Nr. 212-213 Poezie Traduceri

Poeme de Jordi Doce

Reach content for Google search „jordi doce”



Cu ochii deschişi pe marginea lumii

 

„Wide awake on the edge of the world…”
Steve Hogarth

Era pe vremea noii austerităţi.
Geamuri sparte în vitrine
şi vântul despicând orologiile;
chipuri pe care oglinzile nu le pot surprinde
şi vorbe pătate de foame.

Câinii plecau şi veneau prin cartier
imitând formele groteşti ale copacilor.
Plimbările lor desenau o junglă de miresme
iar în adâncul junglei un templu scânteietor,
plin de păsări pe care nu aveam să le auzim nicicând.

Toată lumea pornea cu bagaje,
eram în tranzit fără chef să călătorim.
Departe de suspiciunea de prin curţi
cerul crea ecuaţii de neînţeles
ca limba îndrăgostiţilor.

De multe ori soarele a strălucit prin absenţa sa,
de multe ori l-am făcut să strălucească în vis.
În fiecare zi timp de un an
au ajuns scrisori din locuri nedescoperite,
scrisori în alb pentru tatăl meu mort.

Iar poştaşul, odată cu primii zori ai zilei,
se odihnea pe o bancă din colţ
ca să-şi potolească setea
în ceaţa stăruitoare
care îi muşca paşii.

 

Rană

 

Ia bine seama la ce spui
vata jilavă
șifonul stacojiu unde se sting
strălucirile altor timpuri, înverșunatul hazard.

Ce a murit este umbra
unde dăinuie viața ta.
Ceea ce a murit,
sânge închegat pe alb.

Concluzia perfectă
care nu rezumă nimic
arată cât din tine este lipsit de grai şi de auz,

străfundurile pe care nu le cunoșteai
şi se frâng când le desfăşori,
ca o rană.

 

Undeva

 

Trăiești într-un oraș în care harta străduţelor se aseamănă
în mod periculos cu inima ta. Un oraș în care petele și
scorojeala zidurilor sunt ferestre care urmăresc pașii tăi,
uși pe care nimeni nu îndrăznește să le străbată. Unde
rufele agățate transmit mesaje cifrate și ochii sticloși ai
peștilor schimbă priviri de recunoștință cu monedele de
cupru ale servitorilor. Un oraș cu turnuri și minarete care
își schimbă locul în fiecare zi, cu covoare care zboară
înăuntru ochilor, cu lămpi ce își ascund propria lumină. Un
oraș în care la amurg grupuri de băieți și bătrâni se
întâlnesc sus pe metereze pentru a privi faleza râului, un
lingou topit de soare care luminează valea, iar spicele
vibrează la cea mai uşoară adiere.

 

Atmosferă încărcată

 

Norii de furtună s-au îngrămădit pe cer
ca niște fiare într-o băltoacă. Nimeni nu
speră nimic în această clipă,
nimeni nu știe,
Dar, cu toate astea, ce bine ar fi, foarte bine,
dacă ploaia ar cădea în sfârşit să ne spele,
dacă ar lăsa în ochii stinşi
puțin din răceala și bogăția ei.

Un peisaj vag de antene și acoperișuri
multiplică pustiurile de sânge.
Despre ce vorbim când nu suntem împreună?
Ce frici se conjugă cu evaziunile noastre?

După atâtea ezitări, ne rămâne doar
să reînarmăm trupele lucidităţii,
să ne jucăm cu insectele minții
şi să spunem ceea ce trebuie
dacă a spune ne e de folos la ceva în această clipă.

Lumina piezișă a străzii
deschide o baltă pe masă, o flacără simplă.
Este târziu pentru a ne corecta.
Recurg la ea ca să-mi păcălesc setea.

 

Contrapunct

 

Locuim pe același teritoriu
dar pe hărți diferite. Pe-a ta
străzile sunt mărturia unei scindări
și lumina strălucește obscen
peste urmele acestei lumi sublunare.
S-a lăsat tăcerea, cuvinte nemăsurate,
oboseala febrilă a priveghiului
și un animal tăbăcit de timp
care te consolează.
De partea mea există orgolii, nerăbdări,
dorința de a fi pe plac și frica de a reuși;
Conviețuiesc cu imagini pe care cuvântul le-a înnobilat
dar mă simt jignit de sensul lor ambiguu:
străzi goale, oglinzi de mizantrop
și peisaje nemișcate sub lumina de pe urmă.
Pe amândoi ne macină vina adevărată
care de atâta insistență pare falsă,
scuza rău-platinicilor.
Cuvintele noastre magice rareori se potrivesc,
și nici remediile la care recurgem
în zilele prevăzute,
când nervii vibrează și mintea se încolăceşte
pe punctul de a sări asupra ei însăși.
Numai noaptea, câteodată, trupurile noastre
traversează liniile ascunse
pentru a semna un armistițiu perplex,
dificil,
armistițiul care e acum viața noastră.

Poeme din volumul „Nu eram acolo / No estábamos alli (Poeme 2007 – 2017)” de Jordi Doce (Traducere de Melania Stancu, cuvânt însoțitor de Ana Blandiana, Iaşi, Editura Junimea, 2020)

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.