Intersecții Nr. 154

Şcoala în pandemie şi momentul unor decizii ferme

Profesorii şi părinţii s-au descurcat cum au putut cu şcoala online. Câteva resurse educaţionale electronice au fost aduse la cunoştinţa tuturor. Unii s-au apucat serios de treabă, au deschis, au căutat, multe şcoli şi-au făcut platforme şi orare noi. Efortul s-a dublat. Alţii au aşteptat, s-au codit, au trimis apoi teme pe Watsapp. Părinţii s-au mobilizat, mai ales cei având copii de vârstă mai mică, unii au spus, ca de obicei, ba că e prea mult, ba că nu se face destul. Elevii, la rândul lor, ca şi în spaţiul real – unii dornici să facă, să se vadă cu profii pe laptop, alţii s-au cufundat în jocuri video, seriale sau pe Tic Talk. Evident că ducem în online, cu toate măştile lui, modul de a ne comporta şi valorile din viaţa reală. Forţate de banul greu al părinţilor, şcolile private şi centrele de învăţare a limbilor străine au făcut cu adevărat învăţământ online, adică predare-fixare-feadback, pe grupe mici de elevi, aşa cum sunt structurate. Fiindcă şcoala online înseamnă o altă abordare, înseamnă alcătuirea de materiale noi, regândirea lecţiilor şi a metodelor, căutarea unor resurse care aproape nu există pe curriculum românesc. Dar chiar şi aşa, improvizând, am observat curiozitatea elevilor şi dorinţa lor de a păstra legătura cu profesorii, de a discuta pe Zoom sau Discord, ţinând să-şi prezinte şi pisica sau căţelul de companie sau fratele mai mic… Li s-a părut pozitivă, intersantă, provocatoare experinţa. Am primit şi teme făcute să le corectez. A fost şi teleşcoala, au fost lecţii pe net, unele mai cu scăpări, altele chiar reuşite. Evident că sunt mulţi copii la care „şcoala de acasă” nu a ajuns – sărăcia, delăsarea, multe alte cauze. Pentru cei în pragul abandonului e un moment foarte prost, mare minune să se întoarcă la reluarea cursurilor sau la toamnă.

Dincolo de acestea, însă, nu mă pot împiedica să nu remarc faptul că o parte importantă a educației a fost minimalizată cu totul în familie și în școală: cea în care fiecare descoperă, citește, se bucură, vizionează, caută în funcție de interes și plăcere diverse lucruri din cultura care se găsește aproape gratuit, pe care o aruncăm în favoarea unor exerciţii și teme date de profesori, pentru a nu avea iluzia că „am rămas în urmă”. Ar fi momentul să profităm și să citim ce vrem, să ne uităm la documentare, să ascultăm muzică, să desenăm, să vizităm muzeele online, să scriem în jurnale, să creştem interior, să ne lăsăm conduși de formarea profundă, de durată.

Pe de altă parte, e îngrijorător că nu se pot lua, în situaţie de urgenţă, decizii ferme legate de finalizarea anului şcolar. Varianta de a învăţa în iulie, în grădiniţe şi şcoli neigienizate, la 45 de grade Celsius, într-o lună în care să dai eventual şi teze, si recapitulare, şi predare înseamnă din nou să punem forma înaintea fondului, să declarăm că facem şcoală cu rezultate cognitive minime, consum psihic enorm şi finalităţi îndoielnice.

Este clar că elevii din anii cu examene naţionale au cele mai mari emoţii, în condiţiile în care nu s-au putut lua încă decizii clare. Incertitudinea creşte disconfortul psihic. Aşteptăm comunicate cu segmentarea clară a programelor pentru aceste examene şi găsirea un interval predictibil pentru desfăşurarea lor.

Acuma, că tot ne-am plâns atât de încărcarea programei, nu s-ar putea considera că se poate încheia anul şcolar pur şi simplu cu cât s-a studiat până la 11 martie? Două note tot aveau deja copiii. Iar problema tezelor este o falsă problemă, după părerea mea. A trecut timpul atribuit lor, le anulăm, aşa cum au fost anulate simulările şi concursurile şcolare. Oricum tezele au o importanţă supradimensionată. Aş propune renunţarea definitivă la teze, ar fi suficiente teste cu o structură standardizată la toate disciplinele, plus o notă la oral, proiect etc. S-ar putea face, în sfârşit, o bază serioasă de resurse educaţionale standardizate, în fomat electronic, validate, de unde să ia profesorii. Astfel, evaluarea curentă ar deveni coerentă, unitară la nivelul ţării. (Ştim foarte bine că notarea se face încă extrem de subiectiv.) Şi, aşa cum ştim că de ani de zile se încearcă, fără rezultate notabile, inclusiv la nivelul ministerului, se poate face o corelaţie reală între evaluarea curentă şi examene, unde la noi încă este o mare discrepanţă. În ţările în care s-a luat decizia renunţării la examenul final, există o mai mare suprapunere între evaluarea curentă şi cea a examenului. În această nefericită pandemie, am putea simplifica şi îmbunătăţi mai multe aspecte ale şcolii, aşa cum recomandarea lecţiilor online a fost şi o provocare pozitivă, cu toate minusurile din practică.

Şcoala de la şcoală se va întoarce şi o vom preţui poate mai mult. Să fim sănătoşi!

Susține Literomania

Despre autor

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.