăta tuturor cum îşi doreşte să fie lumea cînd ea e tristă şi gîndul morţii şi al neantului îi dă tîrcoale. Cînd nonsensul şi absurdul nu o lasă în pace. Ce stil are Țumpi a noastră, zău! De unde știe ea toate cuvintele astea de neînțeles?! Eh, din DEX, îl ține pe noptieră, învață un cuvînt pricopsit pe zi. Of, ce mai gînduri se rotesc în căpşorul ei ambalat într-o aură de zulufi. Aşa cum arată, zici că s-a ridicat abia de o secundă dintre perne, de ciufulită ce e. Imaginea asta de zăpăcită e confecționată, în faţa oglinzii, cu moaţe, bigudiuri şi piepteni. Îi ia o oră să obţină acest efect de femeie-copil, aiurită și naşparlie. Nu trebuie crezută pe cuvînt. Nu lăsați garda jos în preajma ei. E prea deșteptăcuță, în plus suferise pe negîndite o schimbare de personalitate, devensie alta. Și-a umbrit în Agenție toți șefii. Nu s-a culcat cu nici unul, d-aia a rămas ultima la avansări, prime, bonusuri, deplasări exotice. Pe mulți i-a surclasat cu campanii pline de fantezie, aducătoare de piștari. Cu imaginația Ţumpi stă excelent, debordează, băsmește ușor. Îi merge melița ca mitraliera și nu obosește vreodată. Tot află ea ce ascunzi în gușa ta de client zgîrțoman. Țumpi pozează în  dură, e updatată, la curent cu tot ce se întîmplă pe lume, nu iartă un eveniment, o mondenitate. Adoră să se frece de fițoși, sclifosiți și penali. Elita, conțopiştii, guguștiucii, establishmentul! Buah! Știe toți artiștii, are autografele lor, albume cu poze, vede toate filmele, nu ratează o piesă de teatru sau vernisaj. E la zi. Se cocoață pe toace, își pune rochia ciclam, înnoadă eșarfa la gît, are cinci în dulap, ia pălăriuța și iese. Cu Dumnezeu înainte! Se duce să se frece de apelpisiți, să aibă la ce se gîndi și ce bîrfi. Ce-i al ei e-al ei, îi cam place bîrfa. Merge cu o cafea & ceai, în rest e abstinenţă. Iarna e mai complicat să iasă în oraș și rămîne fără muniție. Stă în casă, îndură zgribulită frigul, privește la TV și cam atît. Asta pentru că nu are un palton mai acătării. Toamna şi primăvara, pardesiul ei grej face față oricărei împrejurări. Inclusiv unui concert la Ateneu sau unei recepții oficiale, cu uniforme și decorații zornăitoare.

De aici se va inspira pentru un roman pe care-l va scrie cînd se va elibera de corvezi, a decis ea. Știe exact ce vrea. N-a spus nimănui. Cine ar lua-o în serios?! S-ar face de rîs. Va așterne un roman foileton în buna tradiție burgheză a secolului XlX. Va fi în trei părţi  Po-po-po: 1/ porno 2/ politic 3/polițist. Tot tacîmul, fato! 1/ sex, amor, pasiune cu două suflete pereche care se întîlnesc pe firul de telegraf ca vrăbiuțele și ciripesc; 2/ intrigi la Curtea Excelenței Sale. Undeva, în fundal, se văd doi amorezi. Culise, intrigi, trădări, thrilling; 3/ O femeie superbă este găsită, întîmplător, acoperită de frunze într-un parc pustiu. Țumpi știe că fără eros, suspans, lux, nu există poveste. Va scrie despre personaje excepționale, cu încurcături multe, cu răsturnări de situații și lovituri de teatru. Cu suspans, cu scene tari, despre dispariții enigmatice şi morți suspecte. Cu donjuani ferchezuiţi și dame superbe. E sastisită de bărbaţi mocofani, de sărăntoci proşti şi vulgari, de muieri şleampete şi de curviștine de două parale. Va povesti despre zeițe ca Junona, Venus, Minerva! Ce?! Cine pretinde că ea nu ar ști să scrie?! Mă rog, de ce?! Să zicem că ar copia din gazete povestea aia cu blonda găsită moartă într-un parc. Va completa povestea din bucăți disparate și va întregi un puzzle. Va dezvălui ce ascund gazetele și ce a lăsat nelămurit ancheta Poliției. Va scoate la iveală ce nu găsește în arhive, folosindu-se de imaginaţie. A citit romane cu toptanul, creierașii ei sînt bucșiți cu istorii, ficțiuni și basme. Din ele s-a hrănit agenţia ONIX. A prins tertipurile cum să faci cititorul să moară de spaimă și să nu lase, totuşi, cartea din mînă. Cum să îl provoci să spargă vitrinele librăriilor, ca să-și obțină cartea mult-adorată. Știe cum să facă omul să tremure de emoție, să îl satisfacă (pardon) cu un final fericit. De pildă, cei doi amanți  îmbrățișați la țărmul Bosforului sînt luminați de lampioane, sub un mirculos apus de soare, care înroșește valurile… În fundal, Asia imensă îi privește tăcută. E în stare să scrie un roman să stea mîțu-n coadă. O melodramă a-ntîia, plină de pasiune, arţag, și  zdrînghi! Țumpi are hazul ei, e amuzantă şi sigur cam ţăcănită. Iar de scris, scrie cu uşurință. La imaginaţie nu stă deloc prost. Cum o refuză realitatea, ea se refugiază în fantezii. Ce mare lucru să aşterni nişte scene cu „va urma” exact cînd cititorului îi tremură nădragii? Va fi un roman foileton, îi era clar. Cînd cititorului cel nătîng  i-a crescut pulsul dincolo de 200, iar suspansul a ajuns up-up-up, baf, tai! Coitus interruptus, ca-n sex. Cînd amantul e gata să aibă orgasm, îl azvîrli jos din pat. Mişto comparaţie între o partidă de sex şi scris, să știi. Țumpi le are p-astea. Face niște comparații de-ți stă mintea în loc.

S-a pus pe scris de cîteva ori, dar s-a oprit, de fiecare dată, după 10 pagini, furată de grijile de la ONIX. Chiar în acea săptămînă, după vizita la cabinetul doctorului Pantazi, și-a dat demisia. I pup you! Luni a depus o foaie în anticamera secretarei, să nu avem vorbe. Murea de frică, dar a depus-o, a primit număr din registru, a făcut stînga-mprejur și a zbughit-o pe ușă. S-a oprit tocmai în stația de troleu. Vag, a stîrnit pentru prima dată interesul colegilor, și puțin mirarea grangurilor din firmă. Cei care stau veşnic în spatele ușilor capitonate şi nu aud nimic. Semizei, barosani, intangibili, praf selenar. În fine, a fost o zi mare. S-a eliberat de o povară. Cînd a venit după acte și leafă, s-a pricopsit cu trei pupici, o strîngere moale de mînă, cîteva surîsuri ipocrite. Păcat că ne părăsești, bla bla bla. A înghițit gunoiul uzual al tuturor convențiilor – nu putea să le sufere. S-a dus să bea bere la o terasă, să bea de una singură printre amploaiați ieșiți în pauza de prînz din bildingurile de sticlă din jur. După asta, s-a dus la mall să-și cumpere fleacuri. Un top de hîrtie de imprimantă, un săpun cu miros de iasomie, demachiant, ruj, niște gume. O pernă pentru șezut, avea un scaun prea tare și o durea spatele. Se aștepta să stea, ore-n șir, țeapănă pe scaun, cu un sandviș alături și o cană de ceai. Draga de ea s-a jurat că se va dedica scrisului ca terapie contra atacurilor de panică, anxietății, fricii. Va spune povești, de ele are lumea nevoie. Ca de săpun, hîrtie igienică, supe concentrate. La mall a plutit prin împuțiciuni, rahat, miros de nespălat, spray și clor. Cînd e stresată, iese la shopping, înfruntînd spaima de aglomerații. A lovit-o brusc anxietatea, i s-a blocat diafragma. S-a postat într-un colț și a privit mișcarea browniană, lumea alerga bezmetică. La o masă se serba ceva, o fetiță cu un cataif vernil într-o farfurie de plastic roz. Un adolescent cu un buchet de flori aștepta o domnișoară – a și apărut, un minut mai tîrziu. Un bătrîn citea un ziar. Alături, o doamnă cu părul strîns coc ținea un cîine în brațe și-l răsfăța cu bomboane. Țumpi a meditat la ce are de făcut. A dus și degetul la tîmplă ca-ntr-o fotografie cu Balzac, o folosise la o reclamă de computere, tempi passati. Sau ca Dostoievski, nu-și mai amintea exact. A sperat că ajută, dar a aflat că nu. Degeaba-ți proptești degetul în tîmplă, tot gîndurile alea le ai!

 

Fragment din romanul „Partida de vînătoare”, aflat în pregătire la Editura Vremea.

Despre autor

Stelian Tănase

Stelian Tănase

S-a născut în 1952 la Bucuresti. A absolvit Facultatea de Filozofie din București în 1977 și este doctor în sociologie politica. A debutat ca romancier în 1982 cu „Luxul melancoliei” (Cartea Romaneasca, reeditat 1993). Între 1983 și 1989 i s-a interzis publicarea altor două romane. Volume de nonficțiune: „Șocuri și crize" (Ed. Staff, 1993), „Ora oficială de iarnă" (jurnal 1986-1989) (Ed. Institutul European, 1995), „Sfidarea memoriei" (cu Alex. Paleologu) (ed. DU Style, 1996), „Revoluția ca eșec. Elite și societate” (Polirom, 1996), „Anatomia mistificarii” (Humanitas, 1997), „LA vs NY – Un jurnal american” (Polirom, 1998), „Elite și societate. România sub guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965” (Humanitas, 1998), „Miracolul revoluției – O istorie politică a căderii regimurilor comuniste” (Humanitas, 1999), „Avangarda românească în Ahivele Siguranței” (Polirom, 2008), „Clientii lu’tanti Varvara” (Humanitas, 2008), „Cioran și Securitatea” (Polirom, 2010), „Dinastia” (Rao, 2017). Ficțiune: „Luxul melancoliei” (Cartea Românească, 1982), „Corpuri de iluminat” (Cartea Românească, 1990), „Playback” (1995), „Maestro” (Polirom, 2008), „Dracul si mumia” (Adevărul, 2010), „Moartea unui dansator de tango” (Editura Trei, 2011), „SKEPSIS” (Editura Trei, 2012), „Nocturna cu vampir opus 1” (Rao, 2017).

Scrie un comentariu