Nr. 154 Poezie

Poeme

***

o poezie adevărată, una singură,
să plângă și vulturii de pe cadavre,
una singură, ar putea limpezi apa asta
urâtă și neagră în care ne îmbăiem
după crima fiecărei zile, o poezie
care să umple cu viață ochiul galben
al copilului cu membre și burtă de păianjen,
cu țeasta imensă prăbușită-n țărână,
o poezie-miracol, vindecătoare,
așa ceva nu există, există doar poezia
înflorind ca o rană în piept, operație
fără anestezie, să nu ne simțim prefăcuți,
să nu ne simțim niște gunoaie, asta e tot
ce contează, tot ce ne mai poate salva.

***

am scris atâta poezie proastă
încât am devenit nefrecventabil
oricât m-aş strădui să arăt că
lumina trece uneori şi prin mine

noaptea îmi pun craniul pe masă
şi scheletul decapitat pluteşte
prin apartament lovindu-se-ncet de
pereţi de tavan şi ferestre sunând
ca nişte clopoţei de vânt în timp ce
sângele meu desenează un cord
care bate violent într-un creier

***

dacă le execuţi repede, scurt,
cum îşi înghesuie unii credincioşi
crucile în coșul pieptului,
poţi să faci chiar şi 50 de abdomene,
după un timp chiar și 100,
ăsta e un gând liniştitor
când ţi se spune „uite ce burtă
ai făcut de la bere”, toată
viaţa ai ştiut că eşti mai bun
decât laşi să se vadă, că
ascunzi o virtute latentă,
iar asta te încălzeşte,
te ridică ușor de la pământ,
îți acoperă chipul cu un strat
fin de ceară, te luminează,
te face mai priceput
în fața oglinzii, un interpret
mai iscusit al artei tale
de muribund care n-a
debutat încă în viață, deși
ar putea să o facă oricând,
într-un mod strălucit

***

în cărțile de știință
scrie că omul nu poate trăi
la mai mult de 5000 de metri altitudine
dar cei din la rinconada trăiesc la 5300
lucrează într-o mină ilegală scot aur din anzi
deasupra lor nu e dumnezeu ci bella durmiente
ghețarul care i-ar putea rade de pe munte cu tot
cu coșmeliile lor neîncălzite și fără apă
ar fi poate mai bine așa

30 de zile la rând ei sapă fără a primi vreun ban
în a 31-a zi au voie să păstreze orice găsesc
doar că atunci sunt trimiși unde nu e nimic

ei sunt sclavii din la rinconada
supraoamenii care trăiesc la 5300 de metri altitudine

iadul poate fi uneori foarte aproape de cer

Poeme din volumul „Dribling” aflat în pregătire

Susține Literomania

Despre autor

Ciprian Măceșaru

Ciprian Măceșaru

Ciprian Măceșaru (n. 7 septembrie 1976, Câmpina) este scriitor, muzician, ilustrator și jurnalist cultural. Dintre cărțile sale amintim: „Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar” (Editura Humanitas, 2014); „Infrapaginal. Jurnal 2000-2018” (Editura Cartex, 2019); „Trei sute de ceaușești liliputani” (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, 2016); „Și se făcu întuneric” (Editura Next Page, 2018); „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta” (Editura Cartea Românească, 2016); „Alergătorul invizibil” (Editura Paralela 45, 2019); „Locul în care n-am ajuns niciodată” (Editura Charmides, 2015); „Numele meu este Bryan Ruiz” (Editura Next Page, 2015); „Super! Sunt un gândac!” (Editura Humanitas, 2015, 2019)... A fost inclus în numeroase antologii: „Cele mai frumoase poeme din 2010”; „Cele mai frumoase poeme din 2011”; „Cu fața la perete”; „Blue Max Review” (Irlanda); „Povești pe două roți”; „1312 sirene. Proză românească din deceniul doi”; „#Rezist! Poezia”; „Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste”; „Testament. 400 de ani de poezie românească”. I-au fost traduse poeme și/sau povestiri în italiană, cehă, ebraică, idiș, engleză și bulgară. Este fondatorul revistei culturale „Accente” din București. Premii: Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010; Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013” pentru roman în manuscris, acordat de Filiala București Proză a USR; Premiul ScurTiuk! 2014 acordat de revista Tiuk! pentru romanul Portbagaj; Premiul pentru proză – Zilele Rebreanu 2016.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: