Copilot în viața mea Nr. 177

Pe trotinetă în București

Orice activitate sau eveniment, nou sau vechi, mai ales într-un oraș cu o cromatică așa de bogată cum este orașul București, au nevoie de un anumit nivel de cultură și de culturalizare specific.

Astfel, în Bucureștiul zilelor noastre, cu traficul său complex, aglomerat până la sufocare și care cuprinde toate categoriile de vehicule: de la tot mai rarele atelaje trase de animale sau de om, trecând prin imensa mare a autoturismelor, până la adevăratele fantome moderne – trotinetele electrice, suntem nevoiți să integrăm fiecare element în cultura capitalei. Toți ne-am petrecut copilăria zburdând pe trotinetele de metal, vopsite în verde turcoaz, cu roți cu spițe sau pe biciclete, dar nici unul dintre noi nu a fost pregătit pentru ceea ce se întâmplă astăzi.

Trotineta electrică – Fantoma traficului. Nu întâmplător am denumit-o așa. Trotineta electrică este un vehicul foarte rapid pentru viteza de deplasare a mașinilor în București la orele de vârf, filiform, greu de prevăzut în comportament și aproape imposibil de văzut în oglinzile retrovizoare sau de auzit de către pietoni. Trotineta este un vehicul ciudat, cu un echilibru precar datorat roților mici și înguste, dar și centrului de greutate variabil, ale cărui forțe se compun în așa fel încât nici trotineta și nici conducătorul ei nu le pot controla. Roțile mici sunt un dezavantaj major în capcanele Bucureștiului. Când intri cu roata din față într-una din ele, cum ar fi o groapă, o șină de tramvai, o bordură scoasă, o pungă de gunoi sau în vreo grămadă de pietriș lăsată de vreo betonieră, poți oricând să fii proiectat direct în cap, într-o mașină, într-un om sau pe sub roțile vreunui autovehicul.

Mărturisesc că sunt un real admirator al celor care merg pe trotinetă sau pe bicicletă prin oraș. Conducătorii trotinetelor electrice sunt remarcabili pentru dorința lor acerbă de a renunța la mașină, de a polua mai puțin, pentru asta fiind capabili sa suporte praful, mirosurile și lipsa de organizare a circulației din București. Mersul pe trotinetă îl apreciez ca pe un act de gentilețe, eleganță și de civilizație. Cu siguranță că înmulțirea acestor utilizatori va duce la o schimbare de abordare din partea autorităților în privința a ceea ce înseamnă curățenia și străzile din marile orașe din România. Pe de altă parte, mergând pe trotinetă sau bicicletă, chiar și pe motocicletă uneori, ai ocazia de a evada din colivia mașinii și de a simți parfumul pomilor înfloriți, al frunzelor veștede, aerul răcoros al parcurilor, razele calde ale soarelui mângâindu-te pe față și poți admira frumoasele clădiri ale „Micului Paris”. Este ca o plimbare pe jos adaptată la viteza secolului XXI.

Totuși, în ceea ce privește mersul lor prin trafic, dincolo de frumoasa luptă ecologistă, nu pot să nu remarc că aceștia nu poartă căști de protecție, nu au lumini, nu poartă tricouri, veste sau alte însemne cu elemente reflectorizante și circulă cu o viteză mai mare decât a multor mașini. În general, sunt oameni de bun-simț și civilizați, totuși sunt câte unii de-a dreptul inconștienți, care merg pe mijlocul drumului printre mașini ca Moromete pe uliță, considerându-se îndreptățiți, înjură și gesticulează obscen când sunt claxonați, nu respectă nici o lege de circulație și nu coboară de pe trotinete când traversează pe trecerile de pietoni. Din aceste considerente, conducătorii trotinetelor electrice sunt probabil cei mai predispuși la accidente dintre participanții la trafic.

Mai mult decât atât, trecând peste modul temerar al utilizatorilor de trotinete, nu pot să nu remarc și partea pe care lipsa de bun-simț și grosolănia și-au adjudecat-o în mod direct și dur, regăsindu-se majoritar la utilizatorii de trotinete închiriate. Astfel, acest tip de personaje strică prin comportamentul lor orice urmă de gentilețe, și merg cu ele prin parcuri sau pe trotuare în mare viteză, le lasă la intrarea blocurilor sau a magazinelor, le pun de-a latul trotuarelor și așa înguste sau, și mai și, în mijlocul străzii.

Fără îndoială, trotineta este un eveniment pozitiv în paleta de viață a Bucureștiului. Mai mult decât atât, ea și utilizatorii ei sunt promotori ai unei altfel de viziuni asupra traficului și a deplasării prin metropolele aglomerate. Bineînțeles că la noi apare și componenta meteorologică datorită căreia trotineta devine sezonieră, iarna readucând mașinile în trafic.

Totuși, și trotineta arată dorința de viteză pe care o au oamenii, dorința de a ajunge cât mai repede dintr-un loc în altul fără a-și oferi nici cea mai mică clipă de răgaz. Totodată, se vede în unele cazuri și dorința de epatare (unele din ele fiind ornate cu tot felul de becuri, luminițe și elemente de metal colorate strident), de parcă ar sta cineva să numere câte beculețe au ei pe lângă pantofi. Ele nu au nici o treabă cu siguranța utilizatorului, pentru că sunt puse pe laterale și foarte jos, deci, din mașină nu se văd.

Viața asta pe care o trăim în secolul XXI, în care totul este parcă într-o luptă continuă, în care zilele s-au transformat în ore, orele s-au transformat în minute și minutele în secunde, în care viteza ne transformă în roboți care se deplasează rapid între casă, serviciu și plata facturilor, ne ia tot mai mult din timpul pe care îl aveam pentru noi, pentru liniște și bucurie interioară, iar trotineta, din păcate, devine curând un mijloc pentru a susține acest nou mod de viață.

Sursă foto: aici

 

Sumar Literomania nr. 177

Susține Literomania

Despre autor

Christian Fieldman

Christian Fieldman

M-am născut în toamna lui 1973, pare a fi foarte de demult. Pentru mine nu este. Timpul a trecut fulgerător, deși a fost plin de evenimente. Copilăria am petrecut-o în București, iar vacanțele erau un mixaj între concediul cu părinții, mersul la băi cu bunicii, mersul la țară la rudele mamei, dar și la cele ale tatălui. Astfel, vacanțele acopereau mare parte din programele ONT și OJT (Oficiul Național/Județean de Turism). Parcurgerea până aproape de terminarea liceului a perioadei comuniste m-a trecut de la șoim al patriei la pionier și apoi la licean, dar și prin aventurile reparațiilor radiourilor și televizoarelor cu lămpi, ale construcțiilor electro-tehnice din revista „Știință și Tehnică” și ale service-ului auto de stradă.
Școala a acoperit toate paletele posibile, trecând de la construcția „societății multilateral dezvoltate” și a „omului nou” la abordările postrevoluționare mai mult sau mai puțin influențate de exemplele vest-europene. Am absolvit Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic București și un Master de Studii Academice în Economie, sunt membru al SIA (Societatea Internațională a Automobiliștilor – Franța) și al FISITA (Fédération Internationale des Sociétés d'Ingénieurs des Techniques de l'Automobile). Totodată, am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Pastorală, având și un master în Exegeză și Ermineutică Biblică.
Deși scrisul era un hobby mai vechi al meu, manifestat în special prin articole tehnice sau despre lumea automobilelor, acest ultim capitol al studiilor mele a deschis un adevărat vulcan al pasiunii pentru citit și abordat subiecte din altă lume decât cea strictă a tehnicii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.