Mâna unui mare scriitor

Fiind în manuale, Fănuș Neagu îmi era un autor cunoscut. Mai mult, „Dincolo de nisipuri” era, alături de „Duios Anastasia trecea”, unul dintre textele mele preferate, mare lucru, căci cu „Neamul Șoimăreștilor” nu prea mă cucerise literatura română.

După aceea însă, m-am îndepărtat de el. Nu pentru că aș fi vrut asta, dar mă lăsasem dus de valurile vieții, dacă e să fiu așa un romantic. Mă ocupasem – din literatura română – mai mult de Ștefan Bănulescu, pe care l-am îndrăgit în facultate.

Într-o zi, cum se întîmplă de obicei, îmi căzuse în mînă traducerea maghiară a „Frumoșilor nebuni ai marilor orașe”. Căutasem de fapt traducerea nuvelei „La țigănci”, pe care o ascultasem în timp ce pedalam pe bicicletă, în lectura lui Victor Rebengiuc. Volumul respectiv nu era pe rafturi, dar cartea lui Fănuș Neagu era. Am cumpărat-o și de atunci sînt într-un delir fănușian.

E un delir interesant fiindcă nu pot să mă decid dacă e o carte bună. Sigur, e plină de o fantezie și de fantezii tipic balcanice, de întîmplări sau frînturi bizare, de gesturi necugetate. Dar chiar din cauza acestor întîmplări nu prea se încheagă, deși sînt mai multe personaje care ar trebui s-o „țină”.

Oricum ar fi, cartea este o lectură foarte plăcută și peste tot recunoști mâna unui mare scriitor, care vede lumea prin prisma unei mitologii proprii. Nu vreau să vorbesc despre „brăilisme”, pentru că, unu la mînă, orice volum ar fi prea îngust dacă ar prelucra motive cunoscute doar într-un colțișor al lumii și, doi la mînă, pentru că nu e bine să închidem un scriitor într-o cămăruță, așa cum literatura maghiară a reușit cu niște scriitori „secui”. Simte orice cititor adevărat că e vorba, la Fănuș Neagu, de o mitologie și de personaje mitice, de lumea de lîngă Dunăre, dar chiar și traducerea maghiară, făcută de un maghiar născut în România, László Csiki, și-ar pierde tot farmecul dacă ne-am încăpățîna în sloganul „cine nu a fost în deltă nu poate înțelege”.

După „Frumoșii nebuni ai marilor orașe” vreau să citesc „Îngerul a strigat” și nuvelele. Poate mai revin în rubrica asta la Fănuș, care mi-a devenit un fel de prieten.