În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a douăzeci și doua parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
25
Fără să vadă, fără să audă, mut. Poate un obiect percepe alt obiect. Posedă „materia” probabil necunoscute posibilităţi de comunicare. Există poate limba lemnului, a pietrei. Există fier sentimental, masa care dansează de bucurie. Este de imaginat ca lucrurile să dezvolte sentimente, simpatie şi antipatie, o atracţie ori o aversiune abia perceptibile. Ce rol joacă distanţa. Cât de departe ajung semnalele, când se rup legăturile. De la ce distanţă începe izolarea, se naşte melancolia, depresia unui pahar de vin, de exemplu, care zace complet singur pe duşumeaua unei încăperi complet goale.
Citisem despre singurătatea lucrurilor, şi cum o mică ori mare încăpere poate să întărească această singurătate ori să o micşoreze. Am vrut să experimentez fenomenul şi am golit încăperea. Am vrut să extrag ideea de singurătate, să-i dau înţelesul exact, să mi-o clarific. Doream să ştiu ce este ea, o putere, o materie, o substanţă a încăperii.
De la bun început era clar, gravitaţia micilor obiecte din sticlă pe podeaua camerei mele era enormă. Simpla prezenţă a unui pahar schimba atmosfera şi absorbea toată atenţia asupra lui. Tot ce înconjura, deci şi eu, devenea o anexă. Mă puteam aşeza unde doream, privirile mele, gândurile mele, simţurile mere erau focalizate spre el. Eram ca vrăjit de el şi puteam să-l văd chiar şi-n cel mai plin întuneric. Era prezent, din linii vag tremurânde şi apoase, iar din el se înălţa şi cobora un sunet muzical subţire, sticlos. Chiar dacă mă aflam pe drum, imaginea paharului mă însoţea. Îmi apărea în minte desenat cu precizie şi eram convins că formele sale rotunde, unindu-se în discrete umbre curbe, erau cele care mă rechemau. Un pahar, un simplu amestec de cuarţ şi nisip, un obiect din materie topită, răcită şi înţepenită, un obiect prevăzut cu puteri ce-mi depăşeau înţelegerea.
Notasem: singurătatea nu este un dat care nu se schimbă. Singurătatea se lasă manipulată prin ceea ce o înconjoară. Singurătatea nu este totuna cu izolarea. Singurătatea poate fi vie şi plină de forţă. E capabilă să dezvolte unele forme sonore cu care să ne vrăjească.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Sursă imagine aici
Scrie un comentariu