Cronici Nr. 220

Susan Choi. Adevăr și/sau ficțiune?

susan_choi_literomania



Sarah și David au cincisprezece ani și sunt elevi ai unui liceu de artă de elită (Citywide Academy for the Performing Arts – CAPA) din America anilor ’80. Convinși, așa cum sunt toți colegii lor, că sunt deosebiți de ceilalți membri ai generației din care fac parte și că talentul le va asigura un loc special în societate, se implică total în activităție organizate de școala pe care o urmează, mai cu seamă în cele coordonate de domnul Kingsley, profesorul pe care îl admiră cu toții. Acesta e contextul în care cei doi, Sarah și David, se îndrăgostesc unul de celălalt, atracția fizică de la început transformându-se într-o pasiune pe care ei, lipsiți de experiență, nu știu exact cum să o trăiască. În vreme ce Sarah vrea să păstreze totul pentru sine, să-și ferească sentimentele de privirile indiscrete ale celorlalți și de comentariile lor răutăcioase, David are tendința de a face public totul, la un moment dat oferindu-i un cadou de preț lui Sarah chiar în fața colegilor. De aici, ruptura (inevitabilă, practic, și suficient de previzibilă, de altfel, de la bun început) dintre ei. Cititorul află toate aceste detalii încă din primele pagini ale romanului lui Susan Choi, „Exercițiu de încredere” (2019), recompensat cu National Book Award și foarte bine primit de critica literară, dar și de publicul cititor.

Născută în 1969, în Indiana, tatăl său fiind de origine coreeană, Susan Choi (care actualmente predă scriere creativă la Yale University) este una dintre vocile reprezentative ale literaturii americane contemporane, toate cărțile sale având parte nu doar de cronici favorabile și de un real succes de vânzări, ci și de importante premii literare. Astfel, romanul ei de debut, „The Foreign Student” (1998) câștigă Asian-American Literary Award for Fiction, al doilea roman al scriitoarei, „American Woman” (2003), ajunge finalist la Pulitzer Prize pentru literatură, al treilea, „A Person of Interest” (2009), primește PEN/ W.G. Sebald Award, iar următorul, „My Education” (2014), e încununat cu Lambda Literary Award. „Trust Exercise”, cel mai recent roman al lui Susan Choi, este, dincolo de pretextul unei povești de dragoste adolescentine petrecute într-un campus american, o istorie deloc lipsită de accente dramatice despre putere și mecanismele sale, despre relațiile interumane (fie ele și de cuplu), adesea viciate de dorința de supremație ori de nevoia de afirmare a unei iluzorii superiorități. Revendicat, imediat după apariție, de către numeroase militante ale mișcării feministe #MeToo drept un veritabil manifest, „Exercițiu de încredere” este, în mod evident, mai mult decât atât.

Căci autoarea, în ciuda unor pagini accentuat feministe, nu își propune să militeze pentru vreo cauză și nici să devină portavocea vreuneia dintre mișcările sociale ori culturale ce marchează lumea americană a zilelor noastre. Ea spune, în primul și în primul rând, o poveste despre tineri și provocările adolescenței, despre modelele spirituale și abilitatea unora dintre acestea de a transforma îndrumarea în manipulare, despre abuzul de încredere și, în egală măsură, despre complicatele mecanisme ale ficțiunii. Deloc întâmplător, după douăzeci de ani, Sarah retrăiește experiențele adolescenței și le prezintă în romanul pe care îl scrie. Roman care, însă, este în mod hotărât amendat și pus sub semnul întrebării de către Karen, fosta sa prietenă, ea însăși martoră și participantă la evenimentele relatate în textul celei dintâi – și care, revoltată de nedreptatea care i s-ar fi făcut în respectiva carte, nu ezită deloc să prezinte propria sa versiune asupra faptelor. Iar pentru ca lucrurile să fie complicate o dată în plus, cititorul află că, de fapt, Sarah nu este numele adevărat al protagonistei-autoare, după cum nici Karen nu este adevăratul nume al personajului creat de aceasta.

În fond, la fel cum, cu ani în urmă, domnul Kingsley punea la cale complicate jocuri – pe care el le numea „exerciții de încredere”, menite a-i ajuta pe tinerii aflați sub îndrumarea sa să-și depășească emoțiile și să-și învingă tracul –, Sarah scrie un text care distorsionează în mod programatic realitatea, oferind, așadar, cititorului, propriile adevăruri, care nu sunt, practic, nimic altceva decât propriile interpretări ori justificări ale faptelor petrecute, întotdeauna trecute prin filtrul propriei subiectivități. Susan Choi creează, astfel, straturi suprapuse ale ficțiunii și vorbește, fie și tangențial, despre procesul întotdeauna dificil de elaborare a unui text literar. Căci cititorul romanului „Exercițiu de încredere” realizează abia în a doua parte a cărții că tot ceea ce a aflat până atunci nu reprezintă altceva decât un fragment din chiar cartea lui Sarah, iar ceea ce va urma va fi, în mare măsură, nuanțarea venită din partea lui Karen, repovestirea, din perspectiva acesteia, a acelorași evenimente. Care, așa cum era de așteptat, privite din alt unghi de vedere par altfel, diferite, altele. Nimic altceva decât un soi de bine pusă la punct narațiune care mizează pe pluriperspectivismul cunoscut cititorilor încă din proza de atmosferă a lui Lawrence Durrell, mai cu seamă din „Cvartetul din Alexandria”. Însă formula aceasta artistică, deși consacrată, e practicată excelent de către Susan Choi, care observă întotdeauna detaliul caracteristic, amănuntul relevant, mai puțin o anumită atmosferă ori culoare locală. Căci personajele create de Choi, mai cu seamă Sarah și David, chiar dacă dau senzația că își trăiesc dragostea, că se afundă în pasiunea lor adolescentin-erotică, nu fac altceva decât să repete, fie și inconștient, rețetele pe care le deprind la cursurile domnului Kingsley, practicând în permanență acele „exerciții de încredere” pe care le tot repetau la clasă. Exerciții de încredere care însemnau, de pildă, recunoașterea colegilor într-o încăpere cu toate luminile stinse, căderea în brațele colegilor de la înălțimea uni scaun ori a scenei și așa mai departe. Acest joc pseudo-actoricesc (care, dacă suntem atenți, are numeroase note comune cu unele dintre exercițiile practicate în ședințele de terapie de grup, mai ales în Statele Unite!) prefațează, în mod simbolic, sentimentele pe care cei doi le trăiesc, ori cred că le trăiesc, confuzia dintre iluzie și realitate, joc scenic și trăire autentică făcându-i să nu mai poată face deosebirea între aparență și esență, adevăr și minciună.


Transformându-se în actori, adolescenții aflați sub îndrumarea lui Kngsley par, nu o dată, a se afla în pericol de a nu mai putea reacționa asemenea unor ființe umane, cu compasiune, înțelegere ori căldură, devenind maeștri doar în a interpreta, a mima, a trăi într-un plan secund, în ficțiune, nu în realitatea autentică a sentimentelor pe care le nutresc.


Dar, pornind de aici, întrebarea pe care ajunge să și-o pună cititorul, prins fără putință de scăpare în caruselul creat cu o extraordinară măiestrie artistică de Susan Choi, va fi, inevitabil: „Ce mai este adevărat în toată această poveste?”. Sau, mai exact: „Mai este, oare, operantă la nivelul ficțiunii vechea dihotomie adevăr-minciună, cu care suntem atât de obișnuiți în viața cotidiană?”. „Exercițiu de încredere” devine, astfel, aproape pe nesimțite, o foarte elaborată metaficțiune, un text care are ca premisă permanenta reconstrucție și deconstrucție, iar ca miză principală, configurarea unei lumi ficționale capabile să-și evidențieze singură mecanismele și strategiile, fără a pierde din vedere și unele clișee ori obișnuințe de lectură ale cititorului contemporan, pe care nu ezită să le speculeze ori să le utilizeze în folosul propriu. Situat, cumva, în mod voit (și simbolic) pe acea graniță extrem de fragilă dintre realitate și arta dramatică, romanul lui Susan Choi evidențiază la tot pasul că viața fiecăruia dintre noi poate fi transformată într-un exemplu/exercițiu de ficțiune, exegeții recunoscând, în unele detalii ale textului, chiar experiențe personale ale autoarei, momente ori întâmplări despre care ea însăși a vorbit în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul anilor (nu trebuie să uităm că, la un moment dat, Choi a urmat cursurile unei școli de artă teatrală, la Houston, tocmai în anii ’80, perioadă în care, deloc întâmplător sunt plasate și evenimentele relatate în „Exercițiu de încredere”).

În fond, lecția cea mai importantă pe care o învață tinerii Sarah și David ori prietenii lor constă în dobândirea capacității de a-și construi ei înșiși identitatea – artistică ori personală – pornind de la modelele oferite de arta dramatică, însușindu-și caracteristici ale personajelor pe care, pentru a deveni buni actori, le interpretează pe scenă, la indicațiile domnului Kingsley. Asemenea unui maestru al jocului (iar aici Susan Choi pornește de la marele model oferit de „Magicianul” lui John Fowles), acesta îi îndrumă pe elevii săi, le dă tot felul de sfaturi menite a-i ajuta să joace mai convingător pe scenă, însă, ceea ce tinerii vor înțelege abia după ani de zile, tot el îi manevrează asemenea unor marionete purtate pe sfori, determinându-i să facă (și) ceea ce nu intenționau, înstrăinându-i de ceilalți și, ceea ce este cel mai grav, făcându-i să se piardă uneori de ei înșiși și de ceea ce au mai autentic. Transformându-se în actori, adolescenții aflați sub îndrumarea lui Kngsley par, nu o dată, a se afla în pericol de a nu mai putea reacționa asemenea unor ființe umane, cu compasiune, înțelegere ori căldură, devenind maeștri doar în a interpreta, a mima, a trăi într-un plan secund, în ficțiune, nu în realitatea autentică a sentimentelor pe care le nutresc. Căci acestea sunt primejdiile artei actoricești, dar și marile satisfacții pe care ea, trăirea pe scenă, existența mediată de rol și dusă la adăpostul unei măști ori al unui travesti le implică. Nimic altceva decât mecanismele producerii oricărui text de ficțiune, a literaturii, în general. Căci, după cum se exprimă Susan Choi însăși, la finalul romanului său: „Când scrii ficțiune e ca atunci când visezi; lucrurile recognoscibile și cele de neconceput, lucrurile lumești și cele monstruoase se întrepătrund în modurile cel mai puțin previzibile, până la urmă transformându-se în ceva cu totul diferit de viața reală, și totuși, sper, relevant într-un fel pentru viețile noastre umane”.

Susan Choi, „Exercițiu de încredere”, traducere şi note de Mihaela Buruiană, Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2021

 

Despre autor

Rodica Grigore

Este conferențiar (disciplina Literatura comparată) la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doctor în filologie din anul 2004. Volume publícate: „Despre cărți și alți demoni” (2002), „Retorica măştilor în proza interbelică românească” (2005), „Lecturi în labirint” (2007), „Măşti, caligrafie, literatură” (2011), „În oglinda literaturii” (2011, Premiul „Cartea anului”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România), „Meridianele prozei” (2013), „Pretextele textului. Studii și eseuri” (2014), „Realismul magic în proza latino-amerieană a secolului XX. (Re)configurări formale şí de conținut” (2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată” din România, Premiul G. Ibrăileanu pentru critică literară al revistei „Viața Românească”, Premiul „Cartea anuluì”, acordat de Filiala Sibiu a U.S.R.), „Călătorii în bibliotecă. Eseuri” (2016), „Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană” (2018, Premiul „Șerban Cioculescu”, acordat de revista „Scrisul Românesc”), „Între lectură și interpretare. Eseuri, studii, cronici” (2020). Traduceri: Octavìo Paz, „Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă” (2003/2017), Manuel Cortés Castañeda, „Oglinda Celuilalt. Antologie poetică” (2006), Andrei Oodrescu, „Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri” (2006, Premiul pentru Traducere a1 Filialei Sibiu a U.S.R.). A coordonat şi a realizat antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Siblu, în perioada 2005-2012. A publicat numeroase articole în presa literară, în revistele: „Euphorion”, „Observator Cultural”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Viața Românească”, „Vatra” etc. Colaborează cu studii, eseuri şi traduceri la publicații culturale din Spania, Mexic, Peru şi Statele Unite ale Americii. Face parte din colectivul editorial al revistei „Theory in Action. The Journal of Transformative Studies Institute” de la New York.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.