Actualitate Le Nouveau Magazine Littéraire Nr. 157

Roland Barthes, precursor al teoriei queer

Numărul 28/aprilie 2020 al revistei „Le Nouveau Magazine Littéraire” (pe care l-am citit, de data aceasta, nu pe hârtie, ci pe telefon, din motive de pandemie) ne propune un foarte interesant dosar Roland Barthes („Barthes transgenre)” pe care aș dori să-l semnalez pe Literomania. De altfel, Roland Barthes este de multă vreme deja un nume inconturnabil al teoriei și criticii franceze și nu numai (reprezentant de seamă al French Theory importată cu mare succes în America vremii sale) și a fost sărbătorit cum se cuvine în Franța în 2015, anul care a marcat Centenarul nașterii sale. De data aceasta, dosarul critic – coordonat de Marie Fouquet și Tiphaine Samoyault (cea din urmă autoarea unei ample biografii Roland Barthes) – e realizat la împlinirea a patruzeci de ani de la moartea teoreticianului (într-o zi de 26 martie 1980, în urma unui accident de camionetă).

Dacă această civilizație trebuie să continue, și nu doar cu mame purtătoare și copii in vitro, sau prin incubație, clonare etc., dacă relația dintre cele două sexe poate continua, acest lucru implică o întreagă reevaluare a identităților sexuale și ținând cont de bisexualitatea psihică. În două persoane sunt de fapt cel puțin patru.

Julia Kristeva

În aceste vremuri tulburi (și mai nou pandemice), Barthes e unul dintre, probabil, puținii autori care rezistă reinterpretărilor și lecturilor contemporane. Cea mai recentă lectură a sa – în acest dosar propus de NML – este, plecând mai ales de la conceptul său de „neutru”, aceea a unui precursor al teoriei queer/transgen: „Plurală, deschisă, contradictorie și riguros indisciplinată – notează cele două realizatoare ale dosarului – opera lui Roland Barthes oferă gânditorilor contemporani un câmp nesfârșit de explorare”.

Tot ele se întreabă: „Cum poate fi citit Roland Barthes la patruzeci de ani de la moartea lui? Fără îndoială prelungind refuzul său constant de a se lăsa compartimentat. El a repus mereu în discuție genurile, identitare sau literare, fie în analizele sale, fie în propriile lui texte. A fost prin aceasta, în ciuda imaginii burgheze sau „antimoderne” care a fost invocată uneori la adresa lui, un precursor al teoriei queer. Cultiva noțiunea de interstițiu: se plasa în acest „l’entre-deux” sau în zonele marginale („les marges”), și acolo îl putem regăsi, insesizabil în majestatea lui”.

Spicuiesc din dosar, rezervând pentru final piesa de rezistență: un amplu interviu cu Julia Kristeva. În articolul „Derrière le masque”, Mathieu Messager scrie că autorul eseului „L’Empire des signes”/„Imperiul semnelor” a fost mereu fascinat de măști, începând cu volumul său de debut, „Mythologies”/„Mitologii” (1957), în care de-mască (să spunem așa) diversele forme pe care le îmbracă ideologia în contemporaneitate și deconstruiește în genere sensurile date, prefabricate (adică discursul dominant). Pe de altă parte, masca are și un alt sens la Barthes (a se vedea analiza personajelor masculine în travesti din teatrul japonez kabuki): capacitatea de a „ieși dintr-o identitate și de a transfigura realul, tributar al opozițiilor binare între sexe”. Și tot el: „Masca face trecerea, deghizează, transfigurează și machiază operația fundamentală a sensului care constă tocmai în a clasa realul după opoziții bine stabilite. În inima sensibilității queer a lui Barthes, pe care teoretizarea răbdătoare și continuă a neutrului a mascat-o și ea întrucâtva, regăsim așadar o lungă listă de personaje, categorii sau concepte care fac să se suprapună principiile masculinului și femininului. Rolul „travestitului” este astfel locul fierbinte în care se concentrează pasiunea pentru mască și translația sensului”. Masculinul și femininul se confruntă aici prin intermediul unui subiect unic. Într-un alt articol, „Entre marxisme et homo-érotisme”, Magali Nachtergael se oprește asupra viziunii barthesiene asupra fotografiei, care „după ce s-a angajat de partea marginalilor, însoțește, de asemenea, o istorie a vizibilității homosexuale a timpului său”.

Citește și Jurnalul de doliu al lui Roland Barthes   

În privința iubirii – plecând de la „Fragments d’un discours amoureux” – aș vrea să traduc aici notațiile de mare subtilitate, cred eu, pe care le face în marginea eseului de mai sus și a viziunii lui Barthes asupra iubirii scriitoarea franceză Chantal Thomas: „«Fragments d’un discours amoureux» se sprijină structural pe un subiect care vorbește, își vorbește, se tulbură, se calmează în fața unui obiect mut, un obiect pre-text. Suspansul unui roman nu are loc fiindcă nu există întâlnire între două subiecte, ci doar munca (le travail) solitară a unui scriitor. (…) Pentru el (Barthes, n.m.) iubirea, cea care dă sens, valoare și savoare vieții – derulării cotidianului – se desfășoară, fără raport cu jocurile de seducție și nici cu evenimentele de enunțare, în intimitatea relației cu mama. «Gloria este doliul strălucitor al fericirii», a declarat Mme de Staël. Recitind «Fragments d’un discours amoureux», mă întreb deodată dacă nu cumva singura iubire față de mamă, în chiar perfecțiunea ei, nu este doliul discret al riscului și al libertății de a iubi”.

Dosarul Barthes conține, cum spuneam, și un interviu interesant cu eseista și psihanalista Julia Kristeva, care l-a cunoscut pe Barthes încă din 1965, la sosirea ei la Paris. Kristeva schițează aici un portret-omagiu lui Barthes, în dubla calitate în care l-a cunoscut, de profesor și prieten. „L’étrangère”, articolul pe care i-l consacră Barthes în „La Quinzaine Littéraire” în 1970, reprezintă pentru ea „un moment extraordinar, de recunoaștere și de revelație. El m-a plasat în inima unei culturi care voia să se inventeze și să se reinventeze. Barthes era pentru mine motorul acestei reinventări”. Pentru Kristeva, „neutrul” barthesian reprezintă calmarea, „neutralizarea” tensiunii dintre sexe prin scriitură: „Cred că singura modalitate de a evita formele de pasteurizare este de a recunoaște tensiunea dintre sexe, inclusiv atunci când sunt reunite în androgin. Barthes a simțit și el acest lucru în relațiile sale homosexuale: dramaticul e mereu viu. Îl neutralizăm atunci când scriem, căci în acele momente, ne aflăm în afara excitației sau a neplăcerii relației sexuale: calmăm juisanța pentru a putea să o redăm (tisser) în cuvinte. În acest neutru, transpunem juisanța în frază. Nu e vorba, așadar, de o neutralitate asasină (care să asasineze juisanța, n.m.)”.

Și o concluzie – enunțată din mijlocul realității noastre în criză (pandemie, criză economică, redefinire a valorilor sociale și comunitare etc.) și în mod special cu trimitere la temerile formulate în spațiul public legate de „feminizarea” societății de mâine (care ar distruge tensiunea dintre sexe și o bună parte din „juisanță”): „Dacă această civilizație trebuie să continue, și nu doar cu mame purtătoare și copii in vitro, sau prin incubație, clonare etc., dacă relația dintre cele două sexe poate continua, acest lucru implică o întreagă reevaluare a identităților sexuale și ținând cont de bisexualitatea psihică. În două persoane sunt de fapt cel puțin patru”. (traducerile citatelor îmi aparțin, n.m.)

 

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.