Citesc cu mare delectare tabletele lui Paul Cernat de pe Fb. Nu știu nici pe departe atît de multe despre literatura română ca el și învăț lucruri noi de fiecare dată. Pe de altă parte, de multe ori simt, în asemenea postări, că fiecare scriitor are cîte o capodoperă, lucru care mă irită pentru că nu se poate să existe atît de multe capodopere pe lume. Cernat, însă, operează cu empatia și e credibil mai ales pentru că se vede că are o ierarhie nu rigidă, dar bine cristalizată. Departe de el gîndul că nu există opere minore.
Este, însă, aproape de el gîndul că fiecare trebuie măsurat cu măsura lui, sau mai bine zis cu măsura a ceea ce a dorit el să arate, criteriile reci neajutîndu-ne cu nimic. O altă idee care mi-e simpatică este aceea că nu contează cine ce-a făcut din punct de vedere politic. Una dintre cele mai faine postări le-a consacrat lui Titus Popovici, mare scenarist al serialului „Lumini și umbre”, serialul favorit al copilăriei mele, dar care a fost comunist cît încape.
Ei bine, Cernat nu-i judecă pe scriitori. Cîteodată, am divergențe tacite cu el: dacă cineva semnează condamnarea la moarte a unui singur om, acela este clar vinovat moral, și ceva tot trebuie să facem cu acest aspect al vieții sale, deși asta, desigur, n-are a face cu marile opere pe care le-a creat.
Oricum, Cernat e un istoric literar care lucrează cu multă acribie și care ne vorbește despre autori sau despre opere aflate în ceață. Un Călinescu de pe Facebook, îmi vine să zic, cum grano salis, se înțelege.
Scrie un comentariu