Nr. 187 Plicul lui Pașadia

Sensul și oglinzile

Cred că întreaga teorie postmodernă a literaturii poate fi citită și din perspectiva sensului. Bunăoară, un exeget maghiar a analizat „Torsul arhaic al lui Apolo” spunînd că Rilke scrie despre cum torsul devine întreg sub privirile privitorului, datorită acestuia: fără privitor, opera de artă pur și simplu nu există; pe de altă parte, nici opera de artă care nu te lasă înăuntru nu există de fapt.

Am mai scris aici despre fenomenul Mircea Bochiș. Recent, a publicat împreună cu lingvista franceză Marcienne Martin volumul „Une brève histoire du sens. Pratiques artistiques et sociales de la production de sens”. În carte, se pot vedea ideile recurente ale artistului român, arta lui poetică conform căreia genurile sunt flexibile sau mai mult decît flexibile, mișcătoare în sensul în care se caută mereu, se întrepătrund continuu. Bochiș nu poate fi un „ilustrator” deoarece nu concepe poezia ca pe un gen separat și grafica sau arta plastică în general ca pe un altul. Sensul, prin urmare, nu este nici el univoc, dat odată pentru totdeauna, ci este ca nisipurile mișcătoare, poate fi și trebuie să fie asimilat de privitor și creat prin această asimilare.

Este, dacă vreți, exact așa cum mi-l imaginez pe Mircea Bochiș însuși. Artist care trăiește la Baia Sprie și care petrece mult timp în atelierul său de acolo. Cu toate acestea, el nu este deloc un artist rupt de lume. Lucrează mereu cu scriitori și poeți, Marian Ilea fiind unul dintre ei, poate cel mai important, concitadin al artistului. Face parte dintr-un grup de intelectuali și artiști care organizează Festivalul Franco-Englez de poezie, un eveniment anual. Are un spirit de aventurier artistic și lucrări care reflectă această curiozitate permanentă. „Scurta istorie a sensului” este una dintre ele, o carte în care Mircea Bochiș se explică prin explicarea sensului în general. Și chiar asta este arta modernă: una care nu se poate rupe de oglinzile în care se reflectă.

Sumar Literomania nr. 187

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: