Cartea săptămânii Nr. 182

Romanul unei revolte feminine

Reach content for Google search „Peter Demeny”



Péter Demény, colaboratorul fidel al Literomaniei – cu pastila sa săptămânală de la rubrica „Plicul lui Pașadia” – a publicat recent prima sa carte în traducere românească la Editura Curtea Veche: e vorba de microromanul „Splendidul mistreț”, în traducerea lui Kocsis Francisko, apărut inițial în limba maghiară, în 2017.

„Splendidul mistreț” surprinde – dincolo de titlul său metaforic – pe de o parte prin scriitura fluidă, aluvionară, de tip flux al conștiinței, care aduce laolaltă diverse momente și stări, nelegate neapărat printr-o coerență temporală, ci declanșate pur și simplu de actul discursiv, de fraza arborescentă și evocatoare care se lasă în voia ritmului ei. Iar acest ritm este unul intens, pasional, menținut la cote înalte pe toată durata acestui act discursiv și confesiv.

Cartea surprinde, pe de altă parte, prin alegerea vocii narativ-confesive, o voce feminină, intimă și pasională, pusă în scenă de un autor bărbat. Avem, așadar, de a face cu o confesiune feminină foarte puternică, plasată într-un cadru romanesc ce se învecinează cu poezia, dar și cu textul dramatic (cu monologul dramatic) – genuri pe care Péter Demény le cunoaște bine, și le practică el însuși (cel puțin poezia).

Confesiunea feminină e făcută – înțelegem spre finalul cărții – la capătul unei vieți tumultuoase și libertine, în care Katerina – acesta e numele protagonistei – a ales să trăiască nonconformist, liber, pradă sentimentelor și mai puțin convențiilor sociale, căutând autenticitatea trăirii și a iubirii (această căutare a trăirii autentice, această quête – cu termenul franțuzesc, mai potrivit – nu i-a asigurat însă și fericirea, ține ea să spună, fără regrete).

Citește și Ghidul mistrețului  

Există și un decor pentru această voce pasională: un decor germanic medieval, un castel părintesc, Cerdacul Soarelui, căci Katerina e fiică de aristocrat, cu guvernantă franțuzoaică, Odile, curte și servitori, și o existență ritmată de ritualurile acestei curți medievale (feudale): vizite între castelani, vânători de mistreți și banchete (nelipsite de distracții crude, pe seama celor săraci), iar pe de altă parte o existență cotidiană împărțită între mesele familiale (și inerentele conflicte cu părinții, ce încarnează exact convențiile sociale), mersul la biserică alături de duhovnicul tatălui (etern ridiculizat pentru conformismul și ipocrizia lui, și poreclit Pater Brouillard) și, în sfârșit, orele fermecătoare petrecute în compania fascinantei Odile.

Cea din urmă e imaginea însăși a spiritului liber, fără prejudecăți și constrângeri, femeia care adoră iubirea (indiferent de piedici și de suferință) și mai ales viața (pe care, de altfel, și-o va pierde de tânără, din pricina ciumei, lăsând-o neconsolată pe Katerina). Ea este aceea care o învață să „zboare” – și puteți lua acest termen ad litteram sau la figurat, dar în orice caz metafora păsării și a zborului e una centrală în carte, având semnificația transparentă a libertății – de spirit și de sentiment –, a evadării, a eliberării:

„Nu, zborul nu depindea cu adevărat de mine, ci de Odile, ea a început, după ce am râs pe săturate de cetatea noastră cu șapte turnuri și după ce s-a instalat în camera ei, prin a-și zvârli pe jos lucrurile, îmi pot imagina ce a însemnat asta, dacă părinții mei au sperat că de la guvernanta mea voi învăța ordinea, nici nu se puteau înșela mai amarnic, sau în niciun caz ordinea aceea pe care ei o numeau așa (…) iar Odile, și aceasta era altă calitate uimitoare, părea că nu este atentă la nimic, că e preocupată numai de ea și de firea ei nebunatică, dar sesiza întotdeauna totul, și nu avea nevoie de mare lucru, omul nici nu-și dădea seama, de fapt, cât timp a trecut, se dumirea în aceeași clipă cu senzația, care punea stăpânire pe el, sau dacă nu trebuia să presimtă vreo senzație, ci vreun adevăr neștiut de el, nici atunci nu se putea despărți de clipa aceea, când călca în albia acelui adevăr, de clipa când deja știa și a și pus întrebarea, voulez-vous voler? (…) Odile a deschis larg fereastra și mi-a făcut semn, allez, și când eu mă uitam la ea nedumerită, cum să zbor, dacă nu am cu ce, atunci a țipat la mine, allez, allez, a făcut un gest de alungare, iar eu am simțit într-adevăr în mine o putere neașteptată și am ieșit pe fereastră și-atunci am înțeles că, dacă vrei ceva, nu trebuie să aștepți, ci să vrei cu adevărat și ți se dă tot ceea ce-ți trebuie”.

Căsătorită convențional cu principele Nicolaus (un bărbat mult mai în vârstă), Katerina cunoaște iubirea adevărată cu Diego, însă – ca orice mare pasiune – va fi o iubire pierdută. Se va retrage, în prag de bătrânețe, la Casa del Pasado, unde-și rememorează, într-un soi de jurnal (care e acest text), viața tumultuoasă, dedicată pasiunii amoroase și libertății de spirit.

E vorba de o viață (feminină) lipsită de inhibiții, într-un decor medieval, germanic și catolic. Însă la fel de bine poate fi un discurs universal, fără să aibă un spațiu sau un timp anume. Ca într-un basm, într-adevăr, sau ca într-un vis, avem de-a face cu o poveste atemporală. Un roman poetic și metaforic, al cărui punct forte – bine redat și în traducere – este intensitatea discursului, de la început și până la ultima pagină.

Péter Demény, „Splendidul mistreț”, traducere din maghiară de Kocsis Francisko, Editura Curtea Veche, 2020

Sumar Literomania nr. 182

Susține Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.