Nr. 165-166 Pastila de înțelepciune

Seneca despre „urâţenia şi sălbăticia mâniei”

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul Despre mânie” de Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru și Ștefania Fercădău, ilustrații de Maria Staicu, Editura Seneca, București, 2014).

*

Este necesar aşadar să dovedim urâţenia şi sălbăticia mâniei şi să punem în faţa ochilor făptura monstruoasă a omului care se înfurie pe alt om şi avântul primejdios cu care se aruncă, punându-se în primejdie pe sine, cel care primejduieşte, şi făcând să se ducă la fund tot ce nu se poate scufunda decât împreună cu cel ce-l scufundă.

Şi atunci? Îl numeşte cineva sănătos pe omul care, ca prins de o furtună, nu merge, ci este purtat, sclav al unui rău violent, nu le încredinţează altora răzbunarea proprie, ci o duce el însuşi la capăt şi se porneşte cu furie deopotrivă în gând şi în faptă, devine călăul celor mai dragi oameni şi al celor pe care, pierzându-le, le va plânge.

Poate cineva să facă din această patimă un ajutorşi un însoţitor pentru virtute, când ea tulbură planurile fără de care virtutea nu realizează nimic? Puterile îi sunt trecătoare, de rău augur şi aducătoare de rău, când bolnavul şi le-a căpătat prin boală şi le-a sporit prin accese.

De aceea, să nu crezi că îmi pierd timpul cu lucruri zadarnice, când tratez mânia ca pe o stare blestemată, ca şi cum oamenii ar avea o părere îndoielnică despre ea, de vreme ce există cineva şi printre filozofii de seamă, care îi atribuie un rol anume şi care, ca şi cum ar fi folositoare şi dătătoare de curaj în lupte, o cheamă la acţiune, pentru orice situaţie în care e nevoie de aprindere.

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: