Mittelstadt Nr. 200

Scrisorile lui Bedrilă

Scrisorile lui Bedrilă

puse la Oficiul Poştal din Ajaccio, insula Corsica, de către Bedri (a lui Bedrilă) din Desiştea, la ora 16:00, în 10 aprilie 2021

 

Dragă mamă Voică,

Mi-ai scris că ai găsit gazdă la bloc pîntru soră-mea. Rău ai făcut. Că-n Sighet am io apartamentu’, că l-am cumpărat ca să investesc în ceva. Da’ cît a sta acolo, fără tine şi fără fecioru’-său din flori? Cîte trii zile pă lună, îţi zic io că o cunosc. 550 de lei pîntru trii zile pă lună îi cam mult. Amu’ aşè ai gîndit, aşè ai făcut. Sora mi-o spus că a căpăta pensie după fecior de la pensii, că l-o dat în judecată pă neisprăvitu’ cu care mi-o făcut nepotu’. Nu mă bag. Da’ să băgaţi pruncu’ în judecătorii nu-i tare bine. Voi ştiţi. Tu cu soră-mea. Faceţi cum credeţi, dragă mamă Voică.

Pensie ar trebui să capete oarecînd soră-mea, după ce a lucra şi nu s-a flenduri tătă zîua şi tătă noaptea pîn Desiştea.

Amu’ să trec la ale mele, adică îţi scriu şi ţie şi la soră. Asta-i pîntru tine. Aveţi grijă. Că nu-i umbla de Sfintele Paşte pă la Oficiu’ de Pensii că avem altă treabă de făcut. Şi io şi tu şi soră-mea.

*

Dragă mamă Voică,

Îţi scriu amu’ pîntru dumneata care bugătă ruşine ai mîncat în Desiştea după soră-mea. Amu’ de sărbătorile care or vini, om repara cît să poate. Aşè că să faci tocma’ cum zîc io, nu mai asculta de alţii că bugăt ai tomnit lucrurile după greşelile altora care ţi-s neamuri.

Ascultă, dară!

Io cînd m-am dus în lumea largă am avut-o pă Nicoleta, o cunoşti. Am cărat poşta rapidă pă o maşină de-a franţuzilor în Lille, apoi în Roma şi-n alte locuri. Nicoleta o prins a lucra la tricotaje. Aşè că aveam asigurat somnu’ şi o mîncare caldă ca la noi în Desiştea. Îi afla amu’ că s-o măritat cu unu’ de la iei, are trii băieţi, da’ am stat acolo pînă am trecut la camioane pîn tătă Italia şi apoi mai departe. În Lille aveam mîncarea caldă asigurată, mamă Voică. Adică vreau să-ţi spui că nu mi-ai dus grija că păste tăt m-am descurcat. Aşè şi în Corsica la Moş Leonardo, care cînd a veni la noi de Sfintele Paşte să-i spui „Senor” şi nu „Moş”. Ai înţăles, mamă Voică? Dumneata o ai în gînduri numa’ pă soră-mea şi pă nepot şi bine faci.

Apoi, mamă Voică, bani am tăt avut că am lucrat şi lucru în lumea asta care-i mare, iè, da’-i mai mică decît Desiştea. Aşè să afli că-ţi spui io, fecioru-tău, fără să te minţăsc. Ai grijă să tomneşti tăte lucrurile de Sfintele Paşte aşè cum le faci în fiecare an, să fie Senor Leonardo mulţămit, că, mamă Voică, am planuri cu fată-sa Giovanna, da’ iel nu trebe să afle pîn’ ţi-oi zîce io.

Bani am, acoperiş deasupra capului am avut şi am oriunde m-am dus cu şoferia, să nu-mi porţi grija, mamă Voică. Mai bine ai îndemînare cu soră-mea şi cu nepotu’, că tăte s-or aşeza. Iară soră-mea să-mi plimbe nepotu’ cînd a sta la bloc în Sighet nu pă la Grădina Morii, pă lîngă fosta casă a lui Katzmann, să-l ducă pă Valea Rocnişoarei, că-i tare fain şi îs mulţi din Desiştea care şi-o găzdăluit acolo şi care nu ştiu multe despre ce-o isprăvit soră-mea în sat. Pă Făget poate sta în grădina lu’ Borodan care are feciori de-o dată cu nepotu’.

Amu’ mă arădui a vă scrie ţie şi la soră separat, da’ pun scrisu’ în acelaşi plic. Puteţi citi amîndouă că aşè ştiu că veţi face. Îi citi tu, a asculta iè şi-ţi plînge amîndouă.

Mamă Voică şi soră-mea, pornesc a scrie cătră voi două şi separat. Dară că!

Lectură din volumul „Crema de gălbenele și curcubeul. Povestiri maramureșene” de Marian Ilea

Dragă mamă Voică,

Amu’ pot zîce că io cunosc tătă Europa autostrăzilor. Şi nicăieri nu-i pîn continentu’ ăsta Sărbătoarea Învierii Mîntuitorului ca pă la noi. Îi drept că tare puţin o cunosc, că nu-s autostrăzi păste tot. Da’ îi mai bine aşè. Că de-ar cunoaşte-o străinii, ar şi strîca-o. Bucuria Sfintei Naşteri să sărbătoreşte mai ceva ca atuncea cînd ţi să naşte ţîie un cocon. Nimeni nu poate zîce altfel, ori poate da’ minţăşte, asta îi cu Naşterea, care-i la fel de mare sărbătoare ca Învierea. Îi o dată pă an şi poţi vini de oriunde acasă că să merită. De aia, nu de alta, am şi vinit din Corsica, de lîngă Ajaccio, pe-acolo, de la şaptezăci de kilometri înspre munţi. Cu maşina, dară că, pot zîce că şi cu feribotu’. Drumu’ o fo’ greu, că pandemia asta-i pîntru tăţi şi îi păste tăt în Europa. Asta am văzut cu ochii şi am sîmţit cu sîmţirea. În Corsica asta, care-i o insulă, îs şofer pă un camion mai lung, la o familie tare bogată şi tare ştiută în tătă insula. „Cataldi” îi zîce. De cinci ai îs la iei. Cu acte în tătă regula. Că mai sînt şi alţi şoferi din Polonia şi Slovacia. Din România îs io. Acte în regulă au şi iei, da’ vezi că la Cataldi în gospodărie locuiesc numa’ io. Ceilalţi la barăci, care îs ca hotelurile. Nu m-am băgat, nu m-am amestecat, nici cu polonezii, nici cu slovacii. Treaba lor. „Mai bine-aşè”, am zîs. Şi aşè am făcut. Şi bine o fo’.

De la douăzăci şi trii de ai îs pă autostrăzi în Europa. Am văzut oraşele ăstora din maşină. Roma îi tare urîtă, care are cîteva monumente cum îi Fontana di Trevi unde am fost. Colosseumul, pă lîngă care am trecut că n-am găsit loc de parcare. Cunosc străzile la Roma şi la Napoli. Nu-mi plac. Îs murdare. Poate crede cineva, da’-i fals că nu-s cocioabe la iei. Îs. Da’ să arată numa’ fotografii faine. Şi-n Monaco am cunoscut cocioabele şi pă ăia care le locuiesc.

La mine, adică în Corsica, adică în Ajaccio, ori la şaptezăci de kilometri de oraş, pă străduţe, că din astea au, umblă lela porcii. Vin turiştii care le fac poze, cum aş face io, aşa fac iei. Îi lumea porcilor fotografiaţi. Şi îi arată tata înspre cocon, ori mama înspre tata: „Uite porcii ăia, îs tare frumoși”. Da, domnule, porcii lor îs liberi să circule pîn oraş. La noi mintenaş n-a mai fi voie să-i ţii nici în coteţ, c-or da la Uniunea Europeană o decizie şi gata cu porcii în ţară, da’-n Ajaccio de umblat pă străzi tăt or umbla.

Asta o ştiu de la Moş Leonardo Cataldi, care-i şefu’ familiei unde stau io în Corsica. „La noi, la corsicani, nu le merge la ăştia de la Uniunea Europeană, Bedri, aici nu-i ca la voi”, aşè mi-o spus amu’-i un an. Io-s a lui Bedrilă din Desiştea. M-o botezat Bedri, că i-o fo’ mai uşor, şi aşè mi-o rămas numele.

Asta s-o întîmplat cînd Moş Leonardo Cataldi m-o dus într-o duminică, îi trecut anu’, să văd casa lu’ Napoleon Bonaparte. Mi-o arătat şi patu’ din scînduri în care durnea pă vremea cînd iera un coptil corsican Napoleon. Apoi o crescut. „Ce zîci, Bedri?”, m-o întrebat Moş Leonardo Cataldi. Io m-am uitat la pat, care iera mic, aşè că i-am spus: „Senor Leonardo, constat că patu’-i tare mic, drept care nici Napoleon n-avea cum să fie înalt”.

Pîn Ajaccio umblu ca-n orăşelu’ lu’ Moş Leonardo. Sînt cîteva magazine Auchan, ca la noi. Mai sînt cîteva cum avem şi noi Billa.

O vrut să vină şi McDonald-urile, da’ o ieşit corsicanii ăia şi le-o aprins. Că o şi plecat McDonald-urile pă vecie din Corsica.

Io cunosc şi am văzut corsicanii, care-s patrioţi şi extremişti. Degeaba crede Franţa că-i Corsica lor, în Ajaccio îi un Parlament a corsicanilor şi numa’ de iel ascultă tăţi. Moş Leonardo Cataldi îi şef în Parlamentu’ ăla, ori cum îi zîce,      şi-mi spune sara cînd îi fac picioici în bloadăr: „Bedri, în teorie îi una cu supunerea asta, da’-n practică îi alta. Îi cum vrea Corsica şi Corsica vrea cum vrea Moş Leonardo Cataldi”. Aşè-mi zîce şi îl cred. Cum să nu-l cred, Doamne, că amu’-s cinci ai de cînd am ajuns în insula asta, Moş Leonardo mi-o făcut hîrtii şi m-o trecut cu domiciliu’ în casa lui aia mare unde-i stă tăt neamu’. C-aşè-i obiceiu’ la iei.

Io îs din Corsica singuru’ lucrător străin care are acte în regulă de felul ăsta. Polonezii ori slovacii au acte de alt fel.

Da’ să nu creadă cineva din satu’ meu, de unde mă trag io, din Maramureş, că   n-am rămas şomer de Sfîntu’ Crăciun. Că să înşală. Am rămas, că la Moş Leonardo nu mai iera de lucru. Acolo eşti plătit pă muncă, nu pă ochi frumoşi. C-aşè-i la corsicani.

Da’ după trii săptămîni am căpătat hîrtie, că aveau nevoie de mine cu lucru’. Ca să am vaccinu’ în contra pandemiei făcut. „De rezolvat, ţi-l rezolv io”, mi-o zîs Moş Leonardo, „da’ cu hîrtia te duci tu, să-ţi dea şi şomaju’ cuvenit. Îs banii tăi, Bedri!”.

De Sfîntu’ Paşte oi fi acasă cu vaccin făcut. Vine şi Moş Leonardo la noi în sat.

Amu’ nu-s nici io aşè tînăr, de paișpe ai tăt pă autostrăzile din Europa şi pă drumurile din Corsica lu’ Moş Leonardo.

Citește și Proteza dentară a lui Petro Petroffski

Dragă mamă Voică,

Îţi scriu tăte astea ca să vă pregătiţi, c-om avea musafiri de Sfîntu’ Paşte, să-i arătăm lu’ Moş Leonardo Cataldi cum să sărbătoreşte la noi. Io i-am povestit cîte ceva, m-o ascultat şi o zîs: „Aşè iera la noi cînd ieram coptil, Berdi, amu’ s-o strîcat p-aci treburile astea sfinte. Vreau să mărg şi să văd”.

Să nu te sparie gîndu’ că vin cu Moş Leonardo, că pîn Italia ca şi-n Corsica o murit bătrînii de COVIDU’ ăsta. Că Moş Leonardo îi bătrîn. Dragă mamă, aşè-i, da’ noi om fi vaccinaţi şi în regulă, vedeţi şi voi de vă puteţi face vaccinu’ pînă de Sfîntu’ Paşte. Că n-ar strîca. I-om arăta oaspetelui că şi noi ne ştim păzi de rău. Şi o să afli că tăt ce s-o zîs de bătrînii lor, că o murit tare mulţi de pandemie c-o stau cu tinerii şi o fo’ expuşi, nu-i drept. Bătrînii lor stau în azile de bătrîni ori au badante speciale. Nu vezi bătrînii stînd cu tinerii. Badante din astea îs şi de la noi. În case separate de ăia tineri. Am povestit ieri cu o bătrînă de şaptezăci de ai de la noi din sat, hăpt în Ajaccio, care o fo’ badantă la o doamnă de nouăzăci de ai de aici. Viaţa în Corsica, aci unde-s io, merge lin, aşè că să nu te îngrijorezi, dragă mamă. Că nu-i ca-n război cînd moşu-mieu iera pă front pîn Italia.

Noi în Corsica am reînceput munca din februarie. Lucrez tăt la „Moş Leonardo Cataldi” şi bine fac. De sărbătorile de Sfîntu’ Paşte o să fiu acasă.

Mai află că de cîte ori îs în Ajaccio aş dori să fiu în Maramureş, şi de cîte ori vin în Desiştea mărg înapoi.

Pînă vom ajunge noi, de Sfîntu’ Paşte, s-o iei şi pă soră-mea să treceţi pă la apartamentu’ care mi l-am luat în Sighet. Ai cheile. Faci curat că l-om ţîne două zîle pă Moş Leonardo Cataldi şi la oraş. Vezi de vorbeşte cu meşteru’ Arpi ce stă la mine pă scară la etaju’ trii, întreabă-l dacă mi-o gătat baia, şi dacă nu, s-o gate c-om avè invitat. Tu cu soră-mea aranjaţi, faceţi curat „lună şi bec”, că nu va fi în pagubă. La baie, să-i spui meşterului să puie şi oglinzi, să să poată vedea Moş Leonardo la trup cînd s-a scălda. Şi mai vezi, mămucă, dacă am stîns lumînările de pă brad cînd o fo’ Sfîntu’ Crăciun, că-mi pare că le-am uitat aprinse. De nu s-o ars becurile ori de n-o fo’ pană de curent, să le stînjeţi tu cu soră-mea şi să adunaţi bradu’ că amu’ vine Sfîntu’ Paşte.

Mă duc mîine în Ajaccio pă strada aia care merge în sus şi vin pă alta care merge în jos şi acolo-i turismu’. M-oi uita şi voi cumpăra ţîie şi lu’ soră-mea cîte ceva de sărbători. Aşa să-i spui şi iei. Să vi să merite şi vouă, că doară munciţi pîntru mine.

Pă Moş Leonardo l-oi purta şi-n locurile de vînătoare. Să vorbeşti cu Petre păduraru’ că Moş Leonardo a mai veni şi la vînat, nu numa de Sfîntu’ Paşte. Are puşti de vînătoare permanent la iel. Pîn Corsica. Cîte trii avea în maşîna lui. Aşè să trăieşte aci dacă ieşti corsican, ori bogat ori sărac, ai puştile de vînătoare la tine.

Dragă mamă, ai grijă de toate să meargă bine pîn-ajung io acasă cu Moş Leonardo.

Ai grijă de tine şi de familie şi, cînd să poate, să vă vaccinaţi contra pandemiei.

Pînă ne-om vedea de Sfintele Paşte, să ştiţi că mă gîndesc zîlnic la voi. Îs în Ajaccio ori în satu’ lu’ Moş Leonardo, da’ aş vrea să fiu în Maramureş. Cum     ţi-am mai scris în scrisoarea asta care ţi-oi pune-o de la Poştă, nu pă computer, şi-a ajunge în cinci zîle în Desiştea.

Al vostru, Bedri

 

P.S.: Să nu te sparii că am sămnat, în loc de „Bedrilă din Desiştea”, „Bedri din Corsica”. Amu’-s aci, de-abia aştept să ne vedem acasă.

*

Dragă surioară Ileană,

I-am scris mamii, îţi scriu şi ţîie şi le pun în acelaşi plic. Scrisorile, că de iele fac vorbire. Să citeşti şi ce i-am scris mamii. Să-i dai să citească şi ce îţi scriu ţîie. Că noi n-avem şi n-am avut în veci secrete.

Io aci umblu cu fata aia mica a lu’ Moş Leonardo, pîn satele unde are o orchestră şi cîntă pîn pieţe. O cheamă Giovanna şi de la o vreme, cum are numa’ optusprezece ai, stăm şi umblăm împreună. Moş Leonardo îi de şaptezăci şi şasă de ai, da’-i tată-său.

Dragă surioară, ca să nu lungesc ce am de-ţi zîs, fă bine de-ntreabă babele din Desiştea şi adună tăt ce să ştie la noi despre cuc. Giovanna o să facă un concert cu pasărea asta care-i şi pă la noi. O să cînte despre vorbele care le avem noi pă sama cucului. Nu glumesc. I-am zîs de tine şi că o să-mi aduni ce-ţi cer. La iei, despre cuc nu să ştie numa’ că-l aud cîntînd ori glăsuind dinspre pădurile lor. Io i-am zîs cîte ceva şi de primăvară, cînd la noi cucu’ vesteşte renaşterea, că la noi Moartea grăieşte cu cucu’ să-l îndrume să-şi schimbe glasurile, da’ cucu’ zîce că „nu”, și mai zîce că Moartea iè maicile de la prunci, da’ iel duce plugarii la pluguri şi vesăleşte ogoru’. Astea îs pă versuri, da’ io nu le ştiu.

Dragă surioară, să le-aduni de la babe. I-am zîs şi că la noi nu să împuşcă niciodată un cuc, că-ţi moare cineva din neam ori îţi pier porcii ori vitele. Aci în Corsica să ţîn mai mulţi porci ca vite. Aşè că, dragă surioară, la noi cucu’ nu face rău, îi bai de-l omori, că-i pasărea bucuriei. Aşè i-am zîs. Cînd ai vreme, întreabă-le pe babe, să fie treaba făcută ca lumea. Ştiu că ştii ce-i de făcut aşè că mă opresc aci.

Frate-tău Bedri, care aşteaptă să te revadă

 

P.P.S.: Ai grijă, dragă surioară, şi ajut-o pă mama cînd merjeţi la apartament în Sighet. În tine îmi pun nădejdea, că ieşti cu doi ani mai tînără ca mine şi ce-ţi place ţîie îmi place şi mie.

Dacă te-ntrebi de cuc, află că mi-am adus aminte, de pă vremea cînd aveam şapte ai, în anu’ o mie nouă sute nouăzăci şi cinci, cînd tu ierai de cinci ai, şi o fo’ instructoru’ şcolar în Desiştea cînd am făcut spectacolu’ acela pă scena de la căminu’ cultural, despre cuc, şi io am fost cucu’. Cînd pasăre am fo’, adică cuc, am furat caii lu’ Sfîntu’ Petru şi aşè stăteam ascuns să nu mă prindă, acolo pă scena aia, şi atuncea nu cîntam. Aşè iera rolu’ acela şi căminu’ cultural iera plin. Io zîceam că de te gîndeşti, îţi aduci şi tu aminte: „Dacă-l auzi pă cuc cîntînd de mai multe ori, îi bucurie că-i trăi ani mulţi”. Şi iară zîceam tare: „Bani, bani, cucule, bani / Ţie frunza şi iarba / Mie bani tătă vara / Ţie frunza şi iarba / Mie bani pă tăt anu’”.

După spectacolu’ ăla din Desiştea, mi-o zîs o babă aşè: „Măi pruncule, puteai pune şi de la noi în vers: „Cui îi cîntă cucu’ sara / N-are noroc tătă vara / Cui îi cîntă dimineaţa / Bine i-a fi tătă viaţa”.

De asta mi-am adus aminte, surioară dragă, aşè că vezi cîte babe mai îs şi întreabă-le.

Întreabă şi dacă să ştie că durerea de inimă să poate tomni cu untură de cuc şi de vrăjurile care să fac în Desiştea cu limba de cuc ori cu creanga pă care-o cîntat cucu’ întîi. Ori cum cîntă cucu’ să afle fetele cîţi ai mai au pînă la măritiş.

Dragă surioară, amu’ chiar opresc scrisoarea, că-s la Oficiu’ de Poştă din Ajaccio. Oi lipi-o şi pune-o pă adresa de acasă.

Al tău frate, Bedri, care aşteaptă cu nerăbdare să ne întîlnim în Desiştea şi-n Sighet.

Un autor, o carte – „Acei minunați ani” de Marian Ilea

Susține Literomania

cartepedia.ro
cartepedia.ro
elefant.ro

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: