Cartea săptămânii Nr. 142

Un detectiv român în Africa: Aurel Timescu

În 2019, la Editura Crime Scene Press, a apărut, în traducerea lui Horia Nicola Ursu, romanul „Le suspendu de Conakry” („Spânzuratul de la Conakry”) de Jean-Christophe Rufin, roman care face parte din seria „Les énigmes d’Aurel le Consul”. Seria, din care, deocamdată, au apărut două volume – „Le suspendu de Conakry”, publicat în Franța în 2018 și recompensat cu Premiul „Arsène Lupin” pentru literatură polițistă, și „Les Trois femmes du consul” (apărut în 2019, la Flammarion) –, are în centru un personaj de origine română, și anume pe Aurel Timescu. Iată, un scriitor francez a creat un personaj român care a devenit deja, într-o oarecare măsură, celebru. După lectura romanului din 2018, pentru mine, cel puțin, este o certitudine că Aurel Timescu va deveni, dacă Jean-Cristophe Rufin va fi perseverent și nu-și va abandona eroul, la fel de cunoscut ca, să zicem, Maigret, personajul lui Georges Simenon.

Cine este, însă, Jean-Cristophe Rufin? Personalitate complexă – medic, diplomat și scriitor –, Rufin s-a implicat în foarte multe acțiuni umanitare în Africa și în America Latină (a fost unul dintre primii membri ai organizației „Medici fără Frontiere”/„Médecins Sans Frontières”), iar în 2003 a scris un raport, cunoscut ca „Raportul Rufin”, despre antisemitismul din Franța, un raport îngrijorător, care a stârnit ceva controverse. Ca o paranteză – bunicul lui Rufin, medic la rândul lui, a luptat în Rezistența franceză și timp de doi ani a cunoscut ororile din lagărul de concentrare Buchenwald. În 2007, Rufin este numit ambasador în Senegal și Gambia. Din 2008, face parte din Academia Franceză, fiind al doilea cel mai tânăr academician dintre cei treizeci și șase de membri. În ceea ce privește cariera de scriitor a lui Jean-Cristophe Rufin, în 2001 acesta a primit Premiul Goncourt pentru romanul „Rouge Brésil”.

Cu toate acestea, probabil că „Spânzuratul de la Conakry” este cel mai bun roman de până acum din portofoliul lui Rufin. Antrenant, bine scris, cu un protagonist bine conturat, romanul câștigă și prin decorul exotic în care este plasată acțiunea – în Conakry, capitala Guineei, oraș în care este concentrată mai mult de un sfert din populația țării. Ceea ce atrage însă atenția este mediul diplomatic în care protagonistul este nevoit să se descurce cum poate. Lentoare, nepăsare, foarte multă și inutilă birocrație, relațiile nu tocmai amicale dintre membrii consulatului francez – cam așa ar putea fi rezumată atmosfera în care Aurel Timescu, protagonistul romanului, încearcă să supraviețuiască. Pe acest fundal apare o crimă, iar singurul hotărât să descifreze enigma din spatele ei, înfruntând în același timp atitudinea nepăsătoare, ba chiar ostilă, a colegilor săi, este consulul Aurel Timescu. De fapt, viceconsulul Aurel Timescu.

Într-o zi, pe una dintre navele ancorate în portul orașului Conakry, este găsit trupul unui bărbat spânzurat de catarg. Fiind vorba de un cetățean francez, crima stârnește o oarecare vâlvă, iar autoritățile locale, dar și reprezentanții consulatului francez se agită să rezolve cât mai repede situația prin găsirea unui vinovat convenabil. Plictisit și agasat de căldura insuportabilă, Aurel Timescu începe propria sa investigație, rapidă și discretă, ocazie pentru autor de a dezvălui câte ceva din culisele lumii diplomatice, dar și detalii legate de trecutul lui Aurel Timescu. Dar protagonistul nostru nu se implică în anchete doar din plictiseală, ci și dintr-o vocație rămasă, din păcate, neîmplinită: „Nu se împăcase niciodată cu gândul că destinul lui nu fusese să devină anchetator. Pentru el însemna ratarea unei vocații. Și-ar fi pus în slujba ei simțul acut al observației și intuiția, rigoarea dobândită ca jucător de șah. Era convins că ar fi putut fi un anchetator genial”.

Cum a ajuns un evreu român din Timișoara – care, de altfel, nici nu vorbește franceza fluent, așa, ca un francez adevărat – viceconsul? Unul dintre personaje are aceeași curiozitate, iar Aurel Timescu îi răspunde simplu, sec, că a fost vândut („Pe vremea comuniștilor, unele țări erau dispuse să-și vândă cetățenii”), iar prețul lui a fost unul nu tocmai simbolic: 12.000 de dolari. Este vorba de „trocul” practicat atât de Gheorghiu-Dej, cât și de Ceaușescu cu Occidentul, afacere care semăna mai degrabă cu un trafic de carne vie. România comunistă vindea Germaniei de Vest sau Israelului cetățeni români evrei sau de etnie germană contra unor sume de bani sau favoruri politice. Jean-Cristophe Rufin are meritul de a fi unul dintre foarte puținii scriitori care au atins acest subiect.

Înainte de a fi vândut, însă, Aurel Timescu cunoaște și mizeria comunismului românesc (frigul, foamea, teroarea, pușcăria – Aurel fusese reținut de mai multe ori pentru „conduită antisocială”). Nici după ce a ajuns în Occident, viața sa nu va fi ușoară: „Când am sosit în Franța, rudele mele, cele care m-au răscumpărat, nu dețineau mijloacele necesare să mă întrețină. A trebuit să-mi câștig traiul încă din prima zi. Am încercat să dau lecții de pian, dar nu se puteau face bani prea mulți din asta. Iar eu nu am o educație formală în ceea ce privește muzica clasică. Așa că am început să cânt prin baruri… În sfârșit, un fel de baruri, sunt sigur că înțelegeți. Cluburi de noapte, fete, șampanie și clienți care nu vin în mod special pentru muzică”. Descoperim, astfel, una dintre pasiunile lui Aurel Timescu: muzica. Indiferent unde era trimis de francezi, își lua întotdeauna și pianul cu el, pian care era, în fapt, simbolul unui vis: „Visa la o Europă Centrală care să fi cunoscut influența Parisului, a acelui Oraș al Luminilor la care visa în adolescență în timp ce îndura urâțenia comunismului. Iar centrul acestui cămin desprins din Mitteleuropa era un pian, care-l urmase ori de câte ori fusese nevoit să se mute. Avantajul unei slujbe în Ministerul francez de Externe era toleranța față de astfel de extravaganțe pe care superiorii săi se dovedeau, conform legislației, chiar dispuși să le finanțeze. Oriunde ajunsese, oricât de departe ar fi fost trimis, instrumentul său credincios, învelit cu grijă în pături groase, îl urmase într-un container diplomatic”. Pianul, prin urmare, era pentru Aurel Timescu simbolul civilizației adevărate, contrariul comunismului românesc, tern și primitiv.

În fine, protagonistul romanului semnat de Jean-Cristophe Rufin a ajuns consul printr-o întâmplare. S-a căsătorit cu o franțuzoaică, iar socrul, cu relații în mediile diplomatice, l-a ajutat să obțină acest post. Însă Timescu e trimis doar în țări sărace, din Africa, unde lucrurile, de cele mai multe ori, stagnează, vie fiind doar interminabila birocrație care descurajează imigrația masivă.

Spirit viu, cult, fin, ba chiar de o sensibilitate uneori exagerată, stângaci în relațiile cu ceilalți, Aurel Timescu, detectiv de ocazie, reușește să fie un personaj mai mult decât interesant, care, asemenea lui Colombo, rezolvă enigme dintre cele mai complicate folosindu-se doar de logica sa imbatabilă. În spatele acestei dorințe de a afla totul poate fi intuit, încă din primele pagini, un sentiment de vinovăție ambiguu, care ține de istoria personală a lui Aurel Timescu. Sau, așa cum spune chiar el la un moment dat: „Culpabilitatea nu are nevoie de un obiect anume pentru a exista. E un sentiment ce vine din noi și care crește pe terenul fertil al emoțiilor, amintirilor și dorințelor noastre. Apoi, crescând, se agață de ceea ce întâlnește în cale…”.

Jean-Cristophe Rufin, „Spânzuratul de la Conakry”, traducere din franceză de Horia Nicola Ursu, Editura Crime Scene Press, București, 2019, 208 p.

Susține Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: