Contează mai mult făina din care ai fost făcut și stelele sub care ai fost așezat – a spus Andrei Pleșu la „Profesioniștii”. Și m-am tot gîndit că întreaga literatură e despre făina și stelele astea, mai ales despre făina stricată și despre stelele dușmănoase. Anna Karenina cunoaște dragostea adevărată și totuși nu poate trăi cu ea. Bătrînul rege Lear crede că fetele sale îl iubesc. Ivan Karamazov nu găsește nici făina, nici stelele: își urăște tatăl, este certat cu Dumnezeu, spune că totul e permis, dar înnebunește cînd Smerdeakov se ghidează după principiul enunțat, iar pe Katerina Ivanovna o iubește jignind-o, cum, de altfel, și viceversa. Catherine și Heathcliff sunt măcinați de o iubire teribilă.
Suntem obișnuiți ca marile iubiri să fie cele vertiginoase. Elizabeth Taylor și Richard Burton, Marcel Cerdan și Edith Piaf, Marilyn Monroe și Joe di Maggio. Dar poate că cele mai mari iubiri sunt cele liniștite, în care bătrînii mor împreună, ca în mitologia greacă. Sau cele în care viața este vertiginoasă, iubirea, însă, cît se poate de statornică. Poate că succesul frumosului roman al lui Olivier Bourdeaut, Așteptîndu-l pe Bojangles, stă chiar în asta. O femeie nebună, dar care își iubește soțul, care, la rîndul lui, o iubește pînă la capăt, și moare pentru ea. O nebunie dusă pînă la capăt. O iubire dusă pînă la capăt.
În definitiv, toate iubirile sunt nebunești. Nu te interesează nimic, nu te încadrezi printre normele care te vizează, nu trăiești printre ele, ci printre regulile inimii tale, care, în sfîrșit, și-a găsit perechea. Făina și stelele le reașezi așa cum îți dictează inima.
În imagine: secvenţă din filmul „Anna Karenina” (2012), regia: Joe Wright, cu Keira Knightley și Jude Law
